DECIZIE Nr.
121 din 3 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 970 si art. 1066-1069 din Codul
civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 157 din 13 martie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul
civil, excepţie ridicată de Alexandru Herăscu în Dosarul nr. 14.504/299/2007 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 iunie 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 14.504/299/2007, Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a art. 970 şi art. 1066- 1069 din Codul
civil, excepţie ridicată de Alexandru Herăscu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul
civil încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 care consacră liberul
acces la justiţie şi ale art. 148 referitor la integrarea României în Uniunea
Europeană.
Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată, arătând că motivarea făcută de autor
se circumscrie unei interpretări distorsionate şi unilaterale a prevederilor
constituţionale pretins a fi încălcate de art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul
civil.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele
legale criticate nu aduc atingere sub niciun aspect accesului liber la
justiţie, dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 970 şi ale art. 1066-1069 din Codul civil, texte de
lege care au următorul conţinut:
- Art. 970: „Convenţiile
trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres
într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după
natura sa.";
-Art. 1066: „Clauza penală
este aceea prin care o persoană spre a da asigurare pentru executarea unei
obligaţii se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.";
- Art. 1067: „Nulitatea
obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei
penale nu atrage pe aceea a obligaţiei principale.";
- Art. 1068: „Creditorul are facultatea de a cere de
la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale.";
- Art. 1069: „Clauza penală
este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea
obligaţiei principale.
Nu poate dar creditorul cere deodată şi penalitatea
şi obiectul obligaţiei principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat
pentru simpla întârziere a executării."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16, 21 şi 24 din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că orice raport juridic obligaţional dă dreptul creditorului de a
pretinde şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate
prin convenţia încheiată între părţi. Codul civil consacră în art. 970
principiul executării cu bună-credinţă a convenţiilor civile, care implică,
printre altele, executarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitor. In cazul
în care acesta refuză executarea, total sau parţial, sau o execută
necorespunzător, creditorul are dreptul de a pretinde echivalentul
prejudiciului cauzat de această împrejurare, respectiv despăgubiri.
Intr-un atare context, dispoziţiile art. 1066-1069 din
Codul civil reglementează regimul juridic al clauzei penale, care reprezintă
acea convenţie accesorie contractului principal prin care părţile determină
anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a
neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei
contractuale. Scopul clauzei penale este acela de a stabili întinderea prejudiciului,
iar nu de a crea o alternativă pentru debitor în vederea liberării de
executarea obligaţiei principale, prin prestarea obligaţiei prevăzute în clauza
penală. Creditorul însă, în caz de neexecutare din partea debitorului, poate
opta între a cere îndeplinirea obligaţiei principale sau a celei stipulate în
clauza penală.
Reprezentând o convenţie, clauza penală trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de validitate a acesteia, însă, dat fiind
caracterul ei accesoriu, constatarea nulităţii clauzei nu implică nulitatea
obligaţiei principale.
Pe de altă parte, împrejurarea că prin clauza penală se
fixează anticipat, prin acordul părţilor, valoarea prejudiciului cauzat
creditorului, stipularea în contract a unei asemenea clauze prezintă importanţă
din punct de vedere practic. Astfel, în situaţiile în care clauza devine
aplicabilă, nu mai este necesar ca părţile contractante să se adreseze justiţiei pentru probarea şi
evaluarea prejudiciului, ceea ce are ca efect executarea cu celeritate a
obligaţiilor asumate.
Prin urmare, raportând aceste consideraţii la domeniul
particular al criticii de neconstituţionalitate în prezenta cauză, consacrarea,
prin normele legale criticate, în aplicarea principiului autonomiei de voinţă,
a posibilităţii inserării în contractul principal a clauzei penale nu relevă
nicio contradicţie cu prevederile constituţionale de referinţă.
Curtea nu poate reţine nesocotirea principiului
egalităţii cetăţenilor în faţa legii, textele de lege reprezentând exclusiv o
garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin
determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
In ceea ce priveşte critica
potrivit căreia textul de lege menţionat contravine art. 21 şi 24 din
Constituţie, Curtea observă că existenţa unei clauze penale în contractul
principal, de neconceput fără acordul exprimat în acest sens de către părţi,
naşte prezumţia că acestea au cunoscut reglementarea legală aplicabilă în
materie, potrivit principiului „nemo censetur
ignorare legem", şi prin urmare si-au asumat
în cunoştinţă de cauză obligaţiile care decurg dintr-o asemenea clauză.
Aşa fiind, deşi aplicarea clauzei penale are loc direct
între părţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei judecătoreşti, nimic nu
împiedică partea interesată să sesizeze instanţa atunci când apreciază că
invocarea ei s-a făcut în mod abuziv. Cu acest prilej, partea are posibilitatea
de a cere instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru
acordarea de despăgubiri şi deci pentru aplicarea clauzei penale. Sub aceste
aspecte, Curtea constată că, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile
beneficiază de suficiente garanţii procesuale care să le asigure dreptul la un
proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 970 şi art. 1066-1069 din Codul civil, excepţie ridicată de
Alexandru Herăscu în Dosarul nr. 14.504/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu