Decizia Nr.126 din 06.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 338 din 08 mai 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Ioniţa Cochinţu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Aurica Dudu în Dosarul nr. 2.317/120/2013 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 50D/2014.La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială Termoelectrica - S.A. din Bucureşti, consilierul juridic Mihail Tănăsuică, cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar, lipsind autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost prezentată în notele scrise depuse la dosarul instanţei de judecată. Totodată, în susţinerea respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, invocă Decizia nr. 514 din 18 noiembrie 2004.Reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile criticate instituie o procedură simplificată şi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.502 din 15 noiembrie 2011, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.317/120/2013, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepţie ridicată de Aurica Dudu într-o cauză având ca obiect o cerere prin care se solicită acordarea unor drepturi băneşti, respectiv salarii compensatorii ca urmare a disponibilizării.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 44 alin. (1) din Constituţie, întrucât suspendarea procesului aflat pe rolul instanţei împiedică accesul la justiţie al creditorului pentru a obţine „forţa coercitivă a statului - finalitatea accesului la justiţie“, în realizarea creanţei sale ce reprezintă plata sumelor compensatorii ca urmare a disponibilizării. De asemenea, arată că, în ceea ce priveşte încasarea creanţelor salariale asupra Societăţii Comerciale Termoelectrica - S.A. din Bucureşti, acestea sunt creanţe asupra statului, iar satisfacerea acestora se face va face tot cu concursul statului. Or, garanţia la care se referă art. 44 alin. (1) din Constituţie presupune şi accesul la justiţie pentru realizarea acestora, altfel această garanţie constituţională ar fi lipsită de efecte.Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, raţiunea pentru care legiuitorul a instituit suspendarea judecării acţiunilor în pretenţii, judiciare şi extrajudiciare, a termenelor de prescripţie a acţiunilor în realizarea creanţelor, precum şi a oricărei proceduri de executare silită, se regăseşte tocmai în necesitatea protejării tuturor creditorilor şi a respectării ordinii de preferinţă. Pe de altă parte, nu mai este necesară continuarea demersurilor începute împotriva unei societăţii aflate în situaţia reglementată de ipoteza legii în discuţie, de vreme ce lichidarea pasivului social se face prin efectuarea de plăţi în contul creanţelor creditorilor, indiferent de ajungerea sau nu la scadenţă a acestora. Aşadar, măsura suspendării este tocmai în sensul protejării valorilor cuprinse în prevederile constituţionale invocate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „La data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului se suspendă judecarea tuturor acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale, termenele de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi orice procedură de executare silită pornită împotriva ei.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) potrivit căruia „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege“. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 paragraful 1, privind protecţia proprietăţii, din Primul Protocol adiţional la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspective similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 514 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 24 ianuarie 2005, sau Decizia nr. 1.502 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012.Din examinarea Legii nr. 137/2002, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1, această lege stabileşte cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar potrivit dispoziţiilor art. 2, prevederile sale se aplică societăţilor comerciale, indiferent de actul normativ în baza căruia s-au înfiinţat, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, filialelor la care sunt acţionari sau asociaţi majoritari societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi regiilor autonome. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, intervine suspendarea judecării tuturor acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii comerciale cu capital majoritar de stat a cărei adunare generală a acţionarilor a adoptat hotărârea de dizolvare şi lichidare, a termenelor de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor aparţinând creditorilor acesteia, precum şi a procedurii de executare silită pornite împotriva ei, de la data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerţului.În acest context, Curtea nu a reţinut incompatibilitatea dintre dispoziţiile criticate şi cele privind garantarea dreptului de proprietate şi protecţia proprietăţii private, deoarece măsura suspendării acţiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însăşi, este luată în vederea realizării scopului strategic, de interes general, al privatizării societăţilor comerciale la care statul sau o unitate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, fără a pune în discuţie dreptul de proprietate al altor subiecte. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (2) din Constituţie, statul are obligaţia să acţioneze pentru apărarea intereselor generale ale societăţii, iar operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituţional, în concordanţă cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze.Dispoziţiile Legii nr. 137/2002 conferă celor interesaţi dreptul de a contesta existenţa sau întinderea unei creanţe ori rangul acesteia în ordinea de preferinţă, iar art. 38 din Legea nr. 137/2002 reglementează ordinea de preferinţă pentru efectuarea plăţii în contul creanţelor creditorilor. Astfel, procedura prevăzută de Legea nr. 137/2002 nu exclude niciunul dintre creditorii societăţii comerciale de la dreptul de a participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare, ci numai le suspendă dreptul de a continua executarea silită pe calea dreptului comun, suspendare care operează pentru toţi creditorii.Rezultă deci că raţiunea suspendării judecării acţiunilor în pretenţii judiciare sau extrajudiciare, a termenelor de prescripţie a acţiunilor de realizare a creanţelor, precum şi orice procedură de executare silită se regăseşte în necesitatea protejării tuturor creditorilor şi a respectării ordinii de preferinţă instituite prin dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 137/2002. Dacă nu s-ar acţiona în acest mod şi s-ar continua executarea silită potrivit procedurii de drept comun, ar însemna ca numai unii dintre creditori să-şi poată recupera creanţele, şi anume aceia care au solicitat primii executarea creanţelor, existând astfel posibilitatea de a eluda ordinea de preferinţă prevăzută prin lege. De altfel, Curtea a reţinut că toţi creditorii, indiferent dacă au sau nu o acţiune în pretenţii (judiciară sau extrajudiciară) îndreptată împotriva societăţii comerciale sau au pornit procedura de executare silită împotriva ei şi indiferent dacă creanţa lor a ajuns sau nu la scadenţă, au posibilitatea înscrierii la masa credală, precum şi dreptul de a contesta existenţa sau întinderea creanţei ori rangul acesteia în ordinea de preferinţă. Or, este firesc ca, atunci când o societate comercială are mai mulţi creditori, să fie înscrise în tabelul sumelor ce se vor distribui creditorilor toate creanţele care au fost prezentate în termenul prevăzut de lege.De asemenea, Curtea a constatat că nu mai există raţiuni pentru continuarea procedurii începute pe calea dreptului comun, prin faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 137/2002, pentru acoperirea pasivului social lichidatorul va efectua plăţi în contul creanţelor creditorilor, indiferent dacă acestea sunt ajunse sau nu la scadenţă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.2. Totodată, Curtea observă că şi alte acte normative reglementează efectul suspensiv al deschiderii procedurii falimentului asupra debitorului cu privire la acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, spre exemplu prevederile ar. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au constituit obiectul controlului de constituţionalitate, fiind considerate compatibile cu normele constituţionale, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 1.011 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013.3. Având în vedere cele prezentate, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, iar critica apare ca fiind neîntemeiată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aurica Dudu în Dosarul nr. 2.317/120/2013 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 martie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu