DECIZIE Nr.
1553 din 7 decembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 55 din 21 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia
Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Pop în Dosarul nr.
20.176/301/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 20.176/301/CV/2009, Tribunalul Bucureşti -Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicată de Ion Pop cu ocazia
soluţionării recursului' formulat într-o cauză având ca obiect acţiunea în
anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcă
dispoziţiile constituţionale privind reglementarea prin lege organica a
contenciosului administrativ, precum şi dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică şi prezumţia de nevinovăţie, deoarece, pe de o parte,
materia contravenţională aparţine domeniului contenciosului administrativ, care
este rezervat exclusiv legilor organice, neputând fi legiferat prin ordonanţă
simplă, iar pe de altă parte, ordonanţa criticată anihilează prezumţia de
nevinovăţie şi răstoarnă sarcina probei, întrucât instituie obligaţia
presupusului contravenient de a-şi dovedi nevinovăţia. In acest sens, arată că
materia contravenţională, deşi în dreptul intern aparţine dreptului
administrativ, constituie, potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Europene a
Drepturilor Omului, un domeniu al dreptului penal, unde operează de plin drept
principiul prezumţiei de nevinovăţie, care impune organului administrativ care
a aplicat sancţiunea contravenţională să probeze fapta ilicită imputată.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face trimitere, in acest sens, la
Decizia Curţii Constituţionale nr. 183/2003.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fi
constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25
iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 52 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică şi ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin
lege organică a contenciosului administrativ, precum şi ale art. 20 referitoare
la preeminenţa asupra legilor interne a tratatelor internaţionale privind
drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 2 referitoare la
prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a mai fost supusă controlului de
constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta
cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 787 din 3 iulie
2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 4 august 2008, Curtea a
respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
ordonanţei criticate, statuând că, deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 există şi prevederi specifice materiei
contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la
transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece astfel s-ar
ajunge ia completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ
domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează
dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. In
sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege
acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi
de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice, adică ale
primarilor, consiliilor locale, prefecţilor, miniştrilor şi ale Guvernului
însuşi. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori
într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate
adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea
pagubei ce i-a fost cauzată. In schimb, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor
comportamente care aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură
de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Curtea
Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, că, în dreptul românesc, contravenţiile
au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim
administrativ. Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează
însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004. Aceasta este o lege care, aşa cum s-a precizat mai sus, are în vedere
raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte
administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act
normativ.
In ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea
prezumţiei de nevinovăţie, Curtea, prin aceeaşi Decizie nr. 183 din 8 mai 2003,
a reţinut că, deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze
plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei este obligată să urmeze anumite feguli procedurale distincte de
cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora sarcina probei aparţine
celui care afirmă ceva în instanţă. Astfel, alin. (1) al textului de lege
menţionat stabileşte, fără distincţii, că instanţa competentă să soluţioneze
plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care
a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33' din
ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe
prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei
procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii şi despăgubirii stabilite,
precum şi asupra măsurii confiscării. Prevederile de lege criticate sunt'în
deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a
plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar
intereselor contravenientului, ci, mai deg/abă, exercitarea dreptului la
apărare.
In acelaşi sens este şi Decizia nr. 429 din 15 aprilie
2010, publicată în'Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 20 mai 2010.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei
de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate,
precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi
în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Pop în Dosarul nr.
20.176/301/CV/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 decembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică