DECIZIE Nr.
1231 din 18 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 si art.
57 alin. 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 841 din 15 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar - preşedinte
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi art.
57 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Societatea
Comercială „Lisaura Prodimpex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.750/1/2008 al
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin Incheierea din 13 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2.750/1/2008, Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 56
alin. 1 şi art. 57 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Societatea Comercială „Lisaura Prodimpex"
- S.R.L.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate care priveşte competenţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca
unică instanţă ce se poate pronunţa asupra cererii de strămutare, se susţine că asigurarea condiţiilor pe care
le implică normele procedurale, respectiv nepărtinirea şi obiectivitatea în
soluţionarea cauzei sunt caracteristici unei activităţi de judecată, iar
situaţia şi poziţia petiţionarei şi a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt
diametral opuse, astfel că s-ar ajunge în situaţia în care instanţa care judecă
strămutarea să fie concomitent parte într-un dosar şi judecător al aceluiaşi
dosar. Aceasta, întrucât inculpată în cauză este o persoană care a avut
calitatea de prim-grefier la Secţia civilă a Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, autoarea excepţiei fiind parte vătămată, iar „o hotărâre de condamnare
ar ridica semne de întrebare în privinţa profesionalismului unor judecători de
la Secţia Comercială a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale
invocate. Se arată, totodată, că prin critica formulată „se tinde a se adăuga
la lege".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului, invocând
şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea
nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi art. 57 alin. 1 din Codul de
procedură penală, având următorul cuprins:
-Art. 55 alin. 1: „Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa
competentă la o altă instanţă egală în grad, în cazul în care imparţialitatea
judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor
locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii
publice ori când una dintre părţi are o rudă sau un afin până la gradul al
patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau
grefierii instanţei.";
- Art. 56 alin. 1: „Cererea
de strămutare se adresează înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi trebuie
motivată. Inscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, când
sunt deţinute de partea care cere strămutarea.";
- Art. 57 alin. 1: „Preşedintele
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei,
informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se
află cauza a cărei strămutare se cere, comunicându-i totodată termenul fixat
pentru judecarea cererii de strămutare."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1)
privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un
proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea
şi egalitatea pentru toţi a justiţiei. Se invocă, totodată, art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională
s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate în
prezenta cauză, în raport de aceleaşi dispoziţii ale Legii fundamentale.
In acest sens sunt Decizia nr. 528 din 11 octombrie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.037 din 22 noiembrie 2005, Decizia
nr. 156 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 322 din 14 aprilie 2004, şi
Decizia nr. 237 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 539 din 28 iulie
2003, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo arătate, excepţia
de neconstituţionalitate invocată.
Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor
menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente
noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale.
Pentru motivele mai sus
arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)
şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi art. 57 alin. 1 din Codul de
procedură penală, excepţie invocată de Societatea Comercială „Lisaura
Prodimpex" - S.R.L. în Dosarul nr. 2.750/1/2008 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta