Decizia Nr.124 din 28.02.2019

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Nicolai Buric în Dosarul nr. 12.788/196/2015/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.158D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12 februarie 2019, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror Sorin-Ioan Chiriazi, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când Curtea a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru data de 28 februarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Decizia nr. 1.027 din 18 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.788/196/2015/a1, Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Nicolai Buric în cadrul recursului formulat împotriva Încheierii din 2 februarie 2017, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 12.788/196/2015, într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie, aflată în calea de atac a apelului.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, faptul că suspendarea dreptului de a conduce orice autoturisme pe drumurile publice, timp de 90 de zile, impusă unui conducător auto, reprezintă, prin efectele sale, o restrângere a unui drept, chiar dacă această restrângere este pe o perioadă determinată, care nu se poate face decât prin lege. Or, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu este o lege, în sensul constituţional al art. 73 alin. (1) din Legea fundamentală, ceea ce face ca limitarea/restrângerea dreptului să fie contrară dispoziţiilor Constituţiei. Totodată, întrucât limitarea este reglementată printr-un act normativ emis de puterea executivă, şi nu de puterea legiuitoare, care are atributul exclusiv de legiferare, se încalcă şi principiul echilibrului şi separaţiei puterilor în stat.5. Curtea de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi invocă în acest sens Decizia nr. 210 din 13 martie 2007.8. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 228 din 15 aprilie 2014 şi nr. 282 din 23 mai 2013, în sensul constituţionalităţii prevederilor de lege supuse controlului Curţii, având în vedere faptul că reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor cuprinse în ipoteza normelor criticate este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit, iar respectarea regulilor de circulaţie rutieră constituie o obligaţie ce revine tuturor conducătorilor de vehicule, indiferent de categoria sau subcategoria de vehicule conduse.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conţinut: „(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (...)."12. În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 11 alin. (2) privind tratatele şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi.13. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că a mai examinat, în jurisprudenţa sa, constituţionalitatea prevederilor art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 228 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 10 iunie 2014).14. Prin aceste decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că textul de lege criticat este constituţional, prin raportare la critici care, în esenţă, susţin că restrângerea dreptului de a conduce un autoturism pe drumurile publice ar trebui efectuată prin lege, şi nu prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, pentru a fi îndeplinite exigenţele de rang constituţional referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, consacrate de art. 53 din Legea fundamentală.15. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea a observat că textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Constituţie, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Cu alte cuvinte, acestea prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, respectiv „asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, cât şi a mediului". Aşa fiind, reglementarea unor sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea acestor reguli este deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit şi nu aduce nicio atingere principiilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei. Pe de altă parte, alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns şi pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor.16. În ceea ce priveşte conceptul de „lege" prin raportare la ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituţie, pe de o parte, ordonanţa de urgenţă ar urma să înceteze să mai fie un act normativ de sine stătător şi să devină, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, act normativ cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea sa de către Guvern (a se vedea în acest sens Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014), iar, pe de altă parte, legea astfel adoptată va viza numai obiectul de reglementare al ordonanţei de urgenţă şi măsurile conexe, de corelare sau de politică legislativă, ce au legătură cu domeniul astfel determinat. În consecinţă, o atare lege fie aprobă pur şi simplu ordonanţa de urgenţă, fie aprobă ordonanţa de urgenţă, cu modificarea, completarea, abrogarea sau chiar suspendarea unor dispoziţii ale acesteia; în ambele cazuri, însă, legiuitorul este competent să adopte măsuri de corelare a soluţiilor legislative preconizate cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei (Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015, paragraful 23).17. Făcând aplicarea acestor considerente de principiu prin raportare la susţinerile autorului excepţiei din prezenta cauză, Curtea a observat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 20 martie 2006, astfel încât a devenit act normativ cu caracter de lege.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, argumentele şi soluţia reţinute în deciziile de mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolai Buric în Dosarul nr. 12.788/196/2015/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 februarie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent-şef,Claudia-Margareta Krupenschi