DECIZIE Nr.
1449 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 6 din 4 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel
Salontai în Dosarul nr. 3.213/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Completul de 9 judecători.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 3.213/1/2009, Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44
alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul
Gabriel Salontai într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat
de acesta împotriva Hotărârii nr. 6/P din 16 decembrie 2008 a Consiliului
Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite
de lege". In acest sens, arată că
dispoziţiile de lege criticate permit unei structuri jurisdicţionale din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii să judece sesizări de natura abaterii
disciplinare, substituindu-se în rolul unei instanţe de judecată, încălcându-se
astfel şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi
prevederile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art.
6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9
judecători consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu
contravine prevederilor criticate din Constituţie şi din actele internaţionale
şi nici jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, acestea reprezentând
tocmai expresia prevederilor art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia
Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată,
prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi
procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. Invocă în
acest sens jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile
nr. 788/2007, nr. 148/2003 şi nr. 165/2010.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 827
din 13 septembrie 2005, având următorul conţinut: „Consiliul Superior al
Magistraturii îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată
în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru
faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege
menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie şi ale art. 126 alin. (1) potrivit cărora „Justiţia se
realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite de lege". De asemenea, sunt invocate
prevederile art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art.
6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
In primul rând, prevederile de
lege criticate reprezintă o reiterare a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) teza
întâi din Constituţie, potrivit
cărora „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în
domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, potrivit
procedurii stabilite prin legea sa organică. [...]". Prin urmare, legea sa organică - Legea nr. 317/2004 - stabileşte
procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în secţiunea a 4-a „Atribuţiile
Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a
magistraţilor" din cap. IV „Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii", în conformitate cu dispoziţiile
constituţionale menţionate.
In al doilea rând, Curtea reţine că - referitor la
natura juridică a contestaţiilor privitoare la măsurile disciplinare ce pot fi
aplicate de către ordinele profesionale -, Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a arătat că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile
disciplinare sunt de competenţa acestor ordine, iar o asemenea atribuire de
competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei, care impune totuşi unul
dintre următoarele sisteme: sau jurisdicţiile ordinelor profesionale
îndeplinesc exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţie sau ele nu le
îndeplinesc şi atunci legea naţională trebuie să permită accesul la o instanţă
judecătorească care prezintă toate garanţiile dreptului la un proces echitabil
şi la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială. In
acest sens s-a pronunţat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin
Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin
Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin
Hotărârea din 20 mai 1998, pronunţată în Cauza Gautrin şi alţii contra
Franţei, prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza Frankowicz contra Poloniei, şi prin
Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Chaudet contra Franţei.
In această ordine de idei, Curtea reţine că, potrivit
dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, hotărârile secţiilor
Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea
disciplinară se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la
Completul de 9 judecători al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acestea
fiind în deplină concordanţă şi cu prevederile constituţionale ale art. 134
alin. (3), potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în
materie disciplinară pot fi atacate la Inalta Curte de Casaţie si Justiţie.
Aşadar, avându-se în vedere, pe de o parte, rolul
constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii
de „instanţă de judecată [...] în domeniul
răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor", iar pe de altă parte, dispoziţiile Legii nr. 317/2004 care prevăd o
cale de atac la instanţa de judecată împotriva hotărârilor secţiilor
Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea
disciplinară, nu se poate susţine că prevederile art. 44 alin. (1) din aceeaşi
lege încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la un proces echitabil,
consacrate prin art. 21 din Constituţie şi prin art. 10 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In final, Curtea observă că reglementări similare
privind competenţa de soluţionare a abaterilor disciplinare se regăsesc în ceea
ce îi priveşte pe avocaţi (potrivit art. 71 din Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, anchetarea abaterii şi
exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului, iar
potrivit art. 72, în cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o
comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri,
abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou, iar recursul
declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca
instanţă de fond, este judecat de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilordin
România constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana
implicată în cauză), pe executorii judecătoreşti (potrivit art. 45 din Legea
nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, acţiunea disciplinară se
exercită de ministrul justiţiei sau de Colegiul director al Camerei
executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia,
format din 3 membri aleşi de adunarea generală a Camerei executorilor
judecătoreşti, pe o perioadă de 3 ani, iar împotriva hotărârii Consiliului de
disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie
la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor
Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri) sau pe notarii publici
(potrivit art. 40 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr.
36/1995, acţiunea disciplinară se exercită de Colegiul director şi se judecă de
Consiliul de disciplină, iar împotriva hotărârii acestuia părţile pot face
contestaţie la Consiliul uniunii, în termen de 10 zile de la comunicare;
hotărârea Consiliului uniunii poate fi atacată la instanţa judecătorească
competentă, civilă sau de contencios administrativ, după caz).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004
privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Gabriel
Salontai în Dosarul nr. 3.213/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Completul de 9 judecători.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean