Decizia Nr.1609 din 15.12.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Nicolae Constantinescu în Dosarul nr. 2.248/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.060D/2011.La apelul nominal răspunde partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.061D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8, art. 11 şi art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de Costică Câmpeanu în Dosarul nr. 5.234/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal răspunde partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării dosarelor.Reprezentantul părţii şi cel al Ministerului Public arată că sunt de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.061D/2011 la Dosarul nr. 1.060D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 3.140 din 3 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.248/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.Excepţia a fost ridicată de Nicolae Constantinescu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.Prin Sentinţa civilă nr. 3.839 din 31 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.234/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8, art. 11 şi art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.Excepţia a fost ridicată de Costică Câmpeanu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 promovează răspunderea morală, juridică şi politică, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, fără vinovăţie şi fără existenţa unei fapte ilegale de încălcare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se instituie astfel legalizarea prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a unui veritabil „cazier politic“ neconstituţional, anacronic, umilitor, antieuropean.Totodată, permiţând sancţionarea unor fapte conforme ordinii juridice din trecut, prevederile legale criticate încalcă principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, în timp ce art. 2 lit. a) din actul normativ criticat lasă loc unei interpretări abuzive care pune semnul egalităţii între calitatea de ofiţer de Securitate, pe de o parte, şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, pe de altă parte.În acelaşi timp, în contradicţie cu art. 126 alin. (5) şi art. 24 din Constituţie, prevederile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 creează posibilitatea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a se substitui unei instanţe judecătoreşti, desfăşurând o activitate jurisdicţională de „acuzator public“. Astfel, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu este doar o autoritate administrativă autonomă, ci exercită o jurisdicţie specifică, în cadrul căreia emite evaluări şi constatări, administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, în timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra. Subliniază că instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate.Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.De asemenea, prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, prin desemnarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, sunt neconstituţionale, de vreme ce adeverinţele prevăzute la „art. 8 alin. (1) lit. b) şi art. 9“ din lege pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropriate de domiciliul său. Se creează astfel o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. De altfel, prevederile legale criticate instituie o discriminare globală de nepermis a unei categorii de cetăţeni, prin expunerea persoanelor chemate în judecată la dispreţ public, denigrare, blam şi umilinţă ca urmare a publicării numelui, adreselor şi datele ce privesc viaţa intimă a acestora în Monitorul Oficial al României.În fine, este invocată şi restrângerea nepermisă a dreptului de a fi ales şi a dreptului la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, sentinţele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens aspecte din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, cu referire la Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011, Decizia nr. 45 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 10 martie 2011, şi Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, precum şi Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009.Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în legătură cu excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect şi o motivare similară. Astfel, consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, deoarece instanţa judecătorească este cea care apreciază asupra acţiunii în constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, iar în cadrul procesului părţile au posibilitatea de a-şi angaja un avocat şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. De asemenea, în temeiul art. 126 din Constituţie, legiuitorul are dreptul exclusiv de a adopta norme privind competenţa şi procedura de judecată. Pe de altă parte, subliniază că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar calificarea în prezent a unor fapte petrecute în trecut şi reglementarea unor efecte juridice legate de aceste fapte nu constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele lor se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a actului normativ.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând sentinţele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţă, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.Aşa fiind, deşi sesizarea nu s-a realizat printr-o încheiere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, şi ale Hotărârii Plenului Curţii Constituţionale nr. 26/2010 privind actele de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, Curtea apreciază că această neregularitate nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultată din controlul legii de către Curtea Constituţională şi, ca atare, reţine spre judecare criticile formulate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. a), art. 8, art. 11 şi art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008. Prevederile art. 2 lit. a) cuprind definiţia noţiunii de lucrător al Securităţii; art. 8 se referă la posibilitatea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a aproba sau infirma nota de constatare, ulterior luării în discuţie a acesteia; art. 11 stabileşte reguli procedurale referitoare la acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia introduse la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar art. 17 reglementează compunerea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi modalitatea de numire a membrilor acestuia.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 4 alin. (2) privind criteriile nediscriminării, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului, art. 124 alin. (2) şi (3) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi independenţa judecătorilor, art. 126 alin. (1) şi (5) privind realizarea justiţiei şi interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, art. 131 privind rolul Ministerului Public şi art. 132 privind statutul procurorilor.De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Rezoluţia nr. 1.096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, privind „Măsurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste“.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale şi sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.Astfel, Curtea a reţinut în mod constant că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 7 aprilie 2009, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, şi Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011).De asemenea, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează. În această ordine de idei, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată lucrător al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).Pe de altă parte, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii este introdusă la o instanţă de judecată, a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010).Totodată, Curtea a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare şi nici celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale invocate, părţile având, deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesuală civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept.În plus, din analiza prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, Curtea a constatat că acestea permit instanţei de contencios administrativ ca, în cadrul acţiunii în constatare cu care a fost sesizată, să uzeze de toate mijloacele procedurale în cadrul procesului, pentru stabilirea adevărului.Aşadar, într-o acţiune în constatare a calităţii de colaborator, promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia. Constatarea calităţii de colaborator al Securităţii trebuie să fie rezultatul unei analize minuţioase din partea instanţei asupra întregului material depus de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 815 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a unei singure instanţe de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii, şi anume Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională a observat, că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. Or, prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 corespund pe deplin exigenţelor constituţionale invocate, inclusiv celor prevăzute de art. 126 alin. (5) referitor la interdicţia înfiinţării de instanţe extraordinare (Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii nu reprezintă o substituire a acestuia în atribuţiile Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional.În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 21 ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.Astfel cum a statuat deja Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Totodată, Curtea constată că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, stabileşte, fără echivoc, că „Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor“.De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).În final, Curtea constată, pe de-o parte, că nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, deoarece nu s-a evidenţiat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, norma constituţională invocată nu are aplicabilitate în cauză, iar, pe de altă parte, celelalte dispoziţii din Constituţie şi din actele internaţionale invocate nu au nicio semnificaţie pentru soluţionarea prezentei cauze.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii:DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 8, art. 11 şi art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Nicolae Constantinescu în Dosarul nr. 2.248/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi de Costică Câmpeanu în Dosarul nr. 5.234/2/2010 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2011.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Simina Gagu