Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ioan Poenar în Dosarul nr. 893/97/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 587D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care arată că excepţia este admisibilă, îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Pe fond, se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii şi ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, precum şi dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la legalitatea pedepsei. Se susţine, în acest sens, că legislaţia în vigoare defineşte documentele contabile în maniere foarte diferite, fiecare act normativ incident în acest domeniu incluzând în categoria anterior menţionată o diversitate mare de documente ce trebuie întocmite în activitatea economică. Se susţine că, pentru acest motiv, nici organele judiciare, nici justiţiabilii nu pot stabili cu precizie sensul sintagmei criticate, cu consecinţa imposibilităţii destinatarilor legii de a-şi adapta conduita la cerinţele acesteia. Se arată că toate aceste aspecte sunt de natură a contraveni principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei. Se face, totodată, trimitere la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, despre care se arată că, deşi nu au valoare constituţională, trebuie respectate sub aspectul asigurării clarităţii, preciziei şi previzibilităţii sintagmei criticate.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că textul criticat este clar, precis şi previzibil şi că nu se poate aprecia că, pentru o persoană care desfăşoară o activitate economică, nu sunt previzibile actele contabile a căror evidenţă trebuie să o păstreze sau în care trebuie să opereze anumite înregistrări. Se arată că sintagma „documente contabile" este definită în art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Se mai susţine că, întrucât documentele contabile sunt elaborate de profesionişti, aceştia cunosc că au o obligaţie de diligenţă, care presupune, printre altele, că, în situaţia în care nu cunosc conţinutul unei norme juridice, trebuie să apeleze la persoane care, tot cu titlu profesional, le pot oferi clarificările necesare. Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 14 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 893/97/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ioan Poenar într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate împotriva unei sentinţe penale de condamnare a autorului excepţiei, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută la art. 9 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 241/2005.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale" este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, conţinutul acesteia neputând fi determinat cu exactitate. Se arată că, în sfera sintagmei criticate, ar putea intra un număr foarte mare de acte la care fac trimitere Legea contabilităţii nr. 82/1991, Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, precum şi un număr mare de norme metodologice, ordine şi anexe emise de diferite instituţii cu atribuţii în domeniul analizat. Se susţine că, în consecinţă, prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu permit persoanelor care desfăşoară activităţi financiare să îşi adapteze conduita şi să prevadă consecinţele juridice ale faptelor pe care le săvârşesc. Se arată că, pentru aceste motive, conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, reglementată prin textul criticat, nu poate fi determinat, aspect ce contravine principiului legalităţii incriminării şi a pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi art. 7 paragraful 1 din Convenţie. 8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că folosirea de către legiuitor a sintagmelor „acte contabile" şi „alte documente legale" nu este una alternativă, în condiţiile în care cele două noţiuni constituie obiectul material al infracţiunii, iar formularele speciale din domeniul financiar-contabil impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor economice realizate şi a veniturilor obţinute. Se conchide că textul criticat conţine o normă de drept penal substanţial clară, precisă şi previzibilă, care nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în scopul asigurării previzibilităţii legii penale, legiuitorul a definit la art. 2 din Legea nr. 241/2005 noţiunea de „documente legale", respectiv documentele prevăzute în Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi în reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora. De asemenea, dispoziţiile art. 2 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevăd înregistrarea cronologică, în contabilitate, a informaţiilor financiare, prelucrarea, publicarea şi păstrarea acestora, atât pentru nevoile interne ale operatorilor economici, cât şi în relaţiile cu investitori prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari, clienţi, instituţii publice etc. Având în vedere aceste dispoziţii legale, se susţine că sintagmele criticate de autorul excepţiei conţin noţiuni generice, definite legal, care au în vedere inclusiv actele prevăzute a fi întocmite de Legea contabilităţii nr. 82/1991, fiind evident, astfel, că documentele contabile fac parte din sfera documentelor legale. Mai mult, se susţine că, în aplicarea dispoziţiilor legale ce reglementează infracţiunea de evaziune fiscală, trebuie avute în vedere cele reţinute prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4 din 21 ianuarie 2008, prin care s-a statuat că fapta de omisiune, în tot sau în parte, ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive constituie infracţiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, nefiind incidente dispoziţiile art. 43 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activităţi fiind cuprinse în conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală. 11. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că acestea dau expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competenţa legiuitorului de a stabili infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora, cu respectarea exigenţelor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se susţine că, potrivit acestora din urmă, normele juridice nu trebuie interpretate izolat, ci prin raportare la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În acest sens, se susţine că noţiunile de „acte contabile" şi „alte documente contabile" se regăsesc definite atât în Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cât şi în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, punând astfel în acord dispoziţiile legale criticate cu normele juridice din materia contabilităţii şi fiscalităţii.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...]b)omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;".15. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii şi ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, precum şi dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la legalitatea pedepsei. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, paragrafele 17 şi 18, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a constatat că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi că o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii. 18. Prin aceeaşi decizie, paragraful 21, în ceea ce priveşte sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale", Curtea a observat că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cât şi în decontul taxei pe valoare adăugată, document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. 19. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa analizată, atât considerentele, cât şi soluţia din cuprinsul deciziei anterior menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Poenar în Dosarul nr. 893/97/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop