Decizia Nr.130 din 13.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală din 1968
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 289 din 18 aprilie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Ioan Barou în Dosarul nr. 6.176/337/2011 al Judecătoriei Zalău şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 440D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 243/2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 iunie 2013, pronunţată în Dosarul 6.176/337/2011, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală din 1968.Excepţia a fost ridicată de Ioan Barou cu ocazia soluţionării unei cauze penale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968, care reglementează extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale, încalcă principiul separării şi echilibrului puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil, întrucât atribuie puterii judecătoreşti prerogative care ar trebui să aparţină exclusiv puterii executive, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale fiind apanajul Ministerului Public, care face parte din puterea executivă. Astfel, arată că, în cazul în care, în cursul judecăţii, instanţa dispune extinderea acţiunii penale cu privire la alte acte materiale, judecătorul nu mai este garantul respectării dreptului la apărare, având oarecum prefigurată vinovăţia inculpatului cu privire la actele materiale în privinţa cărora a dispus extinderea acţiunii penale. Consideră că legiuitorul ar fi trebuit să lase la latitudinea reprezentantului Ministerului Public dacă înţelege să formuleze o cerere de extindere a acţiunii penale, aşa cum a procedat în cazul prevăzut de art. 336 din Codul de procedură penală, care reglementează extinderea procesului penal pentru alte fapte. Judecătoria Zalău apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Arată că, prin acordarea posibilităţii instanţei judecătoreşti de a extinde acţiunea penală - cu care a fost deja sesizată de către Ministerul Public -, cu privire şi la alte fapte materiale descoperite în cursul judecăţii şi care intră în conţinutul infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu se aduce nicio încălcare atribuţiilor specifice instituţiilor implicate în realizarea autorităţii judecătoreşti. Precizează, în acest sens, că instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public sunt prevăzute în capitolul VI al titlului III din Constituţie care reglementează autoritatea judecătorească. Apreciază că singura problemă care s-ar putea naşte în urma pronunţării extinderii acţiunii penale ar fi o eventuală incompatibilitate a judecătorului care a dispus această soluţie, putându-se discuta despre o „încălcare a aparenţei de imparţialitate a acestuia“. Or, acest aspect urmează a fi apreciat chiar de către judecător. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat este o normă de procedură ce primeşte aplicare în cazul infracţiunilor continuate, respectiv atunci când, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sunt săvârşite mai multe acte materiale ce prezintă, fiecare în parte, conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni. Instituţia extinderii acţiunii penale este menită să contribuie la buna administrare a justiţiei, prin reducerea duratei procedurii judiciare şi prin asigurarea caracterului unitar al soluţiei pronunţate, aceasta urmând a avea în vedere toate actele materiale reţinute în sarcina inculpatului. Întrucât extinderea acţiunii penale poate viza numai acte materiale ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, nu se poate susţine că instanţa exercită o atribuţie a procurorului. De asemenea, nu poate fi invocată încălcarea dreptului la un proces echitabil, câtă vreme extinderea acţiunii penale este pusă în discuţia părţilor, iar inculpatul are dreptul să formuleze apărări în raport cu noile acte materiale puse în sarcina sa.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. În acest sens, apreciază că Ministerul Public nu face parte din puterea executivă, chiar dacă, potrivit art. 132 din Legea fundamentală, procurorii îşi desfăşoară activitatea „sub autoritatea ministrului justiţiei“, întrucât această dispoziţie, în contextul celorlalte precizări conţinute de art. 131 şi 132 din Constituţie, nu semnifică un raport de subordonare, ci o relaţie administrativă, organizatorică, similară cu aceea existentă între ministrul justiţiei şi instanţele judecătoreşti. Ministrul justiţiei are atribuţii de administrare a sistemului, iar nu de dirijare a exercitării atribuţiilor procurorilor, care rămân, în cadrul relaţiei cu ministrul justiţiei, sub protecţia principiilor legalităţii şi imparţialităţii. În aceste condiţii, nu se pune problema încălcării principiului separaţiei puterilor în stat. De asemenea, arată că, în materie penală, atribuţiile puterii judecătoreşti vizează judecarea infracţiunilor şi aplicarea pedepselor. Deosebit de acestea, instanţele judecătoreşti mai au şi alte atribuţii care nu sunt, prin natura lor, atribuţii de judecată, pentru că în efectuarea lor judecătorul nu este chemat să spună dreptul ori să aplice pedepse pentru comiterea de infracţiuni. Ele sunt, prin voinţa legiuitorului, atribuţii judiciare, întrucât sunt intim legate de procedurile judiciare. În speţă, extinderea acţiunii penale de către instanţă pentru alte acte materiale este o atribuţie judiciară generată de strânsa legătură a acesteia cu procedura de judecată şi necesară pentru îndeplinirea scopului procesului penal.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968, abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, au următorul cuprins: „Dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale cu privire şi la aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.Dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul infracţiunii, şi desfiinţează hotărârea anterioară.Instanţa este obligată să pună în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând aplicaţie în ce priveşte încadrarea juridică şi a dispoziţiilor art. 334.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separării şi echilibrului puterilor în stat şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză.Dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 243 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 aprilie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din Codul de procedură penală din 1968, reţinând că unitatea legală de infracţiune constă în aceea că, în anumite cazuri, deşi există mai multe acţiuni sau inacţiuni, se reţine totuşi o unitate de infracţiune dispusă de legiuitor. O astfel de unitate legală există, de exemplu, în cazul infracţiunii complexe - tâlhăria - care constă în două acţiuni (furt şi violenţă), dar juridic există o singură infracţiune (tâlhăria) şi se aplică o singură pedeapsă. În alte situaţii, unitatea provine din împrejurarea că două sau mai multe acţiuni/inacţiuni sunt, în mod obiectiv, strâns unite între ele prin aceea că există unitate de rezoluţiune. Aşadar, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional, este liber să proclame unitatea legală de infracţiune în aceste cazuri, sprijinindu-se pe unele date reale, anumite legături obiective sau subiective între acţiunile respective.Dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. O astfel de procedură are în vedere şi împrejurarea că anumite fapte penale îmbracă forma infracţiunii continuate, legiuitorul, în acord cu art. 41 din Codul penal, optând pentru pedepsirea comună a acestora. Aceasta se justifică, întrucât, deşi sunt săvârşite la intervale de timp diferite, acţiunile ori inacţiunile prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. De aceea, raţiunile de politică penală au impus pedepsirea comună a infracţiunilor continuate în condiţiile art. 43 din Codul penal, pronunţându-se o pedeapsă în limitele prevăzute de cod la infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor în limitele prevăzute de art. 34 din Codul penal. După ce o persoană a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune continuată şi ulterior se descoperă alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, judecătorul, ţinând seama de fapta comisă în întregul ei, va pronunţa o nouă pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior.Reglementarea este, astfel, menită să dea expresie actului de înfăptuire a justiţiei în mod unic, egal şi imparţial. De asemenea, este evident că textul legal criticat nu permite aplicarea sa în mod arbitrar, judecătorii fiind obligaţi să dispună extinderea acţiunii penale în toate situaţiile similare, fără ca aceasta să aibă conotaţiile reclamate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele arătate mai sus, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere nici prevederilor art. 1 alin. (4) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Barou în Dosarul nr. 6.176/337/2011 al Judecătoriei Zalău şi constată că dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Zalău şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică