DECIZIE Nr.
186 din 26 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 209 din 18 martie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de
procedură penală, excepţie invocată de Valeriu Tasciuc în Dosarul nr.
3.962/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal este prezent
Valeriu Tasciuc, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Autorul excepţiei solicită a se constata lipsa de
procedură cu partea Adina Onica, urmare schimbării domiciliului acesteia.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a cererii formulate, în temeiul art. 98 din
Codul de procedură civilă. Consideră cauza în stare de judecată.
Curtea, deliberând, constată procedura îndeplinită şi,
pe cale de consecinţă, respinge cererea formulată, acordând cuvântul pe fond.
Având cuvântul, Valeriu Tasciuc solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, reiterând, pe
larg, motivele susţinute în faţa instanţei de judecată. Depune la dosar şi
concluzii scrise în acest sens.
Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca
neîntemeiată, arătând că normele criticate nu încalcă dispoziţiile
constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 noiembrie
2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.962/2/2007, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de
procedură penală, excepţie
invocată de Valeriu Tasciuc în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional, deoarece favorizează avocatul faţă de ceilalţi cetăţeni.
Astfel, pentru aceleaşi infracţiuni săvârşite împreună de un avocat şi de o
persoană care nu are această calitate, competenţa materială de a judeca în
primă instanţă cauza este diferită. Se mai arată că „apare un tratament
discriminatoriu în comparaţie cu consilierii juridici, care nu beneficiază de
prevederile Legii nr. 79/2007, deşi ambele categorii profesionale au aceleaşi
obligaţii în cadrul procesului, au aceeaşi pregătire profesională", precum
şi faptul că profesiunile liberale - avocaţi, notari publici, executori
judecătoreşti - sunt asimilate ilegal funcţiilor publice, fără nicio
justificare legală.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată,
întrucât textul de lege criticat nu încalcă normele constituţionale invocate,
fiind atributul puterii legiuitoare să stabilească competenţa materială a
instanţelor.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că dispoziţiile
art. 281 pct. 1
lit. b) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale
privind egalitatea în drepturi. Se arată în acest sens că „nu este contrară
principiului egalităţii în faţa legii instituirea competenţei curţilor de apel
de a soluţiona infracţiunile săvârşite de avocaţi, de notarii publici, de
executorii judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi,
întrucât aceştia, prin natura profesiilor lor liberale, sunt direct implicaţi
în înfăptuirea actului de justiţie, iar o eventuală activitate infracţională
din partea acestora necesită o experienţă sporită".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Curtea de Apel:
1. judecă în primă instanţă:
[...] b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de
la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează
pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori
judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi."
In opinia autorului excepţiei, prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Se
invocă, totodată, încălcarea art. 5 - Dreptul la libertate şi la siguranţă, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 13 - Dreptul la un recurs
efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 7, 8, 10 şi 23 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind egalitatea în faţa legii,
dreptul oricărei persoane de a se adresa în mod efectiv instanţelor judiciare
competente, dreptul oricărei persoane de a fi audiată în mod echitabil şi
public de un tribunal independent şi imparţial, dreptul la muncă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea
persoanei, şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care
poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de
procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca
prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituţionale. Astfel,
reglementarea competenţei curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă
infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de
procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum
şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari
ai Curţii de Conturi, nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16
din Legea fundamentală şi nici celor ale art. 7 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, deoarece situaţia deosebită a acestor categorii
profesionale justifică un tratament juridic diferit. Susţinerea potrivit
căreia, prin instituirea acestei reguli de competenţă se creează o discriminare
între avocaţi şi consilieri juridici, nu poate fi reţinută, întrucât aceasta
vizează, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul
includerii consilierilor juridici în categoriile profesionale enumerate de art.
281 pct. 1 lit. b)
din Codul de procedură penală. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului".
De asemenea, textul de lege criticat nu contravine
liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea
unor reguli de competenţă după calitatea persoanei nu îngrădeşte dreptul
persoanelor, în speţă al avocaţilor, de a se adresa instanţelor judecătoreşti
şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege,
în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă,
imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt
asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile
de apel. Totodată, prevederile criticate asigură dreptul la două grade de
jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Dispoziţiile art. 23 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, privitoare la dreptul la muncă, precum şi cele ale art. 5
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la libertate şi la siguranţă, nu sunt incidente
în cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de
Valeriu Tasciuc în Dosarul nr. 3.962/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu