DECIZIE Nr.
1340 din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgenta
a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 817 din 7 decembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie
ridicată de Dridi Mohamed Aymen în Dosarul nr. 2.374/2/2010 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează
obiectul Dosarului nr. 826D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr.
828D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi
prevederi legale, ridicată de Ben Aouicha Mohamed în Dosarul nr. 2.373/2/2010
al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al
cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 828D/2010
la Dosarul nr. 826D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 19 ianuarie 2010 şi 18 ianuarie
2010, pronunţate în dosarele nr. 2.374/2/2010 şi nr. 2.373/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România. Excepţia a fost
ridicată de Dridi Mohamed Aymen şi, respectiv, de Ben Aouicha Mohamed în
soluţionarea unor cauze având ca obiect prelungirea măsurii luării în custodie
publică a acestora.
In motivările excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut similar, autorii acesteia critică textul de lege
ce formează obiectul acesteia, întrucât „încalcă dreptul constituţional la
apărare, în măsura în care nu reglementează o procedură clară de prelungire a
perioadei de luare în custodie publică, precum şi prin limitarea duratei
procedurii". Precizează că se aduce o gravă atingere independenţei
justiţiei, soluţia prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă
instanţei prin lege. In opinia acestora, este nesocotit şi principiul
egalităţii părţilor în
proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administraţiei
şi Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru
acţiunea introdusă. Autorii excepţiei susţin că, în cadrul procesului prin care
se solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor, nu
sunt respectate toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. Mai arată că
accesul la justiţie este limitat, întrucât prelungirea duratei măsurii se face
pe o perioadă de 5 luni, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă
motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a
schimbat. Menţionează că măsura luării în custodie publică este privativă de
libertate, constituind şi o restrângere a libertăţii de circulaţie.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul
cuprins:
- Art. 97 alin. (5): „Prelungirea
duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuţi la alin. (2) care
nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se
dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află
locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări.
Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în
custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanţei este
irevocabilă."
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate,
textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii din Constituţie:
art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor
în stat, art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii
şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces
echitabil, art. 23 alin. (1) care stabileşte că libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la
apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt
independenţi şi se supun numai legii. Se invocă, de asemenea, şi dispoziţiile
art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la
libertate şi siguranţă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că dispoziţiile criticate au mai constituit obiect al controlului de
constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte fundamentale şi prin
prisma aceloraşi critici. Astfel, prin Decizia nr. 158 din 10 februarie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, Curtea a constatat că nu poate reţine
susţinerile referitoare la natura neclară a procedurii de prelungire a
perioadei de luare în custodie publică, textul de lege criticat cuprinzând
elemente suficiente, clare şi previzibile, astfel încât subiectul de drept să
înţeleagă conduita pe care norma juridică o impune. Totodată, Curtea a observat
că instanţa de judecată, şi nu legea este cea care dispune această măsură, în
urma soluţionării cauzei în care străinul, în calitate de parte, beneficiază de
toate garanţiile dreptului la apărare şi ale unui proces echitabil în faţa unei
instanţe independente şi imparţiale. Faptul că instanţei de judecată îi este
impus un termen imperativ pentru pronunţarea hotărârii, raportat la data
expirării termenului luării în custodie publică dispuse anterior, sau că
hotărârea are caracter irevocabil nu sunt aspecte de natură să afecteze
exercitarea drepturilor fundamentale invocate. Dimpotrivă, acestea dau expresie
prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil, circumstanţiat la necesitatea rezolvării cu
celeritate şi în anumite termene a cauzelor referitoare la situaţia străinilor
în România. Faptul că autorii excepţiei critică „limitarea duratei
procedurii" nu poate fi considerat în niciun caz ca fiind contrar
prevederilor Legii fundamentale.
Totodată, prin Decizia nr. 714
din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 30 iunie 2009, Curtea,
analizând susţinerea referitoare la exceptarea Ministerului Administraţiei şi
Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în calitate de reclamant, de la
plata taxei de timbru pentru acţiunea introdusă, Curtea a constatat că, la fel
ca şi în cazul de faţă, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de lipsa din
cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună acestei
autorităţi obligaţia plăţii unei astfel de taxe. Or, potrivit art. 2 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, instanţa de contencios constituţional nu poate să modifice sau
să completeze textele de lege ce îi sunt supuse controlului, asemenea atribuţii
intrând în competenţa exclusivă a puterii legislative.
In plus, prin Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19
decembrie 2006, pronunţându-se asupra aceloraşi prevederi legale, dar în
varianta anterioară republicării, Curtea a statuat în sensul că prelungirea
duratei de luare în custodie publică reprezintă o măsură administrativă,
dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a
străinului care nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriul României, în cadrul
procedurii legale, iar nu o măsură privativă de libertate. Perioada pentru care
se poate dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică este strict
prevăzută de lege, înăuntrul acestor termene străinul având oricând
posibilitatea părăsirii centrului de cazare odată ce condiţiile pentru care a
fost dispusă măsura încetează.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţiile
şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza
de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Dridi
Mohamed Aymen şi de Ben Aouicha Mohamed în Dosarul nr. 2.374/2/2010 şi,
respectiv, în Dosarul nr. 2.373/2/2010 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu