DECIZIE Nr.
1402 din 2 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 197 alin. 1 si 4 cu referire la art.
300 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 823 din 9 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 cu referire la art.
300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai
Ciobanu, Petrică Florea, Viorel Scheuleac şi Vasile Sturzu în Dosarul nr.
1.741/239/2008 al Judecătoriei Hârlău.
La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
inadmisibilă în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul
de procedură penală, întrucât critica vizează modul de interpretare şi aplicare
a prevederilor de lege atacate, respectiv ca neîntemeiată cu privire la
dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 din acelaşi cod, invocând în acest sens
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 27 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.741/239/2008, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197
alin. 1 şi 4 cu referire la art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură
penală.
Excepţia a fost ridicată de Mihai Ciobanu, Petrică
Florea, Viorel Scheuleac şi Vasile Sturzu cu ocazia soluţionării unei cauze
penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 197 alin. 1 şi 4 din
Codul de procedură penală, care condiţionează anularea actului de procedură
făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea
procesului penal de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât
prin anularea acelui act, încalcă obligaţia respectării Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces
echitabil şi dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din
oficiu. Consideră că normele care reglementează desfăşurarea procesului penal
sunt de interes public şi, ca atare, orice încălcare a acestora ar trebui
sancţionată cu nulitate absolută, condiţionarea anulării actului fiind o
derogare de la obligativitatea respectării legii, obligativitate prevăzută de
Constituţie. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul
de procedură penală, autorii excepţiei nu invocă încălcarea unor principii sau prevederi constituţionale, ci arată
că instanţa de judecată nu a respectat prevederile de lege criticate, deoarece
nu a verificat din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de
sesizare. Totodată, evidenţiază faptul că instanţa a respins excepţia
neregularităţii actului de sesizare prin încheiere, şi nu printr-o hotărâre
supusă unei căi de atac, cum ar fi trebuit să prevadă în mod expres textul de
lege criticat.
Judecătoria Hârlău nu
şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de
neconstituţionalitate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 cu referire la art. 300 alin. 1
şi 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
- Art.197 alin. 1 şi 4: „Incălcările
dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag
nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi
înlăturată decât prin anularea acelui act. [...]
Incălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât
cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai
dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau
la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la
efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice
stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea
adevărului şi justa soluţionare a cauzei.";
- Art. 300 alin. 1 şi 2: „Instanţa este datoare să
verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare.
In cazul când se constată că sesizarea nu este
făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi
nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului
care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale
şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin.
(2) referitoare la dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau
numit din oficiu, precum şi a prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces
echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Autorii excepţiei nu
formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile
art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, ci sunt nemulţumiţi, în
realitate, de modul de
interpretare şi aplicare de către organele de urmărire penală şi instanţa de
judecată a respectivelor prevederi de lege. Or, sub acest aspect, Curtea a
statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe cu privire la
aspecte de aplicare a legii, acestea urmând a fi soluţionate de către instanţa
de judecată. Atât interpretarea conţinutului unor norme juridice, ca fază
indispensabilă procesului de aplicare a legii la situaţiile de fapt deduse
judecăţii, cât şi, în speţă, aprecierea legalităţii activităţii desfăşurate de
organele de urmărire penală sunt de competenţa exclusivă a instanţelor
judecătoreşti. Curtea reţine că a răspunde criticilor autorilor excepţiei în
această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea
de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie,
potrivit cărora justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală va fi
respinsă ca inadmisibilă.
II. In ceea ce priveşte critica
de neconstituţionalitate a art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală,
aceste prevederi de lege au mai fost supuse controlului de constituţionalitate
prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, invocate şi în prezenta
cauză, şi faţă de critici identice. In acest sens este Decizia nr. 113 din 24
februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215
din 14 martie 2005, prin care Curtea a reţinut că nulitatea reprezintă o
sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu
sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o
vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul,
în art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit
căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care
reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a
adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare
reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi
iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin
completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în
ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să
dovedească vătămarea pretinsă.
Aşa fiind, normele criticate nu aduc atingere
prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa
legii şi la dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte,
acestea sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor cărora li s-a produs o
vătămare în drepturile lor procesuale prin încălcarea dispoziţiilor legale care
reglementează desfăşurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul
părţilor la un proces echitabil, iar pe de altă parte, condiţionarea anulării
actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege de
existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod nu are
semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale sau
a unei „derogări" de la obligativitatea respectării legii, aşa cum
neîntemeiat susţine autorul excepţiei.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru aceleaşi motive, dispoziţiile art. 197 alin. 1
şi 4 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor art. 1
alin. (5) din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca inadmisibilă
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 alin. 1 şi 2 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Ciobanu, Petrică Florea,
Viorel Scheuleac şi Vasile Sturzu în Dosarul nr. 1.741/239/2008 al Judecătoriei
Hârlău.
II. Respinge ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi
dosar.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică