DECIZIE Nr. 13 din 20
martie 2006
pentru a examina recursul in
interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa
Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitor la aplicarea dispozitiilor art.
79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara, republicata, in
cazul contractelor de credit bancar incheiate inainte de data intrarii in
vigoare a acestei legi
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 677 din 7 august 2006
Dosar nr. 33/2005
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în
Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit la data de 20
februarie 2006 pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr.
58/1998 privind activitatea bancară, republicată, în cazul contractelor de
credit bancar încheiate înainte de data intrării în vigoare a acestei legi.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 81 de judecători
din totalul de 106 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că,
în realizarea creanţelor ce decurg din contractele de credit, sunt aplicabile
normele legale în vigoare în momentul executării lor silite, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut
raportul de drept pe care se fundamentează.
In vederea deliberării, a fost amânată pronunţarea
deciziei pentru astăzi, 20 martie 2006, când
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea
nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, instanţele judecătoreşti
nu au un punct de vedere unitar cu privire la caracterul contractelor de credit
bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Astfel, unele instanţe, invocând principiul tempus regit actum, s-au
pronunţat în sensul că au caracter de titlu executoriu numai contractele de
credit bancar încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1998.
In motivarea punctului de vedere menţionat s-a relevat
că atât timp cât în momentul încheierii contractului de credit bancar nu exista
o reglementare legală care să-i atribuie caracter de titlu executoriu,
prevederile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 nu pot fi extinse asupra unor
asemenea contracte încheiate anterior intrării în vigoare
a acestei legi.
S-a mai învederat că o altă soluţie ar contraveni atât
principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat în art. 15 alin. (2)
din Constituţie şi în art. 1 din Codul civil, cât şi principiului libertăţii de
voinţă a părţilor contractante.
Alte instanţe, dimpotrivă, considerând că dispoziţiile
art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 sunt norme de procedură de imediată
aplicare, au decis că pentru realizarea creanţelor care decurg din contractele
de credit sunt aplicabile normele legale în vigoare în momentul executării
silite a acestor contracte, independent de legea sub imperiul căreia s-a născut
raportul de drept pe care ele se fundamentează.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, potrivit art. 56 alin. 2 din Legea nr.
58/1998 privind activitatea bancară, devenit art. 79 alin. 2 în urma
republicării acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005,
„Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale,
constituite în scopul garantării creditului bancar, constituie titluri
executorii".
Textul de lege menţionat constituie astfel norma prin
care s-a reglementat executarea silită, în cazul titlurilor la care se referă,
în scopul asigurării realizării tuturor drepturilor de creanţă ce decurg din
acte juridice încheiate cu respectarea cerinţelor de validitate, independent de
data acestora.
Instituindu-se astfel un sistem execuţional unitar,
simplificat, de natură a asigura recuperarea cu celeritate a creanţelor
bancare, fără a se mai recurge la procedura complicată, specifică răspunderii
contractuale, s-a răspuns unui vădit interes public, de garantare a creditului,
care să înlăture riscul pentru depunători şi acţionari de a ajunge în situaţia de a fi lipsiţi de economiile sau
investiţiile pe care le-au făcut.
In această privinţă este de reţinut că activitatea
bancară, deşi se realizează de persoane juridice de drept privat, prezintă un
incontestabil interes public.
Or, realizarea acestui interes
public impune garantarea creditului acordat de către bănci printr-o dispoziţie
a legii, în sensul ca actul juridic prin care împrumutul a fost convenit să
aibă şi caracter de titlu executoriu, spre a fi folosit, ca atare, în cadrul
unei proceduri suple,
simplificate, pentru recuperarea sumelor împrumutate de la debitorii de
rea-credinţă care ar refuza să le restituie la termenele scadente. In acelaşi
spirit, anterior reglementării menţionate, prin art. 52 din Legea nr. 34/1991
s-a prevăzut că „Actele de împrumut încheiate de Banca Naţională a României
constituie titluri executorii în caz de neplată pentru întreg soldul creanţei
de plătit", precum şi că „Organele de stat financiare sau judecătoreşti
sunt obligate să execute creanţa Băncii Naţionale a României numai pe baza unei
notificări din partea acesteia", iar în conformitate cu prevederile art. 5
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/1997, aveau caracter executoriu şi
contractele de credit încheiate de Banca Agricolă până la data de 31 decembrie 1996.
Este de reţinut totodată că prin art. 372 din Codul de
procedură civilă, care constituie dreptul comun, se prevede că „Executarea
silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui
alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu".
Rezultă deci că prevederile legale care recunosc
valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de
procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale
referitoare la executarea silită.
Acest caracter trebuie avut în vedere chiar dacă în
momentul naşterii raportului juridic de drept material nu exista o dispoziţie
legală care să-i confere calitate de titlu executoriu înscrisului constatator
al convenţiei dintre părţi. Mai întâi, pentru motivul că, în materie
contractuală, sunt supuse reglementării date prin legea în vigoare în momentul
încheierii contractului numai condiţiile necesare valabilităţii naşterii
raportului juridic, precum şi conţinutul său juridic, înţeles ca sumă de
drepturi şi obligaţii corelative pe care părţile şi le-au asumat sau care le
erau impuse de legea în vigoare în momentul respectiv. Or, textul art. 79 alin.
2 din Legea nr. 58/1998 nu distinge în raport de momentul în care a luat
naştere raportul juridic de drept bancar şi nici nu aduce vreo atingere
drepturilor private determinate prin contractele de credit bancar valabil şi
definitiv încheiate sub imperiul legii vechi.
Apoi, pe planul dreptului intertemporal, ori de câte
ori o lege ulterioară modifică efectele viitoare ale unor specii de contracte
sau le exclude, pentru satisfacerea unui interes de ordine publică, trebuie să
se considere că dispoziţia modificatoare sau prohibitivă a legii ulterioare se
aplică şi la efectele nerealizate ale contractului încheiat anterior, pentru
motivul că ordinea publică, astfel cum legiuitorul o stabileşte, trebuie să aibă, prin esenţa ei, un caracter de unitate
şi de uniformă obligativitate pentru toţi, neputând prevala legea privată a
contractului asupra dispoziţiilor legale de interes public. O asemenea
concluzie este în totală concordanţă cu spiritul reglementărilor cu caracter
internaţional, adoptate prin Convenţia de la Roma din 1980, privind legea
aplicabilă obligaţiilor contractuale.
Ca urmare, în sensul acestei concluzii, rezultă că dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998,
atribuind contractelor de împrumut bancar, fără nicio distincţie, valoarea de
titlu executoriu, au în vedere, prin prisma unor interese de ordine publică şi
a regulilor prescrise executării silite în natură a obligaţiilor, nu numai
contractele care se vor
încheia după intrarea în vigoare a textului menţionat, dar şi pe cele încheiate
sub imperiul legii vechi. Mai exact, acţiunea în timp a textului menţionat
cuprinde şi efectele viitoare ale unor raporturi
juridice trecute (facta futura), ceea ce impune
concluzia, în baza art. 1 din Codul civil, că textul, privit ca lege nouă, este
de imediată aplicare.
De altfel, acţiunea legii noi în sensul arătat este
dictată şi de situarea textului în materia normelor executării silite care, ca
norme de procedură, nici nu retroactivează şi nici nu supravieţuiesc, ci sunt
de imediată aplicare. Mai mult, procedura de executare silită fiind de ordine
publică, rezultă existenţa unei situaţii juridice obiective legale, cu privire
la care orice lege nouă are un efect imediat.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art.
329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că au caracter de titlu executoriu, în sensul
prevederilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară,
republicată, şi contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în
vigoare a acestei legi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea
nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată, stabilesc:
Contractele de credit bancar încheiate anterior
intrării în vigoare a prevederilor legii menţionate au caracter de titlu
executoriu.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de
procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2006.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat asistent,
Victoria Maftei