Decizia Nr.1510 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91² alin. 4 şi 5 şi art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Tudor în Dosarul nr. 17.531/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 9D/2011.La apelul nominal se prezintă personal partea Emanuel Nicolae Iftode şi se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care arată că este nemulţumit de împrejurarea că, deşi a recunoscut faptele, nu poate contesta veridicitatea convorbirilor telefonice înregistrare.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 17.531/3/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91² alin. 4 şi 5 şi art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Tudor în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, atâta vreme cât înregistrarea convorbirilor a fost obţinută fără participarea inculpatului sau a apărătorului său, fiind administrată în absenţa contradictorialităţii, este evident că partea interesată este lipsită de posibilitatea de a cenzura legalitatea obţinerii unor astfel de probe.De asemenea, de vreme ce numai judecătorul are drept de dispoziţie cu privire la copiile înregistrărilor în cauză, partea interesată nu îşi mai poate formula o apărare eficientă, fiind privată de dreptul consacrat de art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia orice acuzat are dreptul să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale.Dispoziţiile art. 91² alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece creează posibilitatea de a fi înfrântă imparţialitatea judecătorului, livrându-se acestuia informaţii confidenţiale care să-i influenţeze opinia într-o cauză pendinte, prin mijloace secrete obţinute pe căi ce excedează controlului de legalitate.De asemenea, art. 91² alin. 5 din Codul de procedură penală este neconstituţional, deoarece, prin posibilitatea folosirii înregistrărilor în altă cauză penală, fără a se face o verificare identică a acestora aşa cum s-a făcut în cauza în care au fost autorizate, se dă naştere la abuzuri din partea organelor de urmărire penală.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele criticate cuprind dispoziţii referitoare la organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, precum şi la certificarea înregistrărilor, nefiind în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91² alin. 4 şi 5 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea şi art. 91³ alin. 3 cu denumirea marginală Certificarea înregistrărilor, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 91² alin. 4 şi 5: „Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 91¹ alin. 1 şi 2.“ – Art. 91³ alin. 3: „La procesul-verbal se ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor care conţin dispoziţii mai favorabile, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 5 paragraful 1 şi 3 şi art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. b) şi d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 709 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, şi Deciziei nr. 410 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, Curtea a statuat că textele legale criticate, ca de altfel întreaga secţiune din Codul de procedură penală, referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video, prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“. De asemenea, Curtea a arătat că este neîntemeiată şi susţinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul interceptărilor efectuate şi, eventual, de a se apăra demonstrând că înregistrările şi interceptările sunt obţinute ilegal, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 91³ alin. 4 din Codul de procedură penală, la prezentarea materialului de urmărire penală procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrate şi să asigure, la cerere, ascultarea acestora. Potrivit art. 91⁶ alin. 1 din acelaşi cod, mijloacele de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau, din oficiu, de către instanţa de judecată, legislaţia procedurală penală română asigurând controlul prin justiţie şi în acest domeniu, judecătorul având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor. Asupra problemelor ce ţin de nulitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice, întrucât nu îndeplinesc condiţiile de legalitate şi proporţionalitate, Curtea de la Strasbourg, prin Decizia de admisibilitate din 6 mai 2003 pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) împotriva Spaniei, a statuat că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, respectiva condamnare penală intervenind în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În acelaşi context, şi în Hotărârea din 16 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Klimentyev împotriva Rusiei, paragraful 124, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor. În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit textului legal criticat, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei în locuri speciale, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau a completului învestit cu soluţionarea cauzei. Or, susţinerea potrivit căreia judecătorul nu mai este imparţial şi, totodată, partea interesată nu îşi mai poate formula o apărare eficientă, conformă cu exigenţele art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi primită, întrucât premisa de la care porneşte argumentaţia critică este greşită. Astfel, judecătorul are la dispoziţie copii ale suportului care conţine înregistrarea şi ale proceselor-verbale, acestea fiind depuse la dosar alături de celelalte probe şi spre ştiinţa tuturor părţilor, care, iată, au libertatea de a-şi formula o apărare eficientă, în timp util şi în deplină cunoştinţă de cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91² alin. 4 şi 5 şi art. 91³ alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan Tudor în Dosarul nr. 17.531/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru