DECIZIE Nr.
122 din 3 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si art. 38 alin. (1) din Codul
familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 135 din 4 martie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 2 şi art. 38 teza
întâi din Codul familiei", excepţie ridicată de Ileana Mihaela Boian
(Husein) în Dosarul nr. 21.'900/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
III-a civilă.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece textele de lege
criticate au mai fost examinate în jurisprudenţa Curţii, aceasta respingând
excepţia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 21.900/301/2006, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate „a dispoziţiilor art. 2 şi art.
38 teza întâi din Codul familiei".
Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) într-o
cauză privind soluţionarea unui recurs împotriva unei decizii pronunţate într-o
acţiune de divorţ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că dispoziţiile „art. 2 şi ale art. 38 teza
întâi" din Codul familiei, aşa cum suntformulate, sunt lipsite de precizie
şi claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în înţelesul dat de
practica jurisprudenţială a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Autoarea
excepţiei apreciază că, faţă de circumstanţele specifice cauzei de fapt deduse
judecăţii, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece „ar fi
trebuit să cuprindă precizări şi criterii de evaluare, astfel încât acesta să
poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situaţia sa".
Lipsa de precizie şi claritate a dispoziţiilor legale atacate afectează însăşi
substanţa dreptului dedus judecăţii, aducând o atingere gravă dreptului la un
proces echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi
dreptului la viaţa de familie, ocrotit de art. 26 alin. (1) din Legea
fundamentală, raportat la art. 8 din Convenţie.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că
textele criticate sunt constituţionale, excepţia fiind neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 2 şi ale art. 38 teza întâi din Codul familiei sunt
constituţionale, invocând în acest sens practica în materie a Curţii
Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, prevederile
art. 2 şi ale art. 38 alin. (1) (şi nu „teza întâi") din Codul familiei,
republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte
legale care au următorul conţinut:
- Art. 2: „Relaţiile de
familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care
sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material.";
- Art. 38: „(1) Instanţa
judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor
motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei
nu mai este posibilă."
Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei
sunt cele ale art. 21 alin. (3) privitoare la dreptul părţilor la un proces
echitabil şi ale art. 26 alin. (1) referitoare la obligaţia autorităţilor
publice de a respecta şi ocroti viaţa intimă, familială şi privată. De
asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
care consacră dreptul la un proces echitabil şi dreptul la respectarea vieţii
private şi de familie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 2 din
Codul familiei reglementează relaţiile de familie, în sensul că acestea se bazează
pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi
acorde unul altuia sprijin moral şi material. Pe de altă parte, art. 38 alin.
(1) prevede situaţia când instanţa de judecată poate dispune desfacerea
căsătoriei, şi anume când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre
soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Desigur, asupra temeiniciei motivelor concrete invocate în susţinerea unei
cereri de divorţ, precum şi asupra tuturor probelor administrate în cauză,
instanţa judecătorească este singura competentă să aprecieze şi să decidă în
consecinţă, ceea ce nu conferă însă textelor de lege criticate caracter neclar
sau imprecis. Acestea oferă cadrul legal unor noţiuni esenţialmente de ordin social
şi moral, pentru a defini relaţiile de familie, pe de o parte, şi instituţia
divorţului, pe de altă parte. In aceste limite legale, suficient de clare şi
previzibile, judecătorul este singurul în măsură să aprecieze, pe baza
motivelor invocate de părţi şi a datelor specifice fiecărui litigiu, dacă
raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai
este posibilă. Textele de lege criticate dau, prin urmare, expresie
reglementărilor cuprinse la art. 48 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Condiţiile
de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin
lege". In plus, faţă de susţinerile autorului excepţiei privind
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea
criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor
juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu
prin hotărârea pronunţată în Cauza Reckvenyi contra
Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor
ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine
absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ardă naştere la o
rigiditate excesivă a reglementării.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 38 alin. (1) din Codul familiei,
excepţie ridicată de Ileana Mihaela Boian (Husein) în Dosarul nr.
21.900/301/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi