Decizia Nr.1259 din 27.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tri Invest Standard“ - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 504/1.259/2009 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.587D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 253 din 10 mai 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia nr. 797/R - COM din 4 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 504/1.259/2009, Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Tri Invest Standard“ - S.R.L. din Piteşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii de şedinţă din 14 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş în Dosarul nr. 504/1.259/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât scutirea organelor fiscale de la plata cauţiunii încalcă dreptul la un proces echitabil al părţii adverse, pe care o lipseşte de un mijloc de protecţie împotriva cererilor abuzive formulate de creditorii ce beneficiază de această facilitate. Astfel, textul criticat oferă organelor fiscale o poziţie dominantă, fără posibilitatea sancţionării abuzului, ceea ce nesocoteşte dreptul la apărare şi principiul egalităţii în faţa legii.Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 177 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 513 din data de 31 iulie 2007, care au următorul conţinut: „Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei se vor înainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) şi (2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 21 alin. (3) - Accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că scopul instituirii unei cauţiuni este, pe de o parte, prevenirea exercitării abuzive a unui drept procesual, iar, pe de altă parte, preconstituirea unui disponibil financiar care să-i asigure debitorului, în eventualitatea prejudicierii sale, ca urmare a declanşării procedurii jurisdicţionale, posibilitatea unei desdăunări efective.Prin art. 177 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a instituit o excepţie în ceea ce priveşte organele fiscale ale căror cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.Excepţia îşi găseşte justificarea în aceea că, în ipoteza în care calitatea de creditor aparţine statului, riscul ca debitorul prejudiciat prin efectul procedurii insolvenţei să nu poată obţine repararea acestuia datorită insolvabilităţii creditorului nu există, potrivit principiului că statul nu este niciodată în încetare de plăţi.Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, or, Curtea observă că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, şi organele fiscale se află evident într-o situaţie diferită.Ca atare, scutirea organelor fiscale de la consemnarea vreunei cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor fiscale are o justificare obiectivă şi raţională, autorităţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003 şi prin Decizia nr. 512 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.246 din 23 decembrie 2004.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentarea şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 177 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Tri Invest Standard“ - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 504/1.259/2009 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu