DECIZIE Nr.
1578 din 7 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întai din
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile
administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 59 din 24 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative
asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de Constantin Teodoriu în Dosarul nr.
8.881/99/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate întrucât
textul de lege criticat a fost declarat neconstitutional prin deciziile Curţii
Constituţionale nr. 1.358/2010 şi nr. 1.360/2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 8.881/99/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative
asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul
Constantin Teodoriu într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei
acţiuni de despăgubiri.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine
prevederilor constituţionale ale art. 4 privind egalitatea între cetăţeni, ale
art. 16 referitoare la egalitatea în faţa legii şi ale art. 46 privind dreptul
la moştenire, deoarece trebuie să se refere la toţi moştenitorii legali, nu
numai la descendenţii de până la gradul al doilea inclusiv. In acest sens,
arată că toţi moştenitorii legali până la gradul al doilea inclusiv sunt
îndreptăţiţi la despăgubiri pentru daunele morale suferite prin pierderea „unei
persoane iubite sau a unei rude apropiate", nu numai descendenţii. Autorul
excepţiei se referă, în principal, la colateralii de gradul doi (fraţii),
altfel textul produce un efect discriminatoriu între categoriile de moştenitori
de acelaşi grad.
Tribunalul Iaşi -
Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat
este în concordanţă cu prevederile art. 46 din Constituţie şi cu cele ale art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind
condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora,
pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11
iunie 2009, care, la data ridicării excepţiei de
neconstituţionalitate, aveau următoarea redactare:
- Art. 5 alin. (1) lit. a): „(1)
Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6
martie 1945 - 22
decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter
politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii
acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecată,
în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va
ţine seama şi de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în
temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi
persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere
de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite
în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările
ulterioare;".
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter
politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor
dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având
următoarea redactare:
„Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi
măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se
modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se
modifică şi va avea următorul cuprins:
«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit
condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut
obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii
de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al
II-lea; [...]»".
Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 modifică şi completează dispoziţiile de lege
criticate, prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale
cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din
lege a fost preluată şi completată prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 referitor
la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (11).
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele
de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de
completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de
bază, identificându-se cu acesta.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.
III/1995, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de
contencios constituţional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei
excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea
legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă
asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă
soluţia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea
dinaintea modificării.
Or, Curtea observă că dispoziţiile art. 5 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate
prin art. I pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două soluţii legislative
distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor
despăgubiri (soluţie legislativă preluată şi de dispoziţiile modificatoare),
iar pe de altă parte, teza a
doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor
despăgubiri (soluţie legislativă introdusă prin dispoziţiile modificatoare).
Intrucât în cauza de faţă autorul excepţiei de
neconstituţionalitate critică faptul că soluţia legislativă de acordare a
despăgubirilor [soluţie cuprinsă şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării] este discriminatorie,
Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie,
aşadar, numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.
221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri
pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 714
din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins:
„(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu
caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut
obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după
decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al
II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen
de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului
la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul
moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
[...]"
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind
egalitatea în drepturi şi ale art. 46 privind dreptul la moştenire.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, ulterior sesizării sale prin Incheierea din 10 martie 2010, prin
Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010,
publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate
şi a constatat că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea
nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 4771992 „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind
neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate
a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării
Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios
constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmează să
fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din
Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile
administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, excepţie ridicată de Constantin Teodoriu în Dosarul nr.
8.881/99/2009 al Tribunalului laşi - Secţia civilă.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean