DECIZIE Nr.
1491 din 18 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) si art. 32 din
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 72 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
excepţie ridicată de Falahah Waaid în Dosarul nr. 4.857/299/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie
2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.857/299/2008, Tribunalul Bucureşti -
Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie
ridicată de Falahah Waaid într-o cauză având ca obiect „obligaţia de a
face".
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 2 din Legea nr. 50/1991, care
stipulează în mod generic obligativitatea obţinerii autorizaţiei de construire,
nu prevede situaţiile în care, din motive independente de voinţa
proprietarului, autorizaţia de construire nu poate fi solicitată şi, pe cale de
consecinţă, nici eliberată.
In ceea ce priveşte art. 28
alin. (3) din acelaşi act normativ, apreciază că acest text de lege instituie o
procedură care nesocoteşte dreptul de proprietate al persoanei asupra unei
construcţii sau părţi din aceasta, persoană care nu a reuşit să obţină
autorizaţiile necesare într-un anumit interval de timp, ea fiind obligată
astfel să le demoleze sau să le desfiinţeze. Referitor la art. 32 din Legea nr.
50/1990, autorul excepţiei susţine că acest text de lege restrânge
posibilitatea exercitării neîngrădite a atributelor dreptului de proprietate
prin condiţionarea obţinerii autorizaţiei de construire.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate
invocată este neîntemeiată,
deoarece nu conţine reglementări contrare normelor constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
-Art. 2: „(1) Autorizaţia de
construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale
pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător
măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea,
exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.
(2) Autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiei
pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborată în
condiţiile prezentei legi, în temeiul şi cu respectarea prevederilor
documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate potrivit legii.
(21)
Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu
depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul
obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire şi cuprinde următoarele
etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea punctului
de vedere al autorităţii competente pentru protecţia mediului pentru
investiţiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra
mediului;
c) notificarea de
către solicitant a autorităţii administraţiei publice competente cu privire la menţinerea
solicitării de obţinere, ca act final, a autorizaţiei de construire, pentru
investiţiile la care autoritatea competentă pentru protecţia mediului a
stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului şi a emis îndrumarul
conform legislaţiei privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi
private asupra mediului;
d) emiterea avizelor
şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii pentru
protecţia mediului competente privind investiţiile evaluate din punctul de vedere
al impactului asupra mediului;
e) elaborarea
documentaţiei tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, denumită în continuare documentaţie tehnică - D.T.;
f) depunerea
documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la
autoritatea administraţiei publice competente;
g) emiterea autorizaţiei de construire.
(3) Autorizaţiile de construire pentru reţele
magistrale, căi de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri funciare, reţele
de telecomunicaţii ori alte lucrări de infrastructură, care se execută în
extravilanul localităţilor, se emit cu respectarea planurilor de amenajare a
teritoriului, avizate şi aprobate potrivit
legii.
(4) Prin exceptare de
la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire şi fără
documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru:
a) lucrări de
modificare, de reparare, de protejare, de restaurare şi de conservare a
clădirilor de orice fel, cu condiţia menţinerii aceleiaşi funcţiuni, a
suprafeţei construite la sol şi a volumetriei acestora;
a1)
lucrări de supraetajare a clădirilor cu încă un nivel, o singură dată, în
suprafaţă de maximum 20% din suprafaţa construită desfăşurată a clădirilor, cu
condiţia situării acestora în afara zonelor construite protejate sau a zonelor
de protecţie a monumentelor, după caz;
a2)
lucrări de extindere a clădirilor sociale, de învăţământ, de sănătate, de
cultură şi administrative aparţinând domeniului public şi privat al statului şi
unităţilor administrativ-teritoriale, dacă extinderea se încadrează în
prevederile regulamentului local de urbanism
aferent planului urbanistic general - PUG sau
planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;
a3)
schimbarea folosinţei construcţiilor existente, dacă noua folosinţă corespunde
prevederilor regulamentului local de urbanism
aferent planului urbanistic general - PUG sau
planului urbanistic zonal - PUZ, aprobat, în vigoare;
b) lucrări de
reparare privind căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare şi altele
asemenea, fără modificarea traseului şi, după caz, a funcţionalităţii acestora;
c) lucrări de
reparare privind împrejurimi, mobilier urban, amenajări de spaţii verzi,
parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi celelalte lucrări de amenajare a
spaţiilor publice;
d) lucrări de
cercetare şi de prospectare a terenurilor - foraje şi excavări -, necesare în vederea efectuării
studiilor geotehnice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze
şi petrol, precum şi altor exploatări;
e) organizarea de tabere de corturi.";
-Art. 28 alin. (3): „Măsura
desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea
termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a
contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.";
- Art. 32: (1) In cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu
s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a
contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat
sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz:
a) încadrarea lucrărilor în prevederile
autorizaţiei;
b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
(2) In cazul
admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a
măsurilor prevăzute la alin. (1).
(3) In cazul nerespectării termenelor limită
stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin.
(2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele
vinovate.
(4) In situaţiile
prevăzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanţei să dispună,
prin hotărârea de condamnare, măsurile menţionate la alin. (1). Organele de control
competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmărire penală sesizate şi,
după caz, instanţei să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor, pe
tot parcursul procesului penal.
(5) Persoanele care
au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinţe şi pentru care s-a
dispus măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) vor restitui subvenţiile primite,
cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16
privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un
proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44
alin. (2) prin care proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal
de lege, indiferent de titular, precum şi celor ale art. 53 referitoare la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale
invocate şi în prezenta cauză, cu motivări similare. Astfel, Curtea a reţinut
că nu poate fi primită critica autorului excepţiei potrivit căreia textele
legale criticate sunt neconstituţionale prin faptul că impun obţinerea unor
autorizaţii pentru executarea construcţiilor de către titularii dreptului de
proprietate privată, ceea ce, în opinia acestuia, este de natură a încălca dispoziţiile
constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea
dreptului de proprietate.
Prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea a statuat, de principiu, că, în
conformitate cu art. 44 din Constituţie, prin lege pot fi stabilite anumite
limite, îngrădiri, fie în privinţa obiectului dreptului de proprietate, fie în
privinţa unor atribute ale dreptului de proprietate, pentru apărarea
intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor
persoane, esenţial fiind ca prin aceste restricţii să nu se anihileze complet
dreptul de proprietate.
In acest context se încadrează şi reglementările Legii
nr. 50/1991 cu privire la obligaţia obţinerii unor autorizaţii pentru
executarea construcţiilor de către titularii dreptului de proprietate privată,
respectiv răspunderea şi sancţiunile corespunzătoare în cazul nerespectării
acestor obligaţii legale.
De asemenea, prin Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 507 din 15 iunie 2005, Curtea a reţinut că
„obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie are drept scop prevenirea
consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzătoare, sancţiunea
nerespectării acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrară
prevederilor constituţionale menţionate". Totodată, prin Decizia nr. 77
din 14 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
266 din 22 aprilie 2002, Curtea a statuat că „Indeplinirea acestei obligaţii a
obţinerii autorizaţiei de construcţie are în vedere prevenirea consecinţelor
unor sinistre în cazul executării unor construcţii necorespunzătoare".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi
în cauza de faţă.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 28 alin. (3) şi art. 32 din
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
excepţie ridicată de Falahah Waaid în Dosarul nr. 4.857/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
V-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu