Decizia Nr.1595 din 14.12.2011referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate privind Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 924 din 27 decembrie 2011
Curtea Constituţională a fost sesizată de Preşedintele României, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.La sesizare au fost anexate, în copie, Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, cererea de reexaminare asupra Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, formulată de Preşedintele României, fişa proiectului de lege, raportul Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital privind cererea de reexaminare a legii, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, raportul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport asupra cererii de reexaminare a legii care înlocuieşte forma nr. 29/282 depusă în data de 24 noiembrie 2010, precum şi dezbaterile din 7 iunie 2011 din cadrul Camerei Deputaţilor asupra cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României.Sesizarea a fost trimisă Curţii Constituţionale prin adresa nr. 2.243 din 25 noiembrie 2011 şi formează obiectul Dosarului nr. 1.412A/2011.Prin această sesizare, Preşedintele României solicită Curţii să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, considerând că aceasta prezintă vicii de neconstituţionalitate extrinsecă, în sensul înfrângerii prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) şi art. 77 alin. (3), prin prisma procedurii legislative de adoptare, deoarece legea nu a fost supusă votului plenului Senatului.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere.Preşedintele Senatului, prin Adresa nr. I 831 din 12 decembrie 2011, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.926 din 13 decembrie 2011, a comunicat punctul său de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate în care solicită admiterea acesteia, considerând-o întemeiată pentru motivele invocate de autorii sesizării.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/5699 din 28 noiembrie 2011, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.526 din 28 noiembrie 2011, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 „nu este conformă prevederilor art. 73-79 din Constituţie“. În acest sens, arată că Legea învăţământului nr. 84/1995 fiind abrogată, „atrage inexistenţa Legii de completare a ei“, potrivit principiului accesorium sequitur principalae.Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/6893 din 6 decembrie 2011, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 6.870 din 9 decembrie 2011, prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază, în esenţă, că legea atacată afectează principiile consacrate prin prevederile constituţionale ale art. 15 - neretroactivitatea legii - şi art. 61 - bicameralismul. De asemenea, arată că „Legea învăţământului nr. 84/1995 a fost abrogată expres direct“, ceea ce ar putea ridica „problema vizând semnificaţia juridică a unei intervenţii normative asupra unei legi eliminate din fondul activ al legislaţiei, [...] cu consecinţe extrem de grave şi sensibile“.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României.Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.Prevederile constituţionale considerate ca fiind încălcate prin legea criticată sunt următoarele:– Art. 76 alin. (1): „Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.“;
– Art. 77 alin. (3): „Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.“Prin criticile formulate sunt vizate doar aspecte ce ţin de constituţionalitate extrinsecă, autorul sesizării atacând procedura de adoptare a legii care, cu toate că reglementează relaţii sociale din domeniul legii organice, nu a fost supusă votului plenului Senatului. Trecând la examinarea criticilor formulate, Curtea reţine că Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin dispoziţiile art. 361 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011. Un text de lege care face trimitere la o normă ce nu mai este în vigoare este şi el, evident, implicit abrogat. În speţă, legea criticată, prin care se doreşte să se intervină asupra unui act normativ abrogat, lege nepromulgată încă, având ca obiect dispoziţii de lege inexistente, contravine dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază“. În aceste condiţii, sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată, Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 înfrângând prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), care consacră principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Constatarea existenţei acestui fine de neconstituţionalitate lipseşte de utilitate examinarea celorlalte critici formulate. Pentru considerentele expuse, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este întemeiată. În temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Constată că Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 14 decembrie 2011 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman
|
ANONIM a comentat
Decretul 276 1997
I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY
Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com
|
ANONIM a comentat
Rectificare 158 2015
ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost.
htt ps:// wraithhackers. com/
htt ps:// t.me / wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks @ protonmail. com
|
ANONIM a comentat
Ordin 335 2021
Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com.
|
ANONIM a comentat
Ordin 38 2002
HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY
I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties.
Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds.
With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me.
https://wraithhackers.com/
https://t.me/wraithhacks
Whatsapp number: +1 (667) 349-1550
Write to wraithhacks@protonmail.com.
|
ANONIM a comentat
Ordin 1287 2007
usually don’t comment on these threads but this one hit close.
Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it.
Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete.
What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks)
They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it.
All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet.
The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast.
That’s what I paid for.
|
ANONIM a comentat
Decretul 360 2017
How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery
The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended!
They can be reached at:
Email address: marv.web@mail.com
WhatsApp;+601126730582
Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
|
ANONIM a comentat
Legea 266 2001
How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery
The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended!
They can be reached at:
Email address: marv.web@mail.com
WhatsApp;+601126730582
Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1595/2011
|