DECIZIE Nr.
1224 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) si ale art. 94 alin. (1)
lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 773 din 18 noiembrie 2010
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1)
lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
excepţie ridicată de Tania Olteanu în Dosarul nr. 3.513/90/2009 al Tribunalului
Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei, apreciind că nu se impune
reconsiderarea jurisprudenţei pe care Curtea Constituţională a dezvoltat-o deja
în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 3.513/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin.
(1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia
a fost ridicată de Tania Olteanu într-o cauză având ca obiect o acţiune în
anulare a unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate creează
discriminarea persoanei suspendate din funcţia publică faţă de ceilalţi
funcţionari publici şi o afectează sub aspectul dreptului la măsuri de
protecţie socială şi de asistenţă medicală gratuită. Astfel, pe perioada
suspendării din funcţie, aceasta nu realizează venituri, nici măcar la nivelul
salariului minim pe ţară, garantat de Constituţie, ceea ce contravine şi
prevederilor „Recomandărilor nr. 89/13.09.1989 şi nr. 16/2003 ale Consiliului
de Miniştri al Consiliului Europei", precum şi „Regulamentului nr.
26/2004" al Comisiei Europene, acest din urmă act european impunând, la
art. 24 paragraful 2, şi limitarea în timp a perioadei de suspendare.
Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de
contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, observând că dispoziţiile din Legea fundamentală invocate de
autoarea excepţiei nu se referă în niciun fel la suspendarea raportului de
serviciu al funcţionarului public în condiţiile prevăzute de textele de lege criticate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul cuprins:
- Art. 86 alin. (2): „(2) In
cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea
unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care
are competenţă legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea
funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.";
- Art. 94 alin. (1) lit. m): „(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când
funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (...)
m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în
judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art.
54 lit. h).'"
Dispoziţiile art. 54 lit. h), la care textele de lege
criticate fac referire, prevăd că poate ocupa o funcţie publică persoana care
îndeplineşte şi condiţia de a nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei
infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de
serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de
fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie,
care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia
situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 23
alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art.
34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de
protecţie socială. De asemenea, este invocat şi art. 6 paragraful 2 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege
ce fac obiectul prezentei excepţii. Astfel, prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie
2010, a statuat, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, că măsura suspendării
din funcţie se aplică tuturor
funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale,
astfel că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate privind
încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări.
Cu privire la critica
referitoare la prevederile art. 41 din Constituţie, Curtea a reţinut că şi
aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de-o parte, măsura suspendării este
temporară, iar pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a
funcţionarului public pentru infracţiuni de o gravitate deosebită.
De asemenea, Curtea a reţinut că sancţiunea
administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care
acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia,
are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de
pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor
periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Or,
ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, nu se pune problema
nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui, însă, respectată, pe
tot parcursul desfăşurării
întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până
la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Totodată, Curtea a observat că, în conformitate cu art.
86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanţa judecătorească dispune
achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică
încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în
funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale
aferente perioadei de suspendare.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 din Legea
fundamentală referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii, instanţa de
contencios constituţional a constatat că acestea nu au incidenţă în cauză.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia
pronunţată prin decizia menţionată şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi
păstrează valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1)
lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
excepţie ridicată de Tania Olteanu în Dosarul nr. 3.513/90/2009 al Tribunalului
Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu