DECIZIE Nr.
1296 din 14 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) pct. IV si art. 6 1
alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 30 din 13 ianuarie 2011
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV şi art. 61
alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dorin-Adrian Constantin în
Dosarul nr. 2.293/221/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secţia litigii de muncă
şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că autorul
acesteia solicită modificarea textului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 2.293/221/2009, Tribunalul Hunedoara - Secţia litigii de muncă
şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV şi art. 61
alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale.
Excepţia a fost ridicată de Dorin-Adrian Constantin cu
prilejul soluţionării unul litigiu de asigurări sociale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege
criticate, care instituie obligaţia asigurării în sistemul public de asigurări
sociale, sunt discriminatorii, întrucât exceptează de la această obligaţie
anumite categorii de persoane. De asemenea, consideră că este încălcat şi
dreptul la muncă, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la sănătate.
Tribunalul Hunedoara - Secţia litigii de muncă şi
asigurări sociale consideră că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 5 alin. (1) pct. IV şi art. 61 alin.
(1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
140 din 1 aprilie 2000, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 5 alin. (1) pct. IV: „In sistemul public sunt
asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [...]
IV. persoanele care se află în una dintre situaţiile
următoare:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau
acţionari;
b) administratori sau manageri care au încheiat
contract de administrare sau de management;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale,
dacă nu sunt asiguraţii acestora;";
f) alte persoane care realizează venituri din
activităţi profesionale;";
- Art. 61: „(1) Persoanele prevăzute la
art. 5 alin. (1) pct. IV şi V care au cel puţin vârsta de 18 ani sunt obligate
să se asigure pe baza declaraţiei de asigurare. Declaraţia de asigurare se
depune în termen de 30 de zile de la data încadrării în situaţia respectivă la
casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă. Venitul
lunar asigurat este cel stabilit prin declaraţia de asigurare."
Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege
sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 referitor la
egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 referitor la muncă şi protecţia
socială a muncii şi art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii.
De asemenea, consideră că se contravine şi dispoziţiilor art. 20 din
Constituţie, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că un prim aspect criticat de autorul acesteia se referă la
tratamentul diferenţiat instituit de lege între persoanele obligate să
plătească contribuţii de asigurări de sănătate, aşa cum sunt cei cuprinşi în
ipoteza prevederilor art. 5 alin. (1) pct. IV din Legea nr. 19/2000, şi
persoanele care nu sunt supuse acestei obligaţii, aşa cum sunt cei care nu
realizează niciun venit. Prin urmare, acesta consideră că se instituie o
discriminare şi că ar trebui să poată opta liber dacă doreşte sau nu să se
asigure în sistemul public de asigurări sociale.
Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că întregul
sistem public de asigurări sociale reprezintă una dintre manifestările cele mai
complexe ale caracterului social al statului. Pornind de la necesitatea
asigurării protecţiei persoanelor care sunt dezavantajate, în speţă a
persoanelor ale căror capacităţi de muncă sunt reduse din cauza înaintării în
vârstă, legiuitorul a constituit un sistem prin care acestea să beneficieze în
continuare de venituri care să le asigure un trai decent şi după retragerea din
activitatea profesională. Aceste venituri se raportează la valoarea
contribuţiei din perioada activă a vieţii, dar, într-o proporţie semnificativă,
sunt realizate, practic, din contribuţiile populaţiei active actuale.
Solidaritatea, contributivitatea şi obligativitatea, ca principii fundamentale
ale sistemului public de asigurări sociale, apar, în această perspectivă, ca
expresii şi modalităţi de concretizare ale caracterului social al statului.
Acesta este motivul pentru care obligaţia asigurării în
sistemul public de pensii nu poate fi privită ca facultativă decât în măsura în
care ea apare ca o opţiune suplimentară, peste ceea ce legea deja a prevăzut ca
fiind obligatoriu.
Referitor la instituirea unei diferenţe de tratament
între persoanele care realizează venituri şi cele care nu realizează venituri,
pe care autorul excepţiei o consideră ca fiind discriminatorie, Curtea constată
că cele două categorii de persoane comparate nu se află în situaţii identice.
Or, principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie, nu
presupune uniformitate, ci aplicarea unui tratament juridic egal pentru situaţii
egale. In măsura în care situaţiile comparate sunt diferite, este justificată
instituirea unui tratament juridic diferenţiat.
De altfel, obligarea persoanelor care nu desfăşoară
nicio activitatea producătoare de venit de a contribui ar fi contrară înseşi
prevederilor constituţionale care consacră dreptul la un nivel de trai decent.
In ceea ce priveşte susţinerea autorului referitoare la
încălcarea dreptului la muncă, Curtea reţine că obligativitatea contribuţiei la
sistemul de asigurări sociale nu aduce nicio limitare dreptului persoanei de
a-şi alege profesia, meseria sau ocupaţia, precum şi locul de muncă.
De asemenea, instituirea obligaţiei de a contribui la
sistemul public de pensii nu aduce nicio atingere sănătăţii persoanei care este
liberă să aleagă o activitate producătoare de venituri care să nu îi afecteze
starea sănătăţii.
In sfârşit, în ceea ce priveşte critica referitoare la
încălcarea dreptului la un proces echitabil, Curtea constată că prevederile de
lege care constituie obiect al controlului de constituţionalitate nu cuprind
dispoziţii referitoare la drepturile procesuale ale persoanei, astfel că
dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt incidente în speţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) pct. IV şi art. 61
alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Dorin-Adrian Constantin în
Dosarul nr. 2.293/221/2009 al Tribunalului Hunedoara - Secţia litigii de muncă
şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie
2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea