Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1531 din 15.11.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 850 din 30 noiembrie 2011



SmartCity1

Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
lulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864, excepţie invocată de Societatea Comercială „Piramide GM“ - S.R.L. din Zimnicea în Dosarul nr. 1.020/339/2010 (număr în format vechi 1.035/2010) al Judecătoriei Zimnicea - Secţia mixtă fond şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.128D/2011. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.020/339/2010 (număr în format vechi 1.035/2010) Judecătoria Zimnicea - Secţia mixtă fond a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864, excepţie invocată de Societatea Comercială „Piramide GM“ - S.R.L. din Zimnicea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, prin care se solicită executarea unor obligaţii contractuale asumate de către autorul excepţiei. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale care conferă Parlamentului rolul de unică autoritate legiuitoare a statului, deoarece permite unor persoane fizice sau juridice să încheie convenţii care au putere de lege. În acest fel, în opinia autorului excepţiei, intenţia legiuitorului poate fi înfrântă prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante. Judecătoria Zimnicea - Secţia mixtă fond apreciază că excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Avocatul Poporului arată că, în temeiul art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actul normativ criticat a fost abrogat expres, astfel că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia este inadmisibilă. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864. Curtea constată că aceste prevederi legale au fost preluate integral în art. 1270 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit căruia: „(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.“ Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale cu care a fost sesizată, deoarece acestea sunt aplicabile în continuare cauzei deduse judecăţii instanţei de fond, potrivit principiului tempus regit actum. Aşa cum a statuat Curtea în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor ulterioare sesizării, chiar dacă ar conţine prevederi asemănătoare, ar echivala cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de către autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.“ În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 311 din 3 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 26 martie 2009, a statuat că prevederile art. 969 din Codul civil din 1864 nu sunt contrare rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Încheierea unei convenţii fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile unui contract pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă. Convenţia astfel încheiată se impune părţilor întocmai ca şi legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ. Întrucât criticile de neconstituţionalitate au privit aspecte identice celor relevate în prezenta cauză şi deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în decizia anterior citată îşi menţin valabilitatea. De asemenea, în prezenta cauză, Curtea constată că autorul excepţiei apreciază în mod eronat că există o identitate semantică între conceptul de „lege“, ca normă cu caracter general obligatoriu instituită şi apărată de forţa coercitivă a statului, şi un contract stabilit între persoane fizice sau persoane juridice, care, atunci când este valabil încheiat, are putere obligatorie între părţile contractante, întocmai ca şi legea. Prevederea legală criticată nu pune în discuţie rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, ci se referă la principiul pacta sunt servanda, privitor la forţa obligatorie a convenţiilor civile, care trebuie să se circumscrie legii, ca act normativ emis de autoritatea legiuitoare. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil, excepţie invocată de Societatea Comercială „Piramide GM“ - S.R.L. din Zimnicea în Dosarul nr. 1.020/339/2010 (număr în format vechi 1.035/2010) al Judecătoriei Zimnicea - Secţia mixtă fond. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1531/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1531 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1531/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu