Decizia Nr.1236 din 22.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Laminate“ - S.A. din Bucureşti - Sucursala Focşani în Dosarul nr. 2.439/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.576D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, se apreciază că obligaţia angajatorului de a compensa în bani concediul de odihnă neefectuat în cazul încetării contractului individual de muncă este în concordanţă cu prevederile Constituţiei, în acest sens fiind invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 312 din 8 iulie 2004.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.439/91/2010, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Laminate“ - S.A. din Bucureşti - Sucursala Focşani într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti sub forma salariilor compensatorii, a compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat şi a plăţii de penalităţi pentru neplata la timp a drepturilor băneşti datorate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că acordarea unui repaus după prestarea unei activităţi presupune refacerea prin odihnă a persoanei ce a depus efort în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi nu acordarea unor sume de bani, întrucât acestea se datorează numai pentru munca efectiv prestată. Angajatul avea obligaţia să efectueze concediul de odihnă în timpul derulării contractului de muncă, însă, întrucât nu l-a efectuat, afectează activitatea angajatorului, impunându-i acestuia o obligaţie suplimentară de natură pecuniară. Aşa fiind, textul de lege criticat, prin obligarea angajatorului la compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, reprezintă o ingerinţă în activitatea comercială a acestuia. În fine, se mai arată că angajatul ar trebui să efectueze concediul restant la „următorul angajator“.Tribunalul Vrancea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că, indiferent de motivele încetării raporturilor de muncă, anterior acestei date, salariatul a prestat o muncă şi pentru aceasta are dreptul corespunzător perioadei lucrate la concediu de odihnă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativă, în noua numerotare, regăsindu-se la art. 146 alin. (4), text asupra căruia Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care are următorul cuprins: „(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă“.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 135 privind economia.Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulată, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 312 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 30 august 2004, Decizia nr. 46 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, şi Decizia nr. 224 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 24 aprilie 2007, Curtea a statuat că dispoziţia potrivit căreia concediul de odihnă neefectuat de către salariat poate fi compensat în bani în cazul încetării contractului individual de muncă nu contravine principiilor economiei de piaţă şi nici obligaţiilor constituţionale ale statului în acest domeniu. O componentă esenţială a dreptului muncii o reprezintă protecţia socială a muncii, ce cuprinde, la rândul ei, aspectele prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituţie, printre care se regăseşte şi concediul de odihnă plătit. Acesta nu poate constitui obiect de tranzacţie, nu poate fi retras şi nici nu se poate renunţa la el, angajatorul putând negocia, în limitele prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, doar durata, condiţiile şi perioadele de efectuare a concediului de odihnă. Dreptul la concediu de odihnă este stabilit proporţional cu munca prestată de către salariat într-un an calendaristic, compensarea în bani stabilindu-se astfel tot în funcţie de durata timpului în care s-a prestat munca. Aşadar, indiferent de motivele încetării contractului individual de muncă şi de durata care a trecut de la încheierea contractului de muncă până în momentul încetării acestuia, salariatul a prestat muncă şi, proporţional cu perioada lucrată, a câştigat dreptul la concediu de odihnă. Întrucât, din cauza încetării contractului individual de muncă, acesta nu mai poate efectua concediul de odihnă la care are dreptul, apare ca fiind constituţională obligaţia angajatorului să îl compenseze în bani.Acest drept al salariatului şi obligaţia corelativă ce revine angajatorului nu afectează în niciun mod dreptul persoanei la o activitate economică şi la liberă iniţiativă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Laminate“ - S.A. din Bucureşti - Sucursala Focşani în Dosarul nr. 2.439/91/2010 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Károly