Decizia Nr.1409 din 20.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (număr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.604D/2010.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 19 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (număr în format vechi 1.938/2010), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Camelia Niculescu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale privind statul român, universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, dreptul la apărare, familia, protecţia persoanelor cu handicap, dreptul de petiţionare, instituţia prefectului, înfăptuirea justiţiei, statutul judecătorilor, instanţele judecătoreşti şi folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, „în măsura în care neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale sunt dispuse de procuror în mod arbitrar, fără a se baza pe probele administrate în cauză, în strictă conformitate cu legea, şi în măsura în care actele nelegale ale procurorului sunt confirmate de instanţa de judecată tot arbitrar, fără un acces şi un recurs efectiv la justiţie“.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a respectivelor prevederi de lege.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins: „Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori denunţului rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.[...] În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea, dispune prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale. În situaţia în care procurorul îşi însuşeşte argumentele cuprinse în propunerea organului de cercetare penală, motivarea rezoluţiei este facultativă sau poate cuprinde doar argumente suplimentare. Copie de pe rezoluţie şi de pe propunerea organului de cercetare penală se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care sau efectuat acte premergătoare. Dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c¹) se aplică în mod corespunzător.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 privind statul român, ale art. 10 referitoare la relaţiile internaţionale, ale art. 15 privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 cu privire la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 48 privind familia, ale art. 50 referitoare la protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale art. 123 referitoare la instituţia prefectului, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 125 referitoare la statutul judecătorilor, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale art. 128 referitoare la folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală, ci este nemulţumit de modul de aplicare a acestor prevederi de lege de către procuror şi instanţa de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 4 şi 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (număr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică