DECIZIE Nr. 179 din 8 mai 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si
completarile ulterioare
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 356 din 26 mai 2003

Costica Bulai - presedinte
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de
timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, exceptie ridicata de
Asociatia Salariatilor PAS Petroconstruct Arad in Dosarul nr. 4.104/COM/2002 al
Curtii de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public, considerand ca textul de lege criticat
nu contravine prevederilor constitutionale invocate, pune concluzii de
respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 5 septembrie 2002, pronuntata in Dosarul nr.
4.104/COM/2002, Curtea de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare.
Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Asociatia Salariatilor PAS
Petroconstruct Arad cu ocazia solutionarii recursurilor declarate impotriva
Sentintei civile nr. 701 din 3 aprilie 2002, pronuntata de Tribunalul Arad in
Dosarul nr. 1.577/2002.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine
ca dispozitiile legale criticate aduc atingere prevederilor constitutionale ale
art. 16 alin. (1) si (2), art. 21, 51 si ale art. 123 alin. (1), precum si ale
art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale. In acest sens arata ca prin dispozitiile art. 17 din Legea nr.
146/1997 "se instituie un regim discriminatoriu in raporturile procesuale
dintre parti si se creeaza o inegalitate de tratament judiciar in cadrul
aceluiasi proces, in limita in care, in cadrul procesului in care este
implicata o parte scutita de timbru, nu se ofera scutire de taxa de timbru si
partii adverse".
Instanta de judecata apreciaza ca textul de lege criticat nu contravine
prevederilor constitutionale invocate intrucat, instituind scutiri de taxe de
timbru pentru anumite categorii de cereri, nu se realizeaza nici o diferentiere
intre cetateni si, ca atare, nu se incalca principiul constitutional al
egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este neintemeiata si arata ca asupra constitutionalitatii
textului de lege criticat Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat, in sensul
ca acesta este constitutional.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este
neintemeiata. In acest sens, invocand jurisprudenta Curtii, arata ca legiuitorul
este suveran in a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru, in considerarea
anumitor situatii determinate. Ratiunea pentru care anumite autoritati publice
sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea ca actiunile si cererile
introduse de ele prezinta o stransa legatura cu veniturile bugetului de stat,
fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea, nu se poate afirma ca
persoanele fizice sau juridice care urmaresc realizarea unor interese proprii,
in litigiile cu autoritatile publice prevazute la art. 17 din Legea nr.
146/1997, se afla in aceeasi situatie juridica cu acestea.
De asemenea, Guvernul considera ca nici critica referitoare la incalcarea
principiului constitutional referitor la accesul liber la justitie, cuprins in
art. 21 din Constitutie, nu este intemeiata, deoarece accesul la justitie nu
presupune gratuitatea actului de justitie si, implicit, realizarea unor
drepturi pe cale judecatoreasca in mod gratuit.
In ceea ce priveste incalcarea art. 51 si art. 123 alin. (1) din Legea
fundamentala, Guvernul apreciaza ca acordarea scutirilor prevazute de art. 17
din Legea nr. 146/1997 nu este de natura a aduce atingere indatoririi de
respectare a Constitutiei si a legilor, respectiv celei de infaptuire a
justitiei in numele legii.
Referitor la sustinerea incalcarii prevederilor art. 6 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Guvernul arata ca
acestea reglementeaza dreptul oricarei persoane de a beneficia de un proces
echitabil, insa nu contin nici o interdictie referitoare la scutirea de plata
taxei judiciare de timbru.
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei
Deputatilor si al Guvernului, raportul intocmit in cauza de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992,
retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 1 alin. (1), ale art.
2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate
ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificata si
completata prin Ordonanta Guvernului nr. 30/1999, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 43 din 29 ianuarie 1999, aprobata prin Legea
nr. 169/2001.
Aceste dispozitii legale au urmatoarea redactare:
- Art. 17: "Sunt scutite de taxa judiciara de timbru cererile si
actiunile, inclusiv caile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera
Deputatilor, Presedintia Romaniei, Guvernul Romaniei, Curtea Constitutionala,
Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul
Public si de Ministerul Finantelor, indiferent de obiectul acestora, precum si
cele formulate de alte institutii publice, indiferent de calitatea procesuala a
acestora, cand au ca obiect venituri publice."
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul
exceptiei invoca incalcarea urmatoarelor prevederi constitutionale si
reglementari internationale:
- Art. 16 alin. (1) si (2): "(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si
a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru
apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
- Art. 51: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor
este obligatorie.";
- Art. 123 alin. (1): "Justitia se infaptuieste in numele
legii.";
- Art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod
echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o
instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie
asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie
asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva
sa."
Examinand exceptia, Curtea constata ca s-a mai pronuntat asupra
constitutionalitatii dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 prin
numeroase decizii, precum Decizia nr. 28/2002, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 152 din 1 martie 2002, Decizia nr. 87/2001,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001,
si Decizia nr. 121/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 544 din 2 noiembrie 2000, stabilind ca acest text de lege este
constitutional. Cu acele prilejuri Curtea a statuat ca ratiunea pentru care
anumite autoritati publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea ca
actiunile si cererile introduse de ele prezinta o stransa legatura cu
veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public.
Stabilirea unor exceptii de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o
obligatie, iar nu un drept, reprezinta un atribut exclusiv al legiuitorului, pe
care acesta il exercita in considerarea anumitor situatii determinate, cum este
si cazul scutirii reglementate de dispozitiile legale criticate.
In ceea ce priveste prevederile art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, acestea reglementeaza
dreptul oricarei persoane de a beneficia de un proces echitabil si nu contin
nici o interdictie referitoare la scutirea de plata taxei judiciare de timbru.
Asa fiind, art. 17 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificat prin
Ordonanta Guvernului nr. 30/1999, nu contravine acestor prevederi din conventie
si, in consecinta, si sub acest aspect exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
alin. (1) si (6) si al art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992,
republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 din
Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si
completarile ulterioare, exceptie ridicata de Asociatia Salariatilor PAS
Petroconstruct Arad in Dosarul nr. 4.104/COM/2002 al Curtii de Apel Timisoara -
Sectia comerciala si de contencios administrativ.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 8 mai 2003.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat asistent sef,
Doina Suliman