Decizia Nr.1353 din 13.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Manciu în Dosarul nr. 12.064/197/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.618D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.064/197/2009, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Manciu într-o cauză având ca obiect constatarea nulităţii unui act juridic.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că stabilirea unor sume substanţiale pentru exercitarea unei acţiuni în justiţie, în condiţiile în care partea nu dispune de resurse financiare, echivalează cu privarea sa de dreptul de a se adresa unui judecător. Invocă, în argumentarea acestor afirmaţii, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai exact Hotărârea din 28 octombrie 1998 pronunţată în Cauza Aït-Mouhoub împotriva Franţei.Tribunalul Braşov - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie este asigurat persoanelor beneficiare ale ajutorului public judiciar, prevederile de lege criticate constituind o garanţie suplimentară în acest sens.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, care au următorul cuprins:– Art. 7: „Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi raportează critica la dispoziţiile art. 21 - „Accesul liber la justiţie“ din Constituţie şi la cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că argumentele aduse de autorul acesteia în sprijinul criticii de neconstituţionalitate vizează, în realitate, obligaţia legală de a plăti anumite taxe judiciare de timbru ca o condiţie a introducerii unor cereri şi acţiuni în justiţie. Or, textul de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate face parte dintr-un act normativ edictat tocmai în vederea facilitării accesului la justiţie pentru persoanele care nu deţin mijloacele materiale suficiente pentru iniţierea şi susţinerea unui asemenea demers judiciar. Astfel, scopul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă este precizat în art. 1 al acesteia ca fiind „asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii“. Potrivit art. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, „Poate solicita acordarea ajutorului public judiciar, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, orice persoană fizică, în situaţia în care nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale“. În acest context, critica formulată de autorul prezentei excepţii nu poate fi reţinută. În plus, Curtea constată că nici hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată nu este relevantă în cauză, aceasta vizând, de asemenea, încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ca urmare a fixării unei taxe într-un cuantum foarte ridicat ca o condiţie a formulării unei plângeri. De altfel, Curtea observă că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se, de exemplu, prin Decizia nr. 135 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, prin Decizia nr. 1.098 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 11 noiembrie 2010, sau prin Decizia nr. 1.322 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 19 noiembrie 2009. Cu aceste prilejuri, a statuat, în esenţă, că stabilirea unei sume maxime până la care se poate acorda, separat sau cumulat, ajutorul public judiciar în decursul unui an nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie sau exercitarea dreptului la un proces echitabil. Curtea a reţinut, în acest sens, că „stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie“. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Paraschiva Manciu în Dosarul nr. 12.064/197/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu