DECIZIE Nr.
1430 din 2 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) si (7) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii si ale art. 322 din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 828 din 10 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 322 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Călin Mocanu în Dosarul nr.
5.239/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
19 octombrie 2010, în prezenţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi
a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la
acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat
pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 18 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 5.239/1/2009, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 322 alin. 1
din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Călin Mocanu în
cadrul soluţionării cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 3.272 din 11 iunie
2009 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de acesta
împotriva sentinţei civile nr. 3.373 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a
admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile
şi, în consecinţă, s-a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul
Superior al Magistraturii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate din Legea nr.
317/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.11 privind dreptul internaţional şi
dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 61
privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 129 privind folosirea căilor
de atac şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi
dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art.
13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind interzicerea
discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens,
arată că i s-au restrâns în mod injust şi nerezonabil dreptul de acces la
instanţă şi posibilitatea analizării efective, în fond, a cererii de către o
instanţă naţională, deşi a exercitat în termen legal calea de atac a recursului
întemeiat pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Invocă, de
asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la
dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la acces efectiv la o instanţă de
judecată.
Cu privire la dispoziţiile art.
322 din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate
consideră că acestea contravin art. 21 şi art. 129 din Constituţie, precum şi
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, în măsura în care „ar putea fi invocate,
interpretate şi aplicate în sensul că examinarea pe fond a unei cereri de
revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs
şi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, este condiţionată
de evocarea fondului".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi
completările ulterioare, având următorul conţinut:
-Art. 29 alin. (5) şi (7): „(5) Hotărârile plenului
privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în
cel mult 20 de zile si se comunică de îndată.
[...]
(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate
cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare
sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, astfel
cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl mai
reprezintă şi prevederile art. 322 alin. 1 din Codul de procedură civilă însă art. 322 din Codul de
procedură civilă nu are alineate. Prin urmare, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 322 din Codul de
procedură civilă, cu următorul cuprins: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau
prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci
când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1. dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2. dacă s-a pronunţat
asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru
cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
3. dacă obiectul
pricinii nu se află în fiinţă;
4. dacă un judecător,
martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv
pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în
temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii ori dacă un
magistrat a fost sancţionat disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu
rea-credinţă sau gravă neglijenţă în acea cauză. In cazul în care, în ambele
situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre
penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală,
asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii
va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;
5. dacă, după darea
hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea
potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de
voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei
instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
6. dacă statul ori alte persoane juridice de drept
public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub
curatelă sau consiliul judiciar nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu
viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;
7. dacă există
hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade
deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi
calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice
sunt date de instanţe de recurs. In cazul când una dintre instanţe este Curtea
Supremă de Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;
8. dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze
la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai
presus de voinţa sa;
9. dacă Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar
consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi
remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate;
10. dacă, după ce
hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra
excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa
ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care a făcut obiectul
acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi
evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare".
Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege
menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 privind dreptul
internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale
art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 129 privind
folosirea căilor de atac şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea
Europeană, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un
proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14
privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Referitor la critica autorului excepţiei de
neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din
Legea nr. 317/2004, raportate la art. 21 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat
prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 634 din 26 iunie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, şi prin Decizia nr. 485 din 20 aprilie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010. Cu acele
prilejuri, Curtea a reţinut că textele de lege criticate prevăd că persoana
interesată are posibilitatea de a formula recurs la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la
hotărârea pronunţată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii
referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor şi de a
beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare
asigurării unui proces echitabil.
Având în vedere că dispoziţiile de lege criticate
prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor Consiliului Superior al
Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi
procurorilor, nu se poate susţine că acestea îngrădesc accesul liber la
justiţie, garantat de art. 21 din Legea fundamentală.
In ceea ce priveşte critica referitoare la interpretarea sintagmei „orice
persoană interesată", Curtea constată că
aceasta nu poate fi primită, deoarece Curtea se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, iar nu asupra
interpretării date de către instanţa de judecată unei norme de lege în vederea
determinării dispoziţiilor legale aplicabile litigiului. Or, Curtea observă că,
în realitate, autorul excepţiei critică soluţia pronunţată de către Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal, şi
anume faptul că aceasta a calificat cererea sa ca fiind o acţiune în contencios
administrativ, căreia i se aplică regulile (inclusiv obligativitatea procedurii
prealabile) prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar
nu ca fiind un recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004,
recurs care - aşa cum a stabilit instanţa de judecată - se poate formula numai
împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi
drepturile judecătorilor şi procurorilor, iar nu împotriva hotărârii
Consiliului Superior al Magistraturii de validare a examenului de capacitate
susţinut de personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi
procurorilor.
Cu privire la dispoziţiile art. 322 din Codul de
procedură civilă, prin Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale
extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt şi numai
din acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se
referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul. Nu poate fi
reţinută, aşadar, critica privind încălcarea accesului liber la justiţie,
întrucât, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, acesta nu presupune
accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Prin aceeaşi
decizie, Curtea a mai reţinut că interesul legat de stabilitatea hotărârilor
judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice la care se referă
impune ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru
care se poate exercita calea de atac a revizuirii.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie,
soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se
întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei de
neconstituţionalitate potrivit căreia art. 322 din Codul de procedură civilă contravine art. 21 din Constituţie, în măsura în
care „ar putea fi invocate, interpretate şi aplicate în sensul că examinarea pe
fond a unei cereri de revizuire îndreptate împotriva unei hotărâri pronunţate
de o instanţă de recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr.
554/2004, este condiţionată de evocarea fondului" - Curtea constată că
nici aceasta nu poate fi primită, deoarece art. 21 alin. (2) din Legea nr.
554/2004 conţine norme de procedură prin care se instituie, în mod excepţional,
un nou motiv de revizuire, în considerarea unei situaţii speciale, şi anume „pronunţarea
hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului
priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat
cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României". Aşadar, în materia revizuirii hotărârilor, dreptul comun îl
reprezintă dispoziţiile Codului de procedură civilă, iar prevederile art. 21
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au caracter special şi,
potrivit regulii specialia generalibus derogant, derogă de la normele dreptului comun şi, totodată, se completează
cu acestea, în măsura în care nu este prevăzută în mod expres o altă
reglementare. Totodată, Curtea reţine că aplicarea acestor norme la litigiul
dedus judecăţii intră în competenţa de soluţionare a instanţei de judecată.
Cu privire la invocarea art. 61 din Constituţie, Curtea
constată că acesta se referă la rolul şi structura Parlamentului şi nu are
relevanţă asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi ale art. 322 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Călin Mocanu în Dosarul nr.
5.239/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean