DECIZIE Nr. 14
din 18 februarie 2008
in vederea interpretarii
unitare a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) din Legea nr. 142/1998 privind
acordarea tichetelor de masa, cu modificarile si completarile ulterioare,
referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor, judecatorilor,
personalului auxiliar de specialitate, functionarilor publici, categorii de
personal care nu isi desfasoara activitatea in baza unui contract de munca,
precum si personalului contractual din cadrul instantelor si parchetelor.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 853 din 18 decembrie 2008
Dosar nr. 69/2007
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, in vederea interpretarii unitare a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si
(2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, cu
modificarile si completarile ulterioare, referitor la acordarea acestor
beneficii procurorilor, judecatorilor, personalului auxiliar de specialitate,
functionarilor publici, categorii de personal care nu isi desfasoara
activitatea in baza unui contract de munca, precum si personalului contractual
din cadrul instantelor si parchetelor.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 87 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Antoaneta
Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că
dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în
sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se
poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate
şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul
instanţelor şi parchetelor aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci doar o
vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are
prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost
negociată prin contractele colective de muncă.
SECŢIILE UNITE,
examinând recursul în interesul legii, constată
următoarele:
In aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi
completările ulterioare, referitor la acordarea acestor beneficii procurorilor,
judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcţionarilor publici,
categorii de personal care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract
de muncă, precum şi personalului contractual din cadrul instanţelor şi
parchetelor, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar, adoptând
soluţii diferite cu privire la acordarea acestor drepturi.
I. Astfel, unele instanţe au
admis asemenea cereri şi au dispus să fie acordate tichetele de masă ori să se
achite contravaloarea acestora atât pentru o perioadă de 3 ani, anterior
introducerii acţiunii, cât şi în continuare.
S-a relevat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.
142/1998, reclamanţii având calitatea de salariaţi în cadrul instanţelor şi
parchetelor, care sunt instituţii bugetare, datorită alocării veniturilor de
către stat prin organele sale abilitate, aveau şi au dreptul să primească o
alocaţie individuală de hrană lunară, sub forma tichetelor de masă.
S-a mai argumentat în motivarea acestui punct de vedere
că, chiar dacă Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de
masă, fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării
acestora, nu înseamnă că reclamanţii nu au dreptul la astfel de tichete,
deoarece la acordarea acestora trebuie să se ţină seama în primul rând de
caracterul şi natura lor, ca măsuri de protecţie a salariaţilor pentru
asigurarea securităţii muncii şi a unor condiţii optime la locul de muncă.
De asemenea, s-a considerat că nu prezintă relevanţă
faptul că în bugetele aprobate instituţiilor pârâte nu au fost prevăzute sume
cu această destinaţie, iar acordarea lor este lăsată la aprecierea
angajatorului, deoarece pârâţii angajatori aveau obligaţia să solicite alocarea
şi virarea fondurilor bugetare necesare în acest scop.
S-a mai învederat că, în acelaşi timp, există salariaţi
din alte domenii ale sectoarelor bugetare care beneficiază de tichete de masă,
iar acest aspect reprezintă o discriminare între salariaţii din sectorul
bugetar, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 41 alin. (2), art. 53 din
Constituţia României, art. 5 alin. 3 din Codul muncii, precum şi ale art. 14
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
II. Unele instanţe de judecată
au respins acţiunile privind acordarea acestor drepturi în ceea ce-i priveşte
pe reclamanţii judecători şi procurori şi au admis acţiunile reclamanţilor care
fac parte din categoria personalului auxiliar, personalului contractual şi a
funcţionarilor publici, cu motivarea că magistraţii nu sunt îndreptăţiţi să
primească tichetele de masă, întrucât au un statut special, neavând contracte
individuale de muncă.
III. Alte instanţe de judecată, dimpotrivă, au respins
acţiunile tuturor reclamanţilor, reţinând din interpretarea dispoziţiilor art.
1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 că acordarea beneficiilor reprezentând
tichetele de masă apare ca o facultate în sarcina autorităţilor publice, şi nu
ca o obligaţie a acestora, care se realizează în raport de dispoziţiile legilor
privind bugetele de stat. Or, în legile succesive privind bugetele de stat nu
au fost prevăzute sume cu această destinaţie.
In sprijinul acestui punct de vedere s-a mai arătat că
tichetele de masă se acordă în condiţiile stabilite prin contractele colective
de muncă, în urma negocierii dintre angajatori şi organizaţiile sindicale.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în
interesul legii.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe
anii 2007-2010 include în categoria „Alte venituri" tichetele de masă,
tichetele-cadou, tichetele de creşă şi alte instrumente similare acordate
conform prevederilor legale şi înţelegerii părţilor.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998
privind acordarea tichetelor de masă: „Salariaţii din cadrul societăţilor
comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul
unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care
încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite
în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma
tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator."
Acordarea tichetelor de masă nu constituie deci o
obligaţie legală pentru angajator. Pe baza criteriilor stabilite de Legea nr.
142/1998 se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcţie de
resursele financiare, prin contractele colective de muncă.
Aceste clauze din contractele colective de muncă
trebuie să prevadă atât numărul salariaţilor din unitate care pot primi lunar
tichete de masă, valoarea nominală a tichetelor de masă, în limita celei
prevăzute de lege, numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se
distribuie tichete de masă salariaţilor, cât şi criterii de selecţie pentru
stabilirea salariaţilor care primesc astfel de tichete (art. 2 din Normele de
aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate
prin Hotărârea Guvernului nr. 5/1999).
Cu privire la autorităţile şi instituţiile publice se
stabilesc, de regulă anual, prin legea bugetului de stat, condiţiile care
permit sau nu acordarea tichetelor de masă. Prevederile din legea bugetului de
stat în această materie se grefează pe art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998,
în care se prevede că „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor
bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din
sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate,
potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de
angajator salariaţilor săi, în limitele valorii nominale legale care se
indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile
alimentare, sunt deductibile din impozitul pe profit. La rândul său,
salariatul, pentru valoarea constând în tichetul de masă, este scutit de plata
impozitului pe venitul sub formă de salariu.
Aceste sume nu se iau în calcul
nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi
obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
In raport cu conţinutul explicit al dispoziţiilor
legale menţionate, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă
se acordă, în toate cazurile, numai dacă:
- există un contract individual de muncă (persoana are
calitatea de angajat);
- angajatorul are capacitatea financiară de a suporta
costurile tichetelor de masă;
- există clauze stabilite pentru contracte colective de
muncă referitoare la acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma
tichetelor de masă.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi
sociale care, odată reglementate pe norme de drept, devin, de regulă, raporturi
juridice de muncă.
Ţinând seama de problematica ridicată de recursul în
interesul legii, în categoria muncii prestate în cadrul unor raporturi juridice
de muncă se pot distinge raporturile de muncă ale magistraţilor, personalului
asimilat acestora şi magistraţilor asistenţi, raporturile de muncă (de
serviciu) ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale
funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din cadrul instanţelor
şi parchetelor.
Statutul juridic al unei categorii de personal este
configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea
şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie.
Magistraţii constituie o categorie specială de
personală, care face parte din autoritatea judecătorească şi care are menirea
de a exercita puterea judecătorească, aflându-se în raporturi juridice de muncă
cu autoritatea din care fac parte.
Ei se bucură de un statut special, împrejurare care
rezultă din coroborarea art. 124 alin. (3), art. 125, art. 132 şi art. 134 din
Constituţia României cu Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Numirea magistraţilor se face de către Consiliul
Superior al Magistraturii (pentru judecătorii şi procurorii stagiari, pe baza
rezultatelor obţinute la Institutul Naţional al Magistraturii) ori de către
Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii,
garantul independenţei justiţiei, pentru judecătorii inamovibili şi procurorii
care se bucură de stabilitate (art. 20 şi art. 31 din Legea nr. 303/2004).
Cu alte cuvinte, magistraţii
îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis, care are la bază un acord
de voinţă (un contract nenumit, de drept public) încheiat cu însuşi statul,
reprezentat de Preşedintele României şi de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, parte în raporturile de muncă ale magistraţilor sunt, în puterea legii, ca exponenţi ai
puterii judecătoreşti a statului, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi
parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunalele şi parchetele de pe lângă
ele.
Persoanele juridice arătate mai sus exercită atributele
angajatorului numai cu privire la organizarea concretă a muncii (program de
lucru, stabilirea şi programarea completelor de judecată ş.a.), plata
indemnizaţiilor, planificarea concediilor de odihnă, cu excluderea oricărei
ingerinţe în activitatea de conţinut specifică fiecărui magistrat.
Anumite atribuţii clasice ale angajatorului, chiar
esenţiale, sunt exercitate de către alte entităţi/organe/autorităţi decât
persoanele juridice părţi în raporturile de muncă ale magistraţilor.
Astfel, Consiliul Superior al Magistraturii are
atribuţii în legătură cu promovarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea
judecătorilor şi detaşarea judecătorilor şi a procurorilor, transferul
magistraţilor, încetarea raporturilor de muncă ale acestora, suspendarea din
funcţie, exercitarea acţiunii disciplinare, organizarea admiterii în
magistratură etc.
Tot astfel, Preşedintele României are atribuţii în
legătură cu numirea în funcţii de conducere a unor
procurori.
In aceste condiţii, cum activitatea magistraţilor nu se
desfăşoară în baza unui contract individual de muncă, aceştia nu pot beneficia
de alocaţia individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă potrivit
art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Salarizarea magistraţilor este prevăzută de lege, în
prezent drepturile salariale şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor
şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei fiind stabilite prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 45/2007.
Potrivit acestui act normativ, judecătorii, procurorii,
personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi au dreptul pentru
activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită
în raport cu nivelul instanţelor şi al parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu
vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza valorii de
referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexă.
De asemenea, magistraţii beneficiază de o majorare a
indemnizaţiei de încadrare brută lunară calculată în procente în raport cu
vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent la
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi
procurorilor, de spor de vechime în muncă, de un spor pentru titlul ştiinţific
de doctor sau doctor docent, de spor pentru condiţii deosebite de muncă, grele,
vătămătoare sau periculoase etc.
Totodată, în cap. III şi V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 sunt prevăzute
măsuri specifice de protecţie socială, precum şi alte drepturi ale
judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul
justiţiei.
In niciun articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 45/2007,
nu este prevăzut dreptul judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de
personal din sistemul justiţiei la acordarea alocaţiei individuale de hrană sub
forma tichetelor de masă.
Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor
judecătoreşti şi al parchetelor pe de lângă acestea are un statul reglementat
de Legea nr. 567/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 17/2006, şi este
salarizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 8/2007, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 247/2007.
Acest personal este format din grefieri, grefieri
statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri
registratori, grefieri informaticieni, agenţi procedurali, aprozi şi şoferi
(art. 3 din Legea nr. 567/2004).
Incadrarea unei persoane ca personal auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
se realizează numai cu consimţământul său printr-un act individual, o decizie
de numire într-un anumit post de către preşedinţii curţilor de apel sau, după
caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror
circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea, de
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de procurorul
şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (art. 37, art. 39 şi art. 92 din Legea
nr.'567/2004).
Numirea în funcţie a unor grefieri este condiţionată de
absolvirea Şcolii Naţionale de Grefieri, urmată de repartizarea, în ordinea
mediilor de absolvire, pe posturile vacante de la instanţele judecătoreşti şi
parchetele de pe lângă acestea pentru care au susţinut concursul de admitere
(art. 23 şi 33 din acelaşi act normativ).
Raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
se nasc în urma încheierii unui contract de drept public, în cazul căruia
libertatea contractuală a părţilor este în mare parte suplinită de către
legiuitor, şi nu a unui contract individual de muncă, în accepţiunea Codului
muncii.
Atribuţiile şi responsabilităţile posturilor
personalului auxiliar de specialitate nu pot fi
negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau
regulamente aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ca şi în situaţia magistraţilor, salariile personalului
auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor
de pe lângă acestea sunt fixate de lege şi se stabilesc pe baza valorii de
referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare, pe grade şi trepte
profesionale, în raport cu funcţia deţinută, nivelul studiilor, vechimea în
specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, la care se
adaugă indemnizaţiile, majorările, sporurile şi premiile prevăzute de art. 5,
6, 13-20, 22 şi 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007.
Totodată, personalul auxiliar de specialitate
beneficiază de aceleaşi măsuri de protecţie ca şi judecătorii şi procurorii, legiuitorul neprevăzând în lege în mod
expres posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Ca atare, personalul auxiliar de specialitate din
cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu poate
primi o alocaţie individuală de hrană în baza art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,
funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie
publică.
Ca atare, funcţionarii publici nu îşi desfăşoară
activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de
serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcţie, astfel încât
nu au calitatea de salariaţi în sensul art. 1 din Legea
nr. 142/1998.
Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcţiei
publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcţionarul public
este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcţiei sale.
Actul de numire în funcţie a
autorităţii publice împreună cu cererea sau/şi acceptarea postului de către
viitorul funcţionar public formează acordul de voinţă, contractul
administrativ.
Intre raportul de muncă al funcţionarului public şi
raportul de muncă al salariatului diferenţa specifică rezidă atât în modul în
care se naşte raportul juridic în baza căruia se prestează munca, cât şi în
faptul că funcţionarul public este un agent al puterii publice, în timp ce
salariatul nu.
Funcţionarul public este o instituţie a dreptului
public, pe când salariatul este o instituţie a dreptului muncii.
Funcţionarilor publici li se aplică normele speciale
cuprinse în Constituţie, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept
administrativ şi doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura
în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.
Pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au
dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în
muncă, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
De asemenea, ei beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile
legii.
Salarizarea acestei categorii de personal este
stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de
reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor
publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de
salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile
salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 232/2007, act normativ care nu prevede posibilitatea acordării
tichetelor de masă.
Personalul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor
de pe lângă acestea care efectuează activităţi de gospodărire,
întreţinere-reparaţii şi de deservire are calitatea de personal contractual, de
salariat cu contract individual de muncă, aplicându-i-se în mod direct
legislaţia muncii.
Această categorie de personal are dreptul de a primi o
alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, beneficii
ce nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile
în care sunt prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea
acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi
ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite
recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi
(2) din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală
de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor,
procurorilor, personalului auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici,
iar pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe
lângă acestea aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se
poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget
sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin
contractele colective de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr.
142/1998 se interpretează în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma
tichetelor de masă nu se poate acorda judecătorilor, procurorilor, personalului
auxiliar de specialitate şi funcţionarilor publici, iar pentru personalul
contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor aceste beneficii nu
reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în
care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea
acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei