DECIZIE Nr.
128 din 3 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 si art. 27 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 135 din 4 martie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi art. 27 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr.
712/3/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi
asigurări sociale.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dosarul se află la al doilea termen de judecată.
Magistratul-asistent informează Curtea că, în timpul
şedinţei de judecată, autoarea excepţiei a transmis la dosarul cauzei două
înscrisuri, astfel: primul, prin care cere „suspendarea cauzei până la
soluţionarea irevocabilă a cererii de atac" împotriva Incheierii din 16
octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 712/3/2002 de Tribunalul Bucureşti -
Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care Curtea Constituţională
a fost sesizată cu soluţionarea prezentei excepţii, susţinând, în acest sens,
că „nu are nicio calitate" în dosarul instanţei de judecată şi că
încheierea menţionată a fost pronunţată în Camera de consiliu, fără citarea
părţilor şi fără precizarea termenului şi căii de atac; a doua, prin care
solicită „rectificarea Incheierii din 20 ianuarie 2009", pronunţată de
Curtea Constituţională în prezentul dosar, în cuprinsul căreia este reţinut că
„autoarea excepţiei susţine oral o cerere prin care solicită acordarea unui nou
termen de judecată în vederea angajării unui apărător", în timp ce aceasta
a solicitat, în realitate, „acordarea unui nou termen de judecată mai
lung" care să-i „permită financiar angajarea unui apărător"; arată,
totodată, că se impun „măsuri legale" împotriva raportului întocmit de
judecătorul-raportor în prezentul dosar, precum şi împotriva „înaintării"
Incheierii de sesizare din data de 16 octombrie 2008 către preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, în
conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece
atât dosarul instanţei de fond, cât şi această încheiere conţin falsuri; în
final, solicită amânarea cauzei, arătând că la aceeaşi dată de astăzi are fixat
termen de judecată într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2
Bucureşti, dar şi că, din lipsă de mijloace financiare, nu şi-a permis
angajarea unui apărător. Nu depune dovezi în sensul celor susţinute.
Având cuvântul asupra cererilor menţionate, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a solicitărilor formulate de autoarea excepţiei,
deoarece: dispoziţiile Codului de procedură civilă privind suspendarea nu se
aplică procedurii specifice activităţii Curţii Constituţionale, conform art. 55
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale; autoarea excepţiei a mai solicitat la primul termen de
judecată amânarea cauzei pentru pregătirea apărării, astfel că o a doua amânare
pentru acelaşi motiv este contrară normelor de procedură civilă; în plus, a
doua cerere de amânare nu este dovedită cu înscrisuri.
Deliberând, Curtea respinge cererile formulate de
autoarea excepţiei, astfel: potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992,
dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea,
întreruperea sau stingerea procesului nu sunt aplicabile în cadrul jurisdicţiei
constituţionale; în ceea ce priveşte cererea de rectificare a Incheierii
pronunţate de Curtea Constituţională la termenul anterior din 20 ianuarie 2009,
aceasta urmează a fi respinsă, deoarece, în temeiul art. 14 din aceeaşi lege,
procedura jurisdicţională specifică instanţei de contencios constituţional se
completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt
compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii, compatibilitatea fiind
hotărâtă exclusiv de Curte; în sfârşit, Curtea observă că autoarea excepţiei
solicită pentru a doua oară amânarea cauzei pentru acelaşi motiv invocat şi în
prima cerere formulată la termenul anterior - angajarea unui apărător - fără
ca, de data aceasta şi contrar art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
să prezinte motive temeinice în susţinerea solicitării şi, mai mult, fără ca,
după propriile afirmaţii, să aibă vreo calitate în dosarul instanţei de
judecată care a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea prezentei
excepţii. Asupra celorlalte aspecte susţinute de autoarea excepţiei în cererile
formulate, referitoare la o serie de nereguli din dosarul instanţei de
judecată, Curtea constată că nu are competenţă legală să se pronunţe.
Curtea constată cauza în stare de judecată şi dă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, susţinând, în acest sens, că, prin
Decizia nr. 1.008/2008, Curtea a mai respins aceeaşi excepţie de
neconstituţionalitate, analizând textele de lege faţă de critici de
neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 16 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 712/3/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a art. 25 şi art. 27 din Codul de procedură
civilă.
Excepţia a fost invocată de Maria Igiescu într-un dosar
având ca obiect îndreptare eroare materială şi lămurire dispozitiv.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autoarea
acesteia arată că textele criticate sunt susceptibile de a fi aplicate în mod
aleatoriu, întrucât faţă de judecătorul recuzat care nu se abţine şi
judecătorul care respinge recuzarea legiuitorul nu a prevăzut nicio sancţiune.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia
este neîntemeiată întrucât legiuitorul, în conformitate cu art. 34 alin. (3)
din Codul de procedură civilă, a reglementat posibilitatea atacării încheierii
prin care s-a respins recuzarea odată cu fondul cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 25 şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă sunt
constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 25 şi art. 27 din Codul de procedură
civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 25: „Judecătorul
care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să
înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii.";
- Art. 27: „Judecătorul
poate fi recuzat:
1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii
lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin,
până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă
ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau
mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia
din aceste persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau
afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind
încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea
grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o
judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a
fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6. dacă este tutore
sau curator al uneia dintre părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce
se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau
făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din
rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau
rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv."
In opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în drepturi şi ale art. 21
alin. (1) şi (2) care garantează accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt
invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un
proces echitabil, şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, privind dreptul de acces la instanţă.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată următoarele:
Examinând legalitatea sesizării, Curtea reţine că,
potrivit prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizarea Curţii
Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat
excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele
de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de
dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea
trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile
necesare".
Din textul legal citat rezultă că încheierea prin care
Curtea Constituţională este sesizată în vederea soluţionării unei excepţii de
neconstituţionalitate trebuie să fie pronunţată în şedinţă de judecată publică
şi cu citarea părţilor, pentru ca în considerarea principiului
contradictorialităţii dezbaterilor să se dea eficienţă legală dreptului
justiţiabililor de acces la justiţie. Curtea reţine însă că, în speţă,
încheierea de sesizare a fost pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu din
data de 16 octombrie 2008, când completul învestit cu soluţionarea unei cereri
de recuzare, deliberând asupra acesteia, s-a pronunţat şi asupra cererii de
sesizare a Curţii Constituţionale, cu încălcarea principiilor de drept
procesual civil. Or, potrivit prevederilor art. 129 alin. (2) prima teză din
Codul de procedură civilă, „judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile
şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces". Aşa cum rezultă
şi din încheierea de sesizare, judecata s-a desfăşurat fără citarea părţilor şi
fără ca, în prealabil, completul să fi pus excepţia de neconstituţionalitate în
discuţia părţilor. In acest fel, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale
a fost pronunţată cu încălcarea drepturilor procesuale ale părţilor de a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi de a
depune dovezile necesare. Intrucât norma procesuală prevăzută de art. 29 alin.
(4) din Legea nr. 47/1992 are caracter imperativ, Curtea constată că încălcarea
acestei norme de către instanţă determină caracterul nelegal al actului de
sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de
neconstituţionalitate. De altfel, în sensul aceloraşi considerente, Curtea
Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 387 din 25 martie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 320 din 23 aprilie 2008.
Faţă de acestea, Curtea Constituţională constată că nu
poate examina constituţionalitatea dispoziţiilor art. 25 şi ale art. 27 din
Codul de procedură civilă, excepţia de neconstituţionalitate fiind
inadmisibilă.
De altfel, asupra aceleiaşi excepţii de
neconstituţionalitate Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, în sensul respingerii
ei, prin Decizia nr. 1.008 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 777 din 20 noiembrie 2008.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 şi art. 27 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Maria Igiescu în Dosarul nr. 712/3/2002 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări
sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi