Decizia Nr.1230 din 20.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206⁶⁹ alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 220 alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ric & Sim“ - S.R.L. din Zlatna, judeţul Alba, în Dosarul nr. 9.217/176/2010 al Judecătoriei Alba Iulia. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.711D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 863/2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.217/176/2010, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206⁶⁹ alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 220 alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ric & Sim“ - S.R.L. din Zlatna, judeţul Alba, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că măsura confiscării dispusă în cazul său este neconstituţională, deoarece încalcă prevederile „art. 41 alin. (7)“ din Constituţie, potrivit cărora averea dobândită licit nu poate fi confiscată, iar caracterul licit al averii se prezumă. Totodată, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 41 din Legea fundamentală, fără a arăta în ce mod.Judecătoria Alba Iulia apreciază că este practic imposibil să fie analizată alinierea dispoziţiilor de lege criticate la art. 41 din Constituţie, având în vedere că aceste articole au un obiect de reglementare radical diferit de cel asupra căruia dispune textul din Legea fundamentală. Chiar şi în ipoteza în care s-ar accepta că neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate ar trebui raportată la prevederile art. 44 alin. (8) din Constituţie, aspect ce ar reieşi din referirea autoarei excepţiei la averea dobândită licit şi la caracterul prezumat al licitului, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată tocmai pentru faptul că dispoziţiile de lege criticate reglementează o contravenţie, respectiv o faptă cu caracter ilicit care, odată constatată, răstoarnă prezumţia simplă a caracterului licit al averii dobândite.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate nu contravin principiului constituţional potrivit căruia averea dobândită licit nu poate fi confiscată şi nici caracterului licit al dobândirii acesteia. Dispoziţiile criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la deţinerea sau comercializarea produselor nemarcate corespunzător. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea bunurilor respective în favoarea statului, măsură care este în deplină concordanţă cu textele constituţionale în virtutea cărora „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 206⁶⁹ alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 220 alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul conţinut: – Art. 206⁶⁹ alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: „Desfăşurarea activităţii de comercializare de către operatorii economici prevăzuţi la alin. (4) şi (6), care nu respectă obligaţiile menţionate la alin. (4) şi (6), constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.“;

– Art. 220 alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „Fapta prevăzută la art. 206⁶⁹ alin. (7) din Codul fiscal se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, confiscarea sumelor rezultate din vânzare şi revocarea atestatului.“Din referirea la caracterul licit al averii se constată că autorul excepţiei a indicat eronat prevederile constituţionale ale art. 41, în realitate fiind vorba despre prevederile constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 206⁶⁹ prevăd în alin. (6) obligaţia operatorilor economici, care intenţionează să comercializeze în sistem en détail produse energetice, de a se înregistra la autoritatea fiscală, iar la alin. (7) prevăd sancţiunea nerespectării acestei obligaţii. Prin Decizia nr. 99 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011, Curtea a constatat că textul criticat face referire la comercializarea produselor energetice, produse care sunt incluse în categoria celor accizabile, or, tocmai datorită regimului special, din punct de vedere fiscal, al produselor accizabile, este firesc ca legiuitorul să impună anumite condiţii suplimentare operatorilor economici atunci când aceştia doresc comercializarea unor atari produse. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 206⁶⁹ alin. (7), Curtea a constatat că acestea prevăd sancţiunea nerespectării obligaţiei de către operatorii economici, care intenţionează să comercializeze în sistem en détail produse energetice, de a se înregistra la autoritatea fiscală. În contextul asigurării libertăţii economice, statul are obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte, iar legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora. În ceea ce priveşte problema confiscării sumelor rezultate din desfăşurarea unor activităţi de comercializare fără respectarea obligaţiilor legale, Curtea constată că, de exemplu, prin Decizia nr. 766 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, şi Decizia nr. 212 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010, a reţinut că proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârşirea unor infracţiuni ori contravenţii; potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constituţie, „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată“, ceea ce presupune, per a contrario, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit şi deci este posibilă instituirea unor sancţiuni pentru ipoteza în care desfăşurarea activităţii de comercializare a unor produse de către operatorii economici contravine legii. Aceste considerente sunt aplicabile şi cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 220 alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206⁶⁹ alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 220 alin. (2²) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Ric & Sim“ - S.R.L. din Zlatna, judeţul Alba, în Dosarul nr. 9.217/176/2010 al Judecătoriei Alba Iulia. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu