Decizia Nr.1531 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864, excepţie invocată de Societatea Comercială „Piramide GM“ - S.R.L. din Zimnicea în Dosarul nr. 1.020/339/2010 (număr în format vechi 1.035/2010) al Judecătoriei Zimnicea - Secţia mixtă fond şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.128D/2011. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 2 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.020/339/2010 (număr în format vechi 1.035/2010) Judecătoria Zimnicea - Secţia mixtă fond a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864, excepţie invocată de Societatea Comercială „Piramide GM“ - S.R.L. din Zimnicea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, prin care se solicită executarea unor obligaţii contractuale asumate de către autorul excepţiei. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale care conferă Parlamentului rolul de unică autoritate legiuitoare a statului, deoarece permite unor persoane fizice sau juridice să încheie convenţii care au putere de lege. În acest fel, în opinia autorului excepţiei, intenţia legiuitorului poate fi înfrântă prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante. Judecătoria Zimnicea - Secţia mixtă fond apreciază că excepţia este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Avocatul Poporului arată că, în temeiul art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actul normativ criticat a fost abrogat expres, astfel că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia este inadmisibilă. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 969 alin. 1 din Codul civil din 1864. Curtea constată că aceste prevederi legale au fost preluate integral în art. 1270 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit căruia: „(1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.“ Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale cu care a fost sesizată, deoarece acestea sunt aplicabile în continuare cauzei deduse judecăţii instanţei de fond, potrivit principiului tempus regit actum. Aşa cum a statuat Curtea în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor ulterioare sesizării, chiar dacă ar conţine prevederi asemănătoare, ar echivala cu ridicarea din oficiu de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la alte texte decât cele criticate de către autorul excepţiei, ceea ce este inadmisibil, fiind contrar dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.“ În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 311 din 3 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 26 martie 2009, a statuat că prevederile art. 969 din Codul civil din 1864 nu sunt contrare rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Încheierea unei convenţii fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile unui contract pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă. Convenţia astfel încheiată se impune părţilor întocmai ca şi legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ. Întrucât criticile de neconstituţionalitate au privit aspecte identice celor relevate în prezenta cauză şi deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în decizia anterior citată îşi menţin valabilitatea. De asemenea, în prezenta cauză, Curtea constată că autorul excepţiei apreciază în mod eronat că există o identitate semantică între conceptul de „lege“, ca normă cu caracter general obligatoriu instituită şi apărată de forţa coercitivă a statului, şi un contract stabilit între persoane fizice sau persoane juridice, care, atunci când este valabil încheiat, are putere obligatorie între părţile contractante, întocmai ca şi legea. Prevederea legală criticată nu pune în discuţie rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, ci se referă la principiul pacta sunt servanda, privitor la forţa obligatorie a convenţiilor civile, care trebuie să se circumscrie legii, ca act normativ emis de autoritatea legiuitoare. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 969 alin. 1 din Codul civil, excepţie invocată de Societatea Comercială „Piramide GM“ - S.R.L. din Zimnicea în Dosarul nr. 1.020/339/2010 (număr în format vechi 1.035/2010) al Judecătoriei Zimnicea - Secţia mixtă fond. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie