Decizia Nr.1349 din 13.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Constantin Barbu şi Vasile Barbu în Dosarul nr. 1.695/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, care formează obiectul Dosarului nr. 4.502D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.503D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Ioana Floarea Beniog şi Constantin Dumitru Bengeanu în Dosarul nr. 3.504/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.503D/2010 la Dosarul nr. 4.502D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, ca devenită inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile nr. 167 şi nr. 169 din 19 octombrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.695/90/2010 şi nr. 3.504/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Constantin Barbu şi Vasile Barbu şi, respectiv, de Ioana Floarea Beniog şi Constantin Dumitru Bengeanu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de obligare a statului român la plata de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât se aplică inclusiv în situaţiile în care există o hotărâre pronunţată în primă instanţă care, deşi nu este definitivă, este legală şi temeinică raportat la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Ţinând cont de faptul că din momentul introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul legii în forma iniţială, se năştea un drept la despăgubiri neplafonate, susţin că legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicabilă pe tot parcursul procesului, astfel că dispoziţiile legale aplicabile speţei sunt cele ale Legii nr. 221/2009 nemodificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. Autorii excepţiei arată că se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, creându-se situaţii juridice discriminatorii pentru persoanele care au obţinut hotărâri definitive. Critică, totodată, şi modalitatea prin care a fost modificată Legea nr. 221/2009, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, în condiţiile în care nota de fundamentare preciza că până la acel moment nu existau hotărâri irevocabile în această materie, aşadar, nemotivând urgenţa reglementării, şi având în vedere că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturi şi libertăţi fundamentale. Susţin că se nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin introducerea unor plafoane derizorii ce se aplică inclusiv procedurilor judiciare în curs, se îngrădeşte libertatea de apreciere a judecătorului. În fine, în opinia autorilor excepţiei, limitarea despăgubirilor poate fi privită ca o reală expropriere în ceea ce priveşte foştii deţinuţi care deja au obţinut despăgubiri echitabile, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, speranţa legitimă fiind privită ca un bun.Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate necontravenind niciuneia dintre prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorii acesteia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, având următorul conţinut:– Art. I pct. 1: „Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».“; – Art. II: „Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 privind statul român, art. 4 care statuează cu privire la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, enumerând criteriile nediscriminării, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 115 alin. (4) şi (6) care reglementează condiţiile în care Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă. Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textele de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, cu motivări similare şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, constatând că acestea instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă şi raţională. Curtea a reţinut că „Tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţă privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu deţineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010“. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că „prevederile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului“. Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 „înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consfinţit în prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1)“. În final, Curtea a conchis că „nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»“. Având în vedere soluţia de admitere pronunţată prin decizia menţionată şi dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, şi ţinând cont, în acelaşi timp, de faptul că aceasta este ulterioară sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii, Curtea urmează să respingă prezenta excepţie de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Constantin Barbu şi Vasile Barbu în Dosarul nr. 1.695/90/2010 şi, respectiv, Ioana Floarea Beniog şi Constantin Dumitru Bengeanu şi în Dosarul nr. 3.504/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu