Decizia Nr.1232 din 22.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 şi art. 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu-Cristinel Turcu în Dosarul nr. 1.762/208/2009 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.865D/2010.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.762/208/2009, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 şi art. 278¹ din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Ovidiu-Cristinel Turcu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea împotriva unei ordonanţe a procurorului de aplicare a unei amenzi judiciare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 199 şi art. 278¹ din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare, întrucât, în cazul în care amenda judiciară este aplicată de procurorul care supraveghează urmărirea penală, persoana amendată nu are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, cererea de scutire sau de reducere a amenzii fiind de competenţa procurorului ierarhic superior.Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 199 şi art. 278¹ din Codul de procedură penală, acestea din urmă fiind modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 199: „Amenda se aplică de organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar de instanţa de judecată, prin încheiere.Persoana amendată poate cere scutirea de amendă ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare. Dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii.“; – Art. 278¹: „După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile. Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia. La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului. Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: a)respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;b)admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1. Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă. În situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10. Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Plângerea greşit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 199 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 din Codul de procedură penală, reţinând că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, amenda judiciară se aplică de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, iar persoana amendată pentru săvârşirea unei abateri judiciare poate cere emitentului reducerea sau scutirea de amendă. Critica autorului excepţiei este fundamentată pe ideea încălcării dreptului la un proces echitabil, întrucât aceeaşi autoritate care a aplicat sancţiunea este chemată să hotărască şi cu privire la reducerea amenzii judiciare sau scutirea de aceasta, partea interesată neavând posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului ordonanţa procurorului prin care i s-a respins plângerea. Astfel, autorul excepţiei, pornind de la principii general valabile pentru o judecată pe fondul cauzei, le extinde în mod eronat şi la incidentele procedurale ce se pot ivi pe parcursul soluţionării litigiului. Or, nu poate fi pus semnul egalităţii între cele două situaţii. Dimpotrivă, s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dacă pentru orice măsură sau act care în esenţă dinamizează procesul penal ar fi posibilă o contestare imediată. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o atitudine flexibilă referitor la judecarea unei cauze de către o instanţă imparţială, sens în care s-a cristalizat, până la proba contrarie, criteriul imparţialităţii personale a magistratului vizat. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 830 din 26 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 3 iulie 2009, şi Decizia nr. 1.596 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2011. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru aceleaşi motive, nici prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, cu privire la care nu au fost formulate critici distincte, nu aduc vreo atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 şi art. 278¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu-Cristinel Turcu în Dosarul nr. 1.762/208/2009 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică