DECIZIE Nr. 14
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) si c) din
Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 79 din 5 februarie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi
c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, excepţie ridicată de Răzvan-Adrian Ghilea în Dosarul
nr. 8.923/4/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a
civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 29 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 8.923/4/2007, Tribunalul Bucureşti
- Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1)
lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului. Excepţia a fost ridicată de
Răzvan-Adrian Ghilea într-o acţiune civilă ce are ca obiect
stabilirea unui program de vizitare minor.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul susţine,
în esenţă, că prevederile criticate dau posibilitatea ca, prin
obţinerea unui program de vizitare, persoane străine să
poată interveni direct în viaţa de familie şi domiciliul părinţilor.
Totodată, consideră că se aduce atingere şi
dispoziţiilor constituţionale ale art. 29, în măsura în care se
permite unei persoane să găzduiască copilul într-o
locuinţă situată la o distanţă suficient de mare de
domiciliul minorului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a
civilă apreciază că prevederile de
lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală
invocate. In acest sens, arată că autorul nu contestă dreptul
copilului de a avea relaţii personale cu rudele pe linie maternă, ci
doar modalitatea de realizare a acestora. Totodată, instanţa
reţine că „viaţa de familie", potrivit art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, este o noţiune autonomă ale
cărei conţinut şi aplicabilitate au fost circumstanţiate pe
cale pretoriană de către instanţa europeană, având
semnificaţia de „viaţă de familie extinsă", adică
de o legătură biologică şi/sau juridică peste care se
suprapune o relaţie personală reală şi efectivă. In
jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat
că o astfel de viaţă de familie există inclusiv între
bunici şi nepoţi, unchi şi nepoţi. Reţine că
prevederile de lege criticate asigură cadrul legal pentru realizarea
eficientă şi efectivă a vieţii de familie între copil
şi familia extinsă.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea
nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie
2004, care au următorul conţinut: „In sensul prezentei legi,
relaţiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu
o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la
relaţii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioadă determinată
de către părintele sau de către altă persoană la care
copilul nu locuieşte în mod obişnuit."
Autorul excepţiei invocă încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, ale art. 26 alin. (1) privind
viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 29
alin. (6) privind dreptul părinţilor şi al tutorilor de a
asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a
căror răspundere le revine. Totodată, se invocă şi
dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, privind protecţia vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru
următoarele considerente:
Art. 15 face parte din cap. II - Drepturile
copilului, secţiunea I - Drepturi şi libertăţi
civile din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului şi reglementează o enumerare, fără
caracter exhaustiv, a modalităţilor de realizare a relaţiilor
personale între copil şi părinţi, rude, precum şi alte
persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de
ataşament. Potrivit art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, copilul „are
dreptul de a menţine relaţii personale" cu persoanele
menţionate anterior, alin. (3) al aceluiaşi articol reglementând
faptul că „părinţii sau un alt reprezentant legal al
copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu [...] alte
persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie,
decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că
există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea
fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".
Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.
272/2004, „prezenta lege reglementează cadrul legal privind
respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului" şi
se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit
art. 2 din lege, principiul interesului superior al copilului este impus
inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin
părinţilor sau altor reprezentanţi legali şi
prevalează în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii,
precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Aceste din urmă prevederi sunt expresia
dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile
copilului', ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, potrivit
cărora „In toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de
instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de
instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative
sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".
Având în vedere cele menţionate, Curtea nu poate
reţine motivele de neconstituţionalitate invocate de autor,
prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispoziţiile art. 26 alin.
(1) din Constituţie, potrivit cărora „Autorităţile
publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială
şi privată".
Curtea reţine faptul că soluţia
legislativă criticată asigură respectarea „vieţii de
familie", eventuale măsuri legislative care ar împiedica
relaţia dintre minor şi rudele acestuia constituind o
ingerinţă în dreptul la viaţa familială. De altfel,
potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în
cadrul noţiunii de „viaţă familială", în sensul
art. 8 din Convenţie, au fost incluse şi raporturile dintre rude
apropiate „care pot avea un rol considerabil în materie [...], ceea ce
implică pentru stat obligaţia de a acţiona în aşa fel încât
să asigure rezolvarea normală a acestor raporturi". (Cauza Marckx
vs. Belgia, 1979)
Mai mult, atât Convenţia cu privire la drepturile
copilului, cât şi Convenţia asupra relaţiilor personale care
privesc copiii au fost ratificate prin Legea nr. 18/1990, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv
prin Legea nr. 87/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit art. 11 alin. (2) din
Constituţie, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac
parte din dreptul intern", statul român fiind obligat să
îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin
din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate
reglementările internaţionale, dacă există neconcordanţe
între actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la
care România este parte, şi legile interne, conform art. 20 alin. (2) din
Legea fundamentală. In aceste condiţii, instanţa de
judecată, în soluţionarea litigiilor în materie de relaţii
personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a
dispoziţiilor din actele internaţionale privind drepturile copilului,
în condiţiile dispoziţiilor constituţionale invocate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie
ridicată de Răzvan-Adrian Ghilea în Dosarul nr. 8.923/4/2007 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu