DECIZIE Nr.
1286 din 14 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) si art. 34 alin.
(15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 824 din 9 decembrie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul
2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Remco Trade" - S.R.L, din Bucureşti în Dosarul nr.
20.304/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde Emil Răchită -
administratorul Societăţii Comerciale „Remco Trade" - S.R.L., lipsă fiind
cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul administratorului Societăţii Comerciale „Remco
Trade" - S.R.L., care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens arată că
reglementarea modalităţilor de plată a impozitului pe profit ţine de strategia
statului în domeniul politicii fiscale, fără a fi încălcate prevederile
constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 23 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 20.304/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor
măsuri financiar-fiscale.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Remco Trade" - S.R.L, din Bucureşti, intimat într-o cauză având ca obiect
soluţionarea unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că deşi art. 4 din Codul fiscal prevede că
acesta se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu
6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice modificare sau
completare intrând în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui
în care a fost adoptată prin lege, textele criticate au intrat în vigoare la
data de 1 mai 2009, nerespectând art. 4 din Codul fiscal. Astfel, se realizează
o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încălcare
evidentă a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Fixarea sumelor corespunzătoare impozitului minim,
precum şi stabilirea lor în funcţie de veniturile totale înregistrate la data
de 31 decembrie a anului precedent creează o evidentă inechitate între micii şi
marii contribuabili, încălcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (2) teza
întâi şi cele ale art. 56 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, sunt
încălcate şi prevederile constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea
economică.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate
privată, principiului libertăţii economice sau celui privind justa aşezare a
sarcinilor fiscale. Inechitatea invocată între micii şi marii contribuabili
reprezintă o măsură de politică fiscală, statul fiind cel care îşi stabileşte
sistemul legal de impunere, în vederea asigurării unei juste aşezări a
sarcinilor fiscale. Aspectele invocate ţin de poziţia şi viziunea legiuitorului
faţă de sistemul de taxare oportun unei anumite perioade economice. Modul în care
înţelege statul să îi sprijine pe micii întreprinzători prin măsurile economice
luate şi, implicit, efectele benefice sau defavorabile ale măsurilor asupra
operatorilor economici se subsumează aceleiaşi strategii economico-fiscale a
statului.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 este neîntemeiată. In ceea ce
priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 6 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, se arată că aceasta este
inadmisibilă, întrucât dispoziţiile criticate reglementează unele măsuri
financiar-fiscale referitoare la anul 2009, având o aplicabilitate limitată în
timp la anul menţionat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi 6 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009. Curtea observă că art. 32 pct. 1
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 modifică dispoziţiile art. 18
alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 6
din aceeaşi ordonanţă introduce la art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, după alin. (14), patru noi alineate, alin. (15)-(18). Aşa fiind,
obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 18
alin. (1)-(4) şi art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.
Ulterior sesizării Curţii, în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţă, aceasta intră în
vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal se abrogă, iar potrivit art. I pct. 5 din aceeaşi ordonanţă, art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal se modifică.
Textele de lege criticate au în prezent următorul
cuprins:
-Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal: „Contribuabilii care desfăşoară activităţi
de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor
sau pariurilor
sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza
unui contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat
pentru activităţile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din
veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor
venituri înregistrate.";
- Art. 18 alin. (2)-(7) este abrogat;
- Art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal: „(15) Contribuabilii care, până la
data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului
minim au obligaţia de a declara şi de a plăti impozitul pe profit, respectiv de
a efectua plata anticipată, după caz, aferente trimestrului III al anului 2010,
până la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor în vigoare la data de
30 septembrie 2010.
(16) Contribuabilii care, până la data de 30
septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, pentru
definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplică
următoarele reguli:
a) pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010:
- determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective şi efectuarea comparaţiei cu impozitul
minim anual, prevăzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzător
pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, prin împărţirea impozitului minim anual la 12
şi înmulţirea cu numărul de luni aferent
perioadei respective, în vederea stabilirii impozitului pe profit datorat;
- stabilirea impozitului pe profit datorat;
- prin excepţie de la
prevederile alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1), depunerea
declaraţiei privind impozitul pe profit pentru
perioada 1 ianuarie-30
septembrie 2010 şi plata impozitului pe profit datorat din definitivarea
impunerii, până la data de 25 februarie 2011;
b) pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010:
- contribuabilii depun
declaraţia privind impozitul pe profit şi plătesc impozitul pe profit datorat
potrivit prevederilor alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1).
(17) In aplicarea prevederilor alin. (16),
determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit se efectuează
urmărindu-se metodologia de calcul prevăzută de titlul II «Impozitul pe profit»
în mod corespunzător pentru cele două perioade, luând în calcul veniturile şi
cheltuielile înregistrate.
(18) Pierderea fiscală înregistrată în cele două
perioade aferente anului 2010 se recuperează potrivit prevederilor art. 26,
fiecare perioadă fiind considerată an fiscal în sensul perioadei de 5 ani,
respectiv 7 ani."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2)
referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 alin. (2) teza întâi
referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietăţii
private, indiferent de titular, art. 45 referitoare la libertatea economică şi
art. 56 alin. (2) referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea reţine că regula
generală în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1)
din Constituţie, potrivit căruia „Impozitele, taxele şi orice alte venituri
ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se
stabilesc numai prin lege". De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 56 din Constituţie,
contribuţia cetăţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire
fundamentală a acestora, neputându-se reţine, în consecinţă, că prin stabilirea
pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de
proprietate al unei persoane.
Din aceste reglementări constituţionale rezultă că
stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului,
acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi
de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în
favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în
funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia
economico-financiară a ţării în perioadele respective.
Intrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor
şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare
intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea prevăzută
la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, în
calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe,
prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament
echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine că astfel ar fi
contravenit principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale.
In ceea ce priveşte critica potrivit căreia se
realizează o neconcordanţă între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele
ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încălcare
evidentă a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată
că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa
de contencios constituţional a statuat că examinarea constituţionalităţii unui
text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile
constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale
între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din
această comparaţie la dispoziţii ori principii ale
Constituţiei.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, Curtea constată că dispoziţiile criticate stabilesc reguli pe care
contribuabilii, care până la data de 30 septembrie 2010, inclusiv, au fost
obligaţi la plata impozitului minim, trebuie să le aplice pentru definitivarea
impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, reglementare ce se
încadrează în competenţa legiuitorului determinată în acord cu prevederile art.
139 alin. (1) din Constituţie.
2. In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 87/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 669 din 30 septembrie 2010.
Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra
excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [...]". Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi jurisprudenţa
sa constantă în astfel de situaţii, Curtea urmează să respingă ca devenită
inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin.
(2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi art. 34 alin.
(15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Remco Trade" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr.
20.304/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi
dosar.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie
2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu