DECIZIE Nr.
1649 din 16 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 104 din 9 februarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sergiu-Gabriel
Drutcă în Dosarul nr. 8.370/99/2007 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi
pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 8.370/99/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Sergiu-Gabriel Drutcă cu
ocazia soluţionării apelului formulat într-o cauză penală având ca obiect
infracţiuni prevăzute de Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că
prevederile art. 911 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la un proces echitabil,
secretul corespondenţei, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie,
precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, întrucât interceptările şi înregistrările audio sau video se
pot dispune şi înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de
declanşarea procesului penal, şi chiar înainte de săvârşirea unei infracţiuni.
Astfel, autorul excepţiei consideră că aceste interceptări dispuse şi efectuate
înaintea declanşării procesului penal aduc atingere, în momentul obţinerii,
dreptului la viaţă privată, în componenta privitoare la inviolabilitatea
corespondenţei, iar în momentul folosirii, încalcă dreptul la un proces
echitabil. Mai arată că singurul mecanism procesual care ar da eficienţă
dreptului la un proces echitabil în situaţia interceptărilor şi înregistrărilor
de comunicări sau convorbiri obţinute înainte de declanşarea procesului penal
este considerarea lor ca simple informaţii, dar nu mijloace de probă. In opinia autorului excepţiei, textul de lege
criticat aduce atingere şi principiului proporţionalităţii impus de art. 8
paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, potrivit căruia orice ingerinţă în exerciţiul dreptului la viaţă
privată trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de
lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 911 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „Interceptarea
şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori
prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea
motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date
ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru
care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea
se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau
localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori
cercetarea ar fi mult întârziată.
Interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau
comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de
comunicare pot fi autorizate în cazul infracţiunilor contra siguranţei
naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul
infracţiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane,
acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în
cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările
ulterioare, în cazul unor alte infracţiuni grave ori al infracţiunilor care se
săvârşesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispoziţiile alin. 1 se
aplică în mod corespunzător.
Autorizaţia se dă pentru durata necesară
interceptării şi înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera
de consiliu, de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia, în
a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte
procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. In lipsa
preşedintelui instanţei autorizaţia se dă de către judecătorul desemnat de
acesta.
Autorizaţia poate fi reînnoită, înainte sau după
expirarea celei anterioare, în aceleaşi condiţii, pentru motive temeinic
justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.
Durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor
autorizate, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi
120 de zile.
Inregistrarea convorbirilor
dintre avocat şi partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi
folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau
informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea de către
avocat a unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 şi 2.
Procurorul dispune încetarea imediată a
interceptărilor şi înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizaţiei
dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta
instanţa care a emis autorizaţia.
La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul
poate solicita judecătorului autorizarea interceptării şi înregistrării
convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice
mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infracţiunii ce formează
obiectul cercetării.
Autorizarea interceptării şi a înregistrării
convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va
cuprinde: indiciile concrete şi faptele care justifică măsura; motivele pentru
care stabilirea situaţiei de fapt sau identificarea ori localizarea
participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult
întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii;
perioada pentru care sunt autorizate interceptarea şi înregistrarea."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 28
privind secretul corespondenţei şi ale art. 53 referitoare la condiţiile şi
limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum
şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale
art. 8 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile art. 911 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare.
Astfel, prin Decizia nr. 182 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 193
din 26 martie 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911, art. 912 alin. (2) şi art. 915 din Codul de procedură
penală, reţinând că prevederile din acest cod referitoare la interceptările şi
înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea
în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor
de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata
măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor
înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt
supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu
constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă
excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al
art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat că nu poate fi
primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele
invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul
corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri,
justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel,
societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce
mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în
mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce
acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin
necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii
naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate
într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale
criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a
reţinut că nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate
ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu
principiile fundamentale.
In plus, însăşi instanţa europeană a validat
prevederile legale contestate, prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în
Cauza Dumitru Popescu versus România. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era
alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea
nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006) există numeroase garanţii în materie de
interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor
pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile
legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea
dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles
univoc.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei
de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată,
precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi
în prezenta cauză.
In acelaşi sens este şi Decizia nr. 102 din 4 februarie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 5 martie 2010.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii:
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sergiu-Gabriel
Drutcă în Dosarul nr. 8.370/99/2007 al Curţii de Apel laşi - Secţia penală şi
pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică