Decizia Nr.1370 din 18.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trans Expres“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.203/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1D/2011.La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Eugenia Crângariu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.În acest sens arată că prin prevederile de lege criticate se limitează în timp, în mod arbitrar, posibilitatea de a dobândi un bun - spaţiu comercial - prin licitaţie directă, aducându-se atingere principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Aşa fiind, apreciază că intervalul de timp de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, în care trebuie formulată şi depusă solicitarea scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului, constituie o măsură abuzivă, ce contravine art. 53 din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 417/2008.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5.203/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trans Expres“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect vânzări spaţii comerciale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că instanţa învestită cu soluţionarea litigiului a dat o interpretare restrictivă prevederilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 550/2002, în sensul că „beneficiul vânzării prin negociere directă este prevăzut intuitu personae numai pentru cei care au dreptul de folosinţă la momentul intrării în vigoare a legii şi numai dacă l-au exercitat în conformitate cu legea“. Aşa fiind, datorită modului greşit de interpretare şi aplicare a legii, precum şi a probelor administrate în cauză, instanţa a apreciat că autorul excepţiei nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de textele legale criticate. De asemenea, autorul excepţiei consideră că intervalul de timp limitat, de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, în care trebuie formulată şi depusă solicitarea scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului, constituie o măsură abuzivă, ce contravine art. 53 din Constituţie.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanţă cu normele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. În acest sens, arată că prevederile legale criticate nu conţin măsuri prin care să se instituie privilegii ori discriminări în privinţa unor categorii de persoane aflate în situaţii identice, mai ales având în vedere faptul că persoanele supuse procedurii vânzării prin licitaţie publică cu strigare nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cele ale căror spaţii comerciale le sunt vândute prin negociere directă, acestea din urmă fiind comercianţi, respectiv prestatori de servicii, persoane fizice sau juridice, care folosesc spaţiile comerciale în cauză în baza unui contract de închiriere, concesiune etc.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 550/2002 este neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 417/2008, prin care s-a statuat că prevederile de lege criticate nu contravin art. 16 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 5 noiembrie 2002, care au următorul conţinut:– Art. 16: „Vânzarea spaţiilor comerciale, de prestări de servicii şi de producţie către comercianţii, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune sau leasing, încheiat în condiţiile legii şi valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanţe la plata chiriei cel puţin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum şi persoanele fizice sau juridice care au obligaţii neachitate faţă de stat la data vânzării spaţiului.“;

– Art. 17: „(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele prevăzute la art. 16 vor depune o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului.
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) spaţiile comerciale pentru care nu s-a depus solicitarea de cumpărare se vor vinde prin licitaţie publică cu strigare, în condiţiile prezentei legi.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, precum şi a celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la art. 16 din Constituţie. În acest sens este Decizia nr. 544 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2008, Decizia nr. 444 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2008, sau Decizia nr. 417 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 1 mai 2008, prin care Curtea a constatat că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reţinut că art. 16 din Legea nr. 550/2002 reglementează condiţiile ce trebuie îndeplinite de către comercianţi, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau persoane juridice, pentru a beneficia de cumpărarea, prin negociere directă, a spaţiilor comerciale pe care le folosesc. Potrivit acestor dispoziţii, vânzarea, prin negociere directă, a spaţiilor comerciale, de prestări de servicii şi de producţie, se face la solicitarea comercianţilor, respectiv a prestatorilor de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune sau leasing, încheiat în condiţiile legii şi valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cu titlu de excepţie, se prevede că nu beneficiază de aceste dispoziţii persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanţe la plata chiriei cel puţin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul, precum şi persoanele fizice sau juridice care au obligaţii neachitate faţă de stat la data vânzării spaţiului. Curtea, în mod constant, a statuat în jurisprudenţa sa că principiul constituţional al egalităţii în drepturi are semnificaţia reglementării şi aplicării unui tratament juridic identic sau similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice identice sau similare. Or, în prezenta cauză, autorul excepţiei se află într-o situaţie juridică diferită faţă de comercianţii, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc condiţiile imperative reglementate de textul de lege criticat. Cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite tocmai prin condiţiile reglementate de art. 16 din Legea nr. 550/2002, pe care autorul excepţiei nu le îndeplineşte în totalitate. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 17 din Legea nr. 550/2002, persoanele prevăzute la art. 16 din aceeaşi lege, pot cumpăra, prin negociere directă, spaţiul comercial, dacă au depus o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Curtea a reţinut că art. 17 alin. (2) din aceeaşi lege prevede că vânzarea spaţiilor comerciale prin licitaţie publică cu strigare are loc numai în situaţia în care nu s-a depus solicitare de cumpărare, prin negociere directă, în termenul stabilit de alin. (1) al aceluiaşi articol. Aşa fiind, Curtea a apreciat că nici art. 17 din Legea nr. 550/2002 nu conţine măsuri prin care să se instituie privilegii ori discriminări în privinţa unor categorii de persoane aflate în situaţii identice, deoarece persoanele ce pot cumpăra spaţiile comerciale prin negociere directă nu sunt în aceeaşi situaţie juridică cu cele care le pot cumpăra prin licitaţie publică cu strigare. De altfel, Curtea consideră că textul de lege criticat conţine prevederi prin care statul îşi exercită dreptul de a hotărî în privinţa modului de vânzare a bunurilor din proprietatea sa privată. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea constată că domeniul de aplicare al acestui text constituţional este circumscris restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exerciţiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăşte dintr-un act normativ. Textele de lege criticate nu restrâng drepturi sau libertăţi constituţionale, ci reglementează modalitatea de vânzare a spaţiilor comerciale şi a celor de prestări de servicii, proprietatea privată a statului, ce se află în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea acestei norme constituţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile menţionate mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Trans Expres“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.203/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora