Decizia Nr.1202 din 20.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gamiel Construct“ - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 1.093/104/2010 al Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.072D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.093/104/2010, Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gamiel Construct“ - S.R.L. din Slatina într-o cauză având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei din Constituţie.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate, prin care legiuitorul a definit starea de insolvenţă, termenul de debitor aflat în insolvenţă şi a instituit o prezumţie absolută de insolvenţă, sunt neconstituţionale, deoarece au ca efect încălcarea principiului constituţional privind egalitatea în faţa legii prin introducerea unui privilegiu absolut care favorizează creditorul în raporturile sale cu debitorul şi a celui potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil.Totodată, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 încalcă şi prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece privilegiul acordat creditorului potrivit dispoziţiilor legale menţionate, pus în contrapondere cu sancţiunea pe care art. 33 alin. (4) din aceeaşi lege o instituie pentru contestarea stării de insolvenţă, afectează în mod cert imparţialitatea şi egalitatea justiţiei prin raportare la cele două părţi, judecătorul-sindic fiind obligat să aplice un tratament favorizator creditorului, în detrimentul debitorului care contestă starea de insolvenţă, sancţionându-l pentru simplul motiv că acesta s-a prevalat de un drept recunoscut de lege, aspecte ce reprezintă o înfrângere a principiilor imparţialităţii justiţiei şi egalităţii ei pentru toţi.De asemenea, art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 stabileşte regula potrivit căreia, atunci când contestaţia la deschiderea procedurii insolvenţei este respinsă de către judecătorul-sindic, doar administratorul judiciar sau creditorii care deţin minimum 20% din valoarea masei credale mai pot propune un plan de reorganizare. Din aceasta rezultă că principala persoană interesată de continuarea activităţii şi de redresarea economică, debitorul, este exclusă din rândul celor care pot propune un plan de reorganizare doar pentru simplul fapt că şi-a exercitat un drept procedural recunoscut de lege, şi anume dreptul de a contesta. În opinia autorului, discriminarea la care debitorul este supus doar pentru că şi-a exercitat un drept este evidentă, iar efectul acesteia se materializează în limitarea posibilităţii lui de a-şi reorganiza activitatea.Tribunalul Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare prevederilor constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultă din actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, astfel cum a fost formulat de instanţă. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică numai 3 pct. 1 lit. a), pct. 5 şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, texte asupra cărora urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Textele legale criticate, în forma indicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul conţinut:– Art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 5:În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: 1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile: a)insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;[...] 5. debitorul este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art. 1 şi care este în stare de insolvenţă.“; – Art. 33 alin. (4):Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2). În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: I. Autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea textelor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 în forma avută de aceste texte anterior modificării aduse acestora prin art. I pct. 1 din Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. În urma modificării aduse, textul art. 3 pct. 1 lit. a) are următoarea redactare: „a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;“. Noul text legal nu numai că nu preia soluţia legislativă cuprinsă în reglementarea contestată, dar este chiar în sensul dorit de autorul excepţiei. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza pe fond textul în forma anterioară modificării, întrucât acesta este incident în litigiul aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. II. Curtea constată că s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi pct. 5 şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, statuând că acestea sunt constituţionale, în acest sens fiind Decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 23 martie 2010, Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, şi Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) raportat la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie certă, lichidă şi exigibilă după 30 de zile de la scadenţă, însă instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, precum şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţă, cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind în acelaşi timp valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor. Acest mod de reglementare este în deplin acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii juridice diferite pentru situaţii diferite. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că o atare susţinere este lipsită de temei, întrucât accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanţă cu exigenţele generale proprii unui stat de drept. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 3 pct. 1 lit. a) prin raportare la art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că procedura insolvenţei este o procedură specială, concursuală, iar instituirea prezumţiei de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie după 30 de zile de la scadenţă, cu consecinţa răsturnării probei în sarcina debitorului, este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea au în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciară după ce anterior a contestat existenţa stării de insolvenţă, iar contestaţia i-a fost respinsă. În legătură cu aceasta, Curtea a constatat că garantarea libertăţii economice trebuie să aibă loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Curtea mai observă că dispoziţiile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, aceste prevederi conţinând doar o definiţie cu care operează legea menţionată, legiuitorul fiind competent, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, să stabilească cadrul legal necesar reglementării acestui domeniu. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gamiel Construct“ - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 1.093/104/2010 al Tribunalului Olt - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin