DECIZIE Nr.
1210 din 11 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr.
247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si
unele masuri adiacente
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 822 din 8 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma
în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente,
excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curţii de Apel
Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, întrucât
motivele de neconstituţionalitate privesc aplicarea textului de lege criticat,
aspect care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 8.078/117/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi
asigurări sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al
Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei,
precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată din oficiu în apelul formulat atât de
reclamantele Juliana Gernard, Ilona Julia Gernard şi Maria Gabriela Gernard,
cât şi de pârâtul Primăria Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile
nr. 351 din 4 mai 2007 a Tribunalului Cluj prin care a fost admisă în parte
plângerea formulată de reclamante împotriva dispoziţiei emise de pârâtă, aceasta din urmă fiind
obligată să emită o nouă dispoziţie prin care să restituie reclamantelor
imobilul situat în Cluj-Napoca, Str. Borzeşti nr. 7, precum şi terenul aferent
acestuia, iar pentru apartamentele înstrăinate şi terenul aferent acestora să
propună măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, în temeiul
titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu luarea în considerare a despăgubirilor
încasate în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin apelul formulat, reclamantele au
solicitat ca instanţa să se pronunţe prin hotărâre asupra fondului cererii,
respectiv să dispună ea însăşi restituirea în natură a apartamentului nevândut
şi a terenului aferent acestuia. Pârâtul a solicitat schimbarea sentinţei, în
sensul respingerii acţiunii, întrucât imobilul nu face obiectul Legii nr.
10/2001.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa arată că, „pentru a soluţiona apelul reclamantelor, în
sensul de a se pronunţa asupra măsurii de restituire în natură a
apartamentului, subsolului şi terenului solicitate de acestea, trebuie să
dispună reactualizarea despăgubirilor şi să oblige reclamantele la restituirea
acestei sume, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.
10/2001. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte apartamentele vândute şi terenul
aferent acestora, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent
constând în diferenţa dintre despăgubirile primite în temeiul Legii nr.
112/1995, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea de circulaţie a imobilului,
aşa cum rezultă din dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Astfel, între
reclamante şi stat, în măsura în care acţiunea lor ar fi fondată, ar exista
creanţe reciproce, ce ar trebui compensate în temeiul art. 1143 şi următoarele
din Codul civil." Insă, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin.
(5)-(9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea imobilelor preluate
abuziv de către stat se face de către Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, iar hotărârea acesteia se atacă în contencios, aşa cum rezultă
din prevederile art. 19 şi art. 20 din acelaşi titlu al actului normativ
invocat. Aşadar, instanţa civilă, deşi competentă în continuare să se pronunţe
asupra măsurii restituirii în natură a părţii rămase nevândute dintr-un imobil,
precum şi asupra îndreptăţirii generale a reclamantelor la măsuri reparatorii,
conform dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu este
competentă să se pronunţe asupra valorii imobilului şi măsurilor reparatorii
prin echivalent, ceea ce impietează asupra soluţionării apelului
reclamantelor." Mai arată că „din reglementarea cuprinsă în art. 19 şi
art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultă că refuzul restituirii în
natură se atacă în continuare la secţia civilă a tribunalului în a cărui
circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz,
al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de
la comunicare, iar, în cazul respingerii definitive a cererii de restituire în
natură, dosarul se înaintează Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, care va stabili apoi, în temeiul art. 16 alin. (3)-(8) - art.
189 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, măsurile reparatorii prin echivalent. Aşadar,
legea naţională obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat
abuziv la parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive,
fiecare urmată de o fază jurisdicţională, ceea ce duce la prelungirea excesivă
a procedurii." Astfel, „indivizibilitatea procedurii este evidentă,
instanţa civilă fiind chemată să constate îndreptăţirea (sau neîndreptăţirea
reclamantelor) la restituirea în natură a unei părţi din imobil, ca şi la
măsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca instanţa de contencios să
cenzureze cuantumul şi natura acestor măsuri, după stabilirea lor de către
Comisia Centrală." Susţine că, „în aceste condiţii, durata procedurilor
depăşeşte termenul rezonabil." Consideră că „este excesiv să pretinzi unei
persoane ca, în exercitarea aceluiaşi drept, să formuleze două acţiuni
distincte în justiţie", astfel încât consideră că textele de lege
criticate încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, susţine că se încalcă atât dispoziţiile
constituţionale ale art. 16 alin. (1), cât şi prevederile art. 1 din Protocolul
nr. 12 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, relative la
interzicerea generală a discriminării, In acest sens, arată că „toate
persoanele îndreptăţite au formulat notificări în acelaşi termen prevăzut de
lege, nedepinzând de voinţa lor nici ordinea în care au fost soluţionate, nici
durata procedurii." Aşadar, consideră că „nu se justifică ca, în cazul persoanelor
ale căror notificări au fost soluţionate anterior intrării în vigoare a Legii
nr. 247/2005, aceasta să fie cenzurată doar de instanţa civilă, atât sub
aspectul posibilităţii restituirii în natură, cât şi sub aspectul stabilirii
măsurilor reparatorii prin echivalent, instanţa civilă putând stabili o altă
natură şi cuantum al măsurilor reparatorii prin echivalent, inclusiv prin
acordarea doar a unor sume de bani fără plafonare, şi nu a unor titluri de
despăgubire, iar, în cazul persoanelor având aceeaşi îndreptăţire, care au
depus în acelaşi termen notificările, să existe o durată excesivă a procedurii
(inclusiv jurisdicţionale), precum şi o limitare a măsurilor reparatorii, în
condiţiile caracterului nefuncţional al Fondului Proprietatea."
De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii
Europene a Drepturilor Omului, „Fondul Proprietatea" nu este unul
funcţional, chiar în condiţiile adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente
imobilelor preluate în mod abuziv, ceea ce înseamnă că, în cazul în care
restituirea în natură nu este posibilă, statul nu oferă o despăgubire
echitabilă. Arată că CEDO, în deciziile „Breţcanu contra României" din
20 decembrie 2007 şi „Tudor contra României" din 17 ianuarie 2008, a reţinut că aceasta echivalează cu o lipsă
prelungită şi totală a oricărei indemnizaţii, reprezentând o încălcare a
dreptului la un bun prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Arată că „Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a
pronunţat o decizie în recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr. 52 din
4 iunie 2007, prin care a stabilit că prevederile cuprinse în art. 16 şi
următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura
administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor sau
dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în
termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001. Cu alte cuvinte, pentru dispoziţiile
emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este şi cea care
face obiectul prezentului litigiu, sunt aplicabile prevederile art. 16 şi
următoarele din Legea nr. 247/2005."
In fine, susţine că motivele de neconstituţionalitate
invocate nu privesc aplicarea şi interpretarea legii, situaţie în care excepţia
ar fi inadmisibilă, „pentru că ar însemna că, în realitate, Curtea
Constituţională nu mai cenzurează constituţionalitatea unor texte de lege
raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie." Arată că art.
20 alin. (2) din Constituţie permite instanţelor să aplice direct tratatele în
dreptul intern, însă orice decizie a unei instanţe, cu excepţia celor
pronunţate în baza art. 329 din Codul de procedură civilă, poate rămâne
singulară, deşi corectă, ceea ce ar conduce la o jurisprudenţă neunitară şi
imprevizibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, consideră că nu
se poate reţine critica de neconstituţionalitate a art. 16-20 din titlul VII al
Legii nr. 247/2005 faţă de art.
16 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la
Convenţia europeană, întrucât textele legale criticate se aplică uniform pentru
toţi cei care se află în situaţia stabilită de ipoteza normei menţionate şi nu
instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Principiul
egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât este constituţional ca o lege
să stabilească reguli diferite în raport de persoane care se găsesc în situaţii
deosebite şi reguli analoage pentru
persoane care se află în situaţii egale. Observă, de asemenea, că Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţie Unită, a pronunţat Decizia nr. 52
din 4 iunie 2007 prin care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că
„prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind
procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică
deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate
în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin
Legea nr. 247/2005." Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art.
16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţă de art. 20 alin. (2) din
Constituţie, art. 6 din Convenţia europeană, astfel cum a fost valorificat prin
art. 21 alin. (3) din Constituţie, consideră că aceasta nu poate fi reţinută,
deoarece art. 19 şi art. 20 din titlul VII al legii stabilesc căile de atac în
justiţie. Astfel, prevederile legale indicate nu îngrădesc posibilitatea
părţilor de a se adresa instanţei judecătoreşti, de a formula apărări, de a
propune probe şi de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a
se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un
proces echitabil. In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţă de art. 20
alin. (2) din Constituţie, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia
europeană, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece acordarea despăgubirilor
stabilite de textul indicat este în concordanţă cu dreptul oricărei persoane la respectarea bunurilor sale.
Totodată, apreciază că prin criticile de
neconstituţionalitate invocate este vizat modul de interpretare şi aplicare a
legii, ceea ce excedează controlului de constituţionalitate exercitat de către
Curtea Constituţională.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 16-20 din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, modificate
prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative din domeniul proprietăţii, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.194 din 30 decembrie 2005, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru
accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007. Textele de lege criticate fac parte
din capitolul V „Procedurile administrative pentru
acordarea despăgubirilor", capitolul V1
„Valorificarea titlurilor de despăgubire.
Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul
Proprietatea" si capitolul VI „Căi de atac în justiţie" ale
titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Textele de lege criticate sunt raportate la
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în
drepturi şi ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind
drepturile omului. Totodată, se invocă şi contrarietatea textelor de lege
criticate în raport cu dispoziţiile art. 6 paragraful (1) privind dreptul la un
proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind
protecţia proprietăţii, şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, relative la
interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că prin textele de lege criticate este reglementată procedura de acordare
a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură,
rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Acestea reglementează procedurile administrative pentru acordarea
despăgubirilor, valorificarea titlurilor de despăgubire, stabilirea
algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea şi căile de
atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând motivele de neconstituţionalitate invocate,
Curtea constată, însă, că acestea nu privesc textul de lege criticat, ci
aplicarea lui, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Curtea
Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuţiile sale
cenzurarea aplicării legii de către instanţele judecătoreşti, controlul
judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut
de lege.
De altfel, Curtea reţine că, potrivit Legii nr.
247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este organ al
administraţiei aflat în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, iar deciziile
acesteia pot fi atacate, în condiţiile Legii nr. 554/2004, numai la instanţa de
contencios administrativ, prin aceasta nefiind încălcat dreptul la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu în Dosarul nr.
8.078/117/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări
sociale, pentru minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu