DECIZIE Nr.
1355 din 11 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Ordonanta Guvernului nr.
27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, ale art.
7 alin. (1) si (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale
art. 109 alin. (2) din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 30 decembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de
soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse
Egale si o Societate mai Bună în Dosarul nr. 464/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei prin
reprezentantul său, domnul Ioan Antonescu, lipsind celelalte părţi, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul părţii prezente. Acesta solicită , mai întâi, acordarea unui
nou termen de judecată, motivat de faptul că cele două
Camere ale Parlamentului nu au trimis la dosarul
cauzei punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate,
solicitate de Curtea Constituţionala potrivit prevederilor art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992.
Cu privire la această cerere prealabilă, reprezentantul
Ministerului Public arată, pe de o parte, că în cauză au fost deja acordate
două termene de judecată pentru acelaşi considerent, iar pe de altă parte, că
punctele de vedere ale autorităţilor nu sunt obligatorii pentru pronunţarea
unei decizii de către Curtea Constituţională. In concluzie, se opune acordării
unui nou termen de judecată.
Deliberând, Curtea respinge cererea şi acordă cuvântul
pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.
In ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, autorul arată că
acestea, şi, totodată, Guvernul, „ignoră art. 51 alin. (4) din
Constituţie" privind obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la
petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. Textul de lege
criticat deschide calea unor abuzuri din partea acestor autorităţi, care nu
răspund petiţiilor formulate de persoanele vătămate şi cei lipsiţi de şanse
egale.
Referitor la prevederile art. 7 alin. (1) şi (3) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează procedura
prealabilă, autorul excepţiei susţine că acestea blochează, efectiv, liberul
acces la justiţie, fiind în contradicţie totodată atât cu cerinţa soluţionării
cauzei într-un termen rezonabil, cuprinsă la alin. (3) al art. 21 din Constituţie, cât şi cu
caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative,
stabilite de alin. (4) al aceluiaşi articol din Legea fundamentală.
Reprezentantul Ministerului Public susţine, mai întâi,
că dreptul la petiţionare nu este încălcat prin reglementarea măsurii clasării
petiţiei, prevăzută de art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2007, în
condiţiile în care aceasta are natura unei sancţiuni a abuzului de drept. Cât
priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) şi
(3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, susţine că aceasta este neîntemeiată, fiind
aplicabilă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, cu menţiunea că
dispoziţiile art. 148 din Constituţie, invocate, nu au incidenţă în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 aprilie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 464/2/2007, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10
din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de
soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură
civilă.
Excepţia a fost ridicată de Partidul Solidarităţii
Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună într-o cauză de
contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat
împotriva unei sentinţe prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea
reclamantului de anulare a unor acte administrative.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagmele „sesizând aceeaşi
problemă" şi „greşit sesizată [... ] aceasta se clasează", ce
sunt cuprinse la art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002
privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, sunt contrare
dispoziţiilor art. 11, art. 20, art. 51 alin. (4), art. 52 alin. (3) şi art.
148 din Constituţie, dispoziţiilor art. 1, art. 5-8, art. 10, 11, 13, 14 şi 17
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, ale art. 1 şi 3 din Protocolul adiţional la aceasta convenţie,
precum şi „instrumentelor juridice fundamentale ale Uniunii Europene". In
esenţă, se susţine că pretinsa contrarietate constă în aceea că „numeroase
autorităţi publice ocolesc
abuziv obligaţia de a răspunde la petiţii", acestea invocând clasarea fără
răspuns a sesizărilor în baza textelor de lege criticate. Deşi indică drept
obiect al criticii sale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, autorul excepţiei vizează doar normele juridice
conţinute de alin. (1) al acestui articol, pe care le consideră contrare prevederilor
art. 20, 21 şi ale art. 148 alin. (2) din Constituţie, deoarece acestea
împiedică accesul liber la justiţie al persoanei vătămate de o autoritate
publică într-un drept al său. Critici de aceeaşi natură sunt formulate şi în
ceea ce priveşte prevederile art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă,
care, pentru anumite cazuri prevăzute de lege, condiţionează accesul liber la
instanţă de îndeplinirea procedurii prealabile, dovada îndeplinirii anexându-se
la cererea de chemare în judecată.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul considera că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în
drepturi şi nu pot avea nicio legătură
cu normele Legii fundamentale referitoare la dreptul de proprietate, astfel cum
susţine autorul excepţiei, fără a motiva însă.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002
privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin.
(1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109
alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii
de sesizare, dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie
2002, modificate prin articolul unic pct. 7 din Legea
nr. 233/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie 2002, ale art. 7
alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată de Legea nr.
262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, precum şi ale
art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Autorul excepţiei supune
criticii de neconstituţionalitate şi prevederile art. 28 alin. (2) şi ale art.
269 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului
de procedură civilă, ale Legii nr. 219/2005 pentru aprobarea acestei ordonanţe
şi ale Legii nr. 158/2004 privind declararea ca abrogate a unor acte normative.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
referitoare la aceste din urmă texte şi acte normative a fost respinsă ca
inadmisibilă de instanţa de judecată, pe motivul lipsei legăturii cu
soluţionarea cauzei. Ca atare,
textele de lege criticate, asupra cărora se va pronunţa instanţa de contencios
constituţional, au următorul conţinut:
- Art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor:
„(1) In cazul în care un petiţionar adresează
aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi
problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns
care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite.
(2) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o
nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate său instituţie
publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul
iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns.";
-Art. 7 alin. (1) si (3) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004:
„(1) Inainte de a se adresa instanţei de contencios
administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al
său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie
să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare,
dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,
revocarea, în tot sau în parte, a acestuia [...].
(3) Este îndreptăţită să introducă plângere
prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes
legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui
subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de
existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7) .";
-Art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2)
In cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate
face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite
de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea
de chemare în judecată."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă
prevederile constituţionale ale art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul
intern, art. 20 - Tratatele
internaţionale privind drepturile omului, art. 51
alin. (4) privind obligaţia autorităţilor publice de a răspunde la petiţii în
termenele şi în condiţiile stabilite
potrivit legii, art. 52 alin. (3) care reglementează răspunderea patrimonială a
statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare şi ale art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, se face referire la „tratatele, pactele şi convenţiile
internaţionale semnate de România ca parte".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse în repetate
rânduri controlului de constituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 99 din 14 februarie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 28 februarie 2008, şi Decizia nr. 361 din 17 aprilie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 342 din 21 mai 2007, Curtea a respins
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa
Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a
petiţiilor, autor al excepţiilor fiind acelaşi cu cel din prezenta cauză.
Curtea constată totodată că textul de lege criticat nu constituie o încălcare,
ci, dimpotrivă, reprezintă concretizarea dreptului la petiţionare, consacrat de
art. 51 din Constituţie, în sensul prevăzut de alin. (4) al acestui articol,
potrivit căruia „Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în
termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii". Dispoziţiile
art. 10 din ordonanţa atacată stabilesc măsura conexării mai multor petiţii,
adresate de acelaşi petiţionar aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, cu
acelaşi conţinut şi măsura clasării unei noi petiţii ale aceluiaşi petiţionar
sau ale unei autorităţi sau instituţii publice greşit sesizate, cu acelaşi
conţinut, făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns. Acestea sunt măsuri
de natură administrativă specifice activităţii de soluţionare a petiţiilor,
caracterizată prin respectarea termenelor imperative stabilite de lege în acest
sens, şi rezolvă totodată posibilele cazuri de abuz de drept ale
petiţionarilor, fără a impieta, însă, asupra exercitării dreptului la
petiţionare.
Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate ale
prevederilor art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Curtea
constată că nici acestea nu sunt întemeiate. Asupra aspectelor pretins
neconstituţionale sesizate de autorul excepţiei, şi anume reglementarea unei
proceduri prealabile sesizării unei instanţe de judecată, Curtea a statuat în
mod constant în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu Decizia nr. 96 din 13
februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 9 martie 2007, că „prin
instituirea procedurii prealabile, ca de altfel în toate cazurile în care
legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul
unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la
justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în
vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 din
Constituţie".
Curtea observă totodată că autorul excepţiei se află în
eroare în ceea ce priveşte invocarea art. 21 alin. (4) din Legea fundamentală,
referitoare la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale
administrative, întrucât în cauză nu ne aflăm într-o atare situaţie. Astfel cum
a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 220 din 6 mai 2004, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 16 iunie 2004, „«jurisdicţiile speciale administrative»
reprezintă o activitate jurisdicţională realizată de un organ de jurisdicţie ce
funcţionează în cadrul unei instituţii a administraţiei publice sau al unor
autorităţi administrative autonome, care se realizează conform procedurii
imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a
instanţelor de judecată, desfăşurată însă paralel şi separat de aceasta."
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii
de soluţionare a petiţiilor, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. 109 alin. (2) din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice
pentru Şanse Egale şi b Societate mai Bună în Dosarul nr. 464/2/2007 al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 11 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi