DECIZIE Nr.
1353 din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanta Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 822 din 9 decembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella
Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de
Antonia Enache în Dosarul nr. 20.541/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2
Bucureşti - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă şi, în subsidiar,
ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 1 aprilie
2010, pronunţată în Dosarul nr. 20.541/300/2009, Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia a fost
ridicată de petenta Antonia Enache în cadrul soluţionării unei plângeri contravenţionale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un
proces echitabil, deoarece, „prin simpla menţiune necondiţionată şi fără a se
arăta limitele de temeinicie a motivelor, legiuitorul a arogat indirect
organului abilitat a aplica respectiva sancţiune un drept extins ce conduce la
îngrădirea pe cale de consecinţă a posibilităţilor ca subiectul Procesului-verbal
de constatare a contravenţiilor să îşi poată susţine cauza în mod
echitabil". Totodată, arată că, prin faptul că nu se stabilesc motivele
temeinice pentru care nu s-a putut găsi un martor, se operează o răsturnare a
prezumţiei de nevinovăţie.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Textul de lege criticat are, în prezent, următorul
conţinut:
- Art. 19 alin. (3): „(3) In lipsa unui martor
agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea
Procesului-verbal în acest mod."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege
menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind
dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
Referitor la susţinerea autorului excepţiei, în sensul
că textele de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece instituie obligaţia
contravenientului de a-şi dovedi nevinovăţia în legătură cu fapta reţinută în
sarcina sa de către organul constatator, Curtea a statuat, prin Decizia nr.
1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 695 din 15 octombrie
2009, că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură
de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere
împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. In acest
caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei Procesului-verbal.
Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii si aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face
referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu
pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi
incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie
să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia
intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea
sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel
împotriva României, a statuat că, deşi statele au
posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau de a le pedepsi pe cale
contravenţională, şi nu pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se
afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic
aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală. O asemenea poziţie
este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul
de vedere al protecţiei
juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei
infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment
ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie,
soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se
întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Cu privire la celelalte aspecte invocate de autorul
excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea reprezintă
probleme de aplicare a legii de către instanţa de judecată chemată să
soluţioneze litigiul în cadrul căruia s-a invocat excepţia de
neconstituţionalitate, nefiind de competenţa Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de
Antonia Enache în Dosarul nr. 20.541/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2
Bucureşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean