Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, excepţie ridicată de Marin Ţuluş în Dosarul nr. 3.370/104/2015/a1 al Tribunalului Olt - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 614D/2016.2. La apelul nominal se prezintă, personal, Marin Ţuluş, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. Lipseşte partea Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului Marin Ţuluş, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care reiterează, în esenţă, argumentele expuse pe larg în cuprinsul notelor scrise aflate la dosar.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 129 din 13 martie 2014 şi Decizia nr. 412 din 8 octombrie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:6. Prin Încheierea nr. 11 din 26 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.370/104/2015/a1, Tribunalul Olt - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost ridicată de Marin Ţuluş întro cauză având ca obiect pretenţii.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Legea nr. 51/1995 încalcă drepturile cetăţenilor şi nu conferă cadrul legal pentru exercitarea profesiei de avocat în acord cu prerogativele ei, de libertate şi independenţă. În acest sens, arată că Legea nr. 51/1995 nu defineşte procedura de înfiinţare a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) şi nu stabileşte care este situaţia juridică a acesteia, dacă este instituţie de stat sau asociaţie de tip privat. Apreciază că Legea nr. 51/1995 reprezintă un act de înfiinţare al UNBR, cu toate că legea nu poate avea decât un caracter universal, ce acordă drepturi şi libertăţi pentru toţi cetăţenii, în caz contrar, aceasta având un caracter discriminatoriu, abuziv, ce îngrădeşte drepturile fundamentale ale omului, în speţă dreptul la demnitate, dreptul la muncă, dreptul de asociere, dreptul la exercitarea unei activităţi economice, dreptul la viaţă de familie, privată şi la bunăstare. Autorul excepţiei, arată că actul normativ criticat „a fost modificat prin acte de corupţie" „cu scopul de a discrimina, de a confisca această profesie", iar „această situaţie a fost ignorată de statul român prin instituţiile sale care nu au dorit să stabilească modul de dobândire a profesiei de avocat în acord cu prevederile Constituţiei şi ale tratatelor şi convenţiilor internaţionale." 8. Cu privire la dreptul de asociere şi, mai ales la dreptul la muncă şi de alegere a profesiei, arată că Legea nr. 51/1995 trebuie să fie clară, să prevadă cu exactitate modul în care se poate înfiinţa UNBR şi barourile, şi să existe libertatea fiecărui cetăţean cu studii juridice de acces la profesia de avocat pe baza studiilor, fără restricţii. 9. În concluzie, susţine că Legea nr. 51/1995 este una abuzivă care are drept scop, printre altele, menţinerea discriminării, marginalizarea unei importante categorii a populaţiei (absolvenţii de studii juridice), obstrucţionarea concurenţei şi dezvoltării profesiei de avocat.10. Tribunalul Olt - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar prin Legea nr. 51/1995 nu a fost îngrădit dreptul la muncă sau la alegerea profesiei, fiind necesară îndeplinirea anumitor condiţii pentru exercitarea profesiei de avocat în cadrul barourilor constituite conform acestor dispoziţii legale.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 412 din 8 octombrie 2013, Decizia nr. 155 din 17 martie 2015 sau Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, art. 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011. Prevederile de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 1 alin. (2): „Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu.";
– Art. 17: „(1) Primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la nivel naţional, potrivit prezentei legi şi Statutului profesiei de avocat. (2) Examenul pentru primirea în profesia de avocat se susţine în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul U.N.B.R.(3) Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea subiectelor se face de comisia naţională de examen.(4) Comisia naţională de examen este formată cu precădere din avocaţi - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat. Desemnarea acesteia se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor.(5) Dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, precum şi judecătorilor de la instanţele internaţionale.";
– Art. 50: „(1) Baroul este constituit din toţi avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti. Sediul baroului este în oraşul de reşedinţă al judeţului, respectiv în municipiul Bucureşti. (2) Baroul are personalitate juridică, patrimoniu şi buget propriu.(3) Contribuţia avocaţilor la realizarea bugetului este stabilită de consiliul baroului.(4) Patrimoniul baroului poate fi folosit în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile legii."
– Art. 60 alin. (2): „U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii.[...]
(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.";
– Art. 113 alin. (1): „La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, reprezentare sau asistenţă juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităţi constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. (2) De asemenea, ia data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică contrare dispoziţiilor prezentei legi."16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, reglementarea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15, 16, 20, 26, 32, 40, 41, 45, 53, 124 şi 131. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens, fiind, spre exemplu, Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 412 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 noiembrie 2013, Decizia nr. 129 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, Decizia nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, sau Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, decizii prin care Curtea a statuat că aceasta este conformă cu Legea fundamentală. 18. Astfel, Curtea a constatat că soluţia legislativă adoptată nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât „nu creează discriminări între cetăţeni pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cât şi la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale." 19. De asemenea, Curtea a reţinut că, în concepţia legiuitorului, avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale. Faptul că accesul la profesia de avocat este condiţionat de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. 20. Aşa fiind, Curtea a menţionat că, potrivit art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, republicată, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. fiind interzisă, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ, exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale. Curtea a reţinut că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Naţională a Barourilor din România nu contravine normelor din Constituţie. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Prin urmare, normele în baza cărora funcţionează Uniunea Naţională a Barourilor din România „nu contravin principiilor constituţionale, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta". 21. În jurisprudenţa sa în materie, Curtea a statuat că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei, astfel că nici acest drept, specific prin natura lui profesiilor liberale, nici dispoziţiile cuprinse în art. 40 din Constituţie nu sunt nesocotite. Curtea a reţinut totodată că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal. O atare soluţie legislativă nu poate fi calificată, însă, ca venind în contradicţie cu dreptul de asociere. 22. În ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 60 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, instanţa de contencios constituţional a subliniat că scopul acestei legi este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, cei care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta. Curtea a reţinut că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic, de farmacist sau de stomatolog, să fie practicate de persoane fără calificare şi fără răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că aceleaşi cerinţe, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat este o opţiune a legiuitorului, determinată de o anumită oportunitate, care intră în activitatea de legiferare a Parlamentului. 23. Curtea a reţinut că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 129 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014). Curtea a constatat, astfel, că instituirea, prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat, a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatoare faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute nu încalcă sub niciun aspect dispoziţiile constituţionale invocate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 28 iunie 2016). 24. Aşa fiind, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate din Legea nr. 51/1995, republicată, au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează aplicabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marin Ţuluş în Dosarul nr. 3.370/104/2015/a1 al Tribunalului Olt - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, art. 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora