DECIZIE   Nr. 174 din 2 martie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 378 alin. 1 1 si art. 385 18 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 167 din 16 martie 2010

Ioan Vida                           - preşedinte

Nicolae Cochinescu           -judecător

Aspazia Cojocaru              -judecător

Acsinte Gaspar                  -judecător

Petre Lăzăroiu                   -judecător

Ion Predescu                     -judecător

Puskas Valentin Zoltan      -judecător

Tudorel Toader                  -judecător

Augustin Zegrean              -judecător

Marinela Mincă                  - procuror

Afrodita Laura Tutunaru     - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 11 şi ale art. 38518 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Cocean şi Ioan Roman în Dosarul nr. 103.1/43/2008 (nr. format vechi 4.941/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 23 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 103.1/43/2008 (nr. format vechi 4.941/2008), Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 378 alin. 11 şi art. 38518 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Cocean şi Ioan Roman în dosarul de mai sus.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 21, art. 24, art. 53, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, deoarece instituie imposibilitatea ascultării inculpatului în situaţia în care acesta a fost audiat la instanţa de fond, precum şi în situaţia în care acesta a fost condamnat.

Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38518 din Codul de procedură penală se susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece rejudecarea este limitată, iar completul de rejudecare este format din alţi judecători decât cei care au soluţionat în fond.

Tribunalul Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 378 alin. 11 cu denumirea marginală Judecarea apelului şi art. 38518 cu denumirea marginală Limitele rejudecării, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

- Art. 378 alin. 11: „Cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.";

-Art. 38518: „Instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.

Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 378 alin. 11 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.603 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 15 decembrie 2009, Curtea a reţinut că instanţa verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci şi a oricăror probe noi administrate în faţa sa, printre acestea regăsindu-se şi declaraţia inculpatului. Or, potrivit art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală, inculpatul are libertatea de a nu da nicio declaraţie, iar în cazul în care consimte să o facă, precizările sale nu constituie ipso facto o declaraţie de culpabilitate, întrucât aceasta, ca de altfel toate mijloacele de probă din procesul penal, are drept scop aflarea adevărului şi poate fundamenta o decizie de condamnare numai în măsura în care se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul tuturor probelor existente într-o cauză. Aşa fiind, prevederile legale criticate nu se aplică discriminatoriu, deoarece toţi inculpaţii aflaţi în cel puţin una dintre cele două situaţii juridice circumscrise de text beneficiază de acelaşi tratament, neputând fi pus semnul egalităţii între inculpaţii neaudiaţi sau achitaţi de instanţa de fond, pe de o parte, şi cei audiaţi sau condamnaţi de prima instanţă, pe de altă parte.

In plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv şi extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanţa de apel este obligată în cadrul procesului de înfăptuire a justiţiei să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, asigurând astfel părţilor suficiente garanţii procesuale în deplin acord cu dreptul la o ocrotire egală din partea legii, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, prin Decizia nr. 983 din 6 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, şi prin Decizia nr. 539 din 7 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 18 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38518 din Codul de procedură penală, reţinând în esenţă că acestea dau eficienţă dreptului la un proces echitabil, dat fiind că fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice şi legale a cauzelor. Dacă judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac şi la prelungirea duratei soluţionării cauzelor în mod nepermis şi astfel s-ar încălca cerinţa soluţionării proceselor într-un „termen rezonabil", prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

In plus, Curtea a mai arătat că scopul recursului constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalităţii şi al aflării adevărului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţă şi de instanţa de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 378 alin. 11 şi art. 38518 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Cocean şi Ioan Roman în Dosarul nr. 103.1/43/2008 (nr. format vechi 4.941/2008) al Tribunalului Mureş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru