DECIZIE Nr.
1201 din 30 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 727 din 1 noiembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Alprom" -S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 4.033/109/2009 al Tribunalului Argeş -
Secţia civilă.
La apelul nominal se prezintă personal partea
Grigorescu Mirela. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul asupra fondului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei
de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că
textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor din Constituţie invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 4.033/109/2009, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 64 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Alprom" - S.A. din Piteşti cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate de Grigorescu Mirela împotriva deciziei de concediere.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege
criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21, 24, 44, 45, 53 şi 136 din
Constituţie, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art.
24 lit. a) din Carta europeană revizuită. In acest sens, arată că, atâta vreme
cât un salariat nu corespunde locului de muncă în care este încadrat,
obligativitatea instituită de art. 64 alin. (1) din Codul muncii în sensul că „angajatorul
este obligat de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în
unitate compatibile cu pregătirea profesională" reprezintă o îngrădire a drepturilor şi
intereselor legitime ale angajatorului. Practic, legea obligă angajatorul să
menţină încadrat în muncă un salariat care, prin modul defectuos în care îşi
îndeplineşte îndatoririle de serviciu ce îi revin, aduce atingere bunei
funcţionări a societăţii la care este angajat. De asemenea, arată că instanţele
judecătoreşti aplică în mod unitar prevederile art. 64 şi 65 din Codul muncii,
fără a face o diferenţiere clară privind situaţiile când aceste texte trebuie
aplicate.
Tribunalul Argeş -
Secţia civilă consideră că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
prevederile de lege criticate nu împiedică părţile interesate să se adreseze
justiţiei, acestea putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate
garanţiile procesuale care condiţionează dreptul la un proces echitabil. De
asemenea, arată că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate nu
trebuie absolutizată, legiuitorul fiind îndreptăţit să stabilească conţinutul
şi limitele dreptului de proprietate, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea
fundamentală. In sfârşit, menţionează că exercitarea liberei iniţiative şi
accesul persoanei la o activitate economică se pot realiza doar „în condiţiile
legii", după cum prevede art. 45 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente,
raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003,
dispoziţii potrivit cărora: „(1) In cazul în care concedierea se dispune pentru motivele
prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul
individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul
are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu
pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de
medicul de medicină a muncii.
(2) In situaţia în care angajatorul nu dispune de
locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita
sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea
redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după
caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.
(3) Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile
lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1),
pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă
oferit.
(4) In cazul în care salariatul nu îşi manifestă
consimţământul în termenul prevăzut la alin. (3), precum şi după notificarea
cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă conform alin.
(2), angajatorul poate dispune concedierea
salariatului.
(5) In cazul concedierii pentru motivul prevăzut la
art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite
în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de
muncă, după caz."
Autorul excepţiei consideră că
prevederile de lege criticate sunt contrare următoarelor dispoziţii din
Constituţie: art. 21 privitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un
proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 referitor la
dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 136 referitor
la proprietate. De asemenea, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 din
primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi art. 24 lit. a) din Carta socială europeană.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate instituie măsuri de protecţie a
salariaţilor aplicabile în acele situaţii în care au intervenit factori
obiectivi, care împiedică ocuparea în continuare a postului deţinut, dar care
nu sunt cauzate din culpa salariaţilor. Astfel, atât împrejurările ce ţin de
starea de sănătate a salariatului, cât şi cele care rezultă din necorespunderea
sa profesională, intervenite pe parcursul derulării contractului individual de
muncă, cât şi cele care sunt urmare a reintegrării în funcţia ocupată a unui
salariat concediat anterior nelegal sau pentru motive neîntemeiate nu sunt
imputabile salariatului. In acest context, trebuie precizat că necorespunderea
profesională nu se identifică cu abaterea disciplinară, ci apare fie ca urmare
a intrării în vigoare a unor acte normative care impun condiţii suplimentare
faţă de cele cerute iniţial, la momentul când salariatul a fost angajat, fie ca
urmare a lipsei perfecţionării profesionale, în condiţiile în care legea nu
instituie o obligaţie de perfecţionare, fie chiar ca urmare a reducerii
capacităţii de muncă, apărută însă pe parcursul executării contractului de
muncă. In atare condiţii, legiuitorul a considerat că salariatul trebuie să
beneficieze de şansa de a ocupa un post adecvat pregătirii şi capacităţii sale
de muncă în cadrul unităţii sau într-o altă unitate.
Reglementarea acestor măsuri de protecţie nu aduce
atingere dreptului angajatorului de a se adresa instanţelor de judecată pentru
apărarea drepturilor şi intereselor legitime şi nici dreptului de a beneficia
de un proces echitabil. De altfel, singurul argument invocat de autorul
excepţiei din această perspectivă este cel referitor la practica instanţelor de
judecată care extind incidenţa art. 64 din Codul muncii şi asupra art. 65 din
acelaşi act normativ. Acesta nu reprezintă însă o problemă de
constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care ţine de competenţa
instanţelor de judecată.
In ceea ce priveşte critica referitoare la restrângerea
dreptului de proprietate privată şi a libertăţii economice, Curtea constată că acestea nu sunt drepturi
absolute, Constituţia consacrând dreptul persoanei de a se bucura de exerciţiul
lor în limitele stabilite de lege. Fireşte, aceste limite trebuie să fie
justificate de temeiuri obiective şi să aibă un caracter rezonabil şi
proporţional cu obiectivul urmărit. In situaţia de faţă, restrângerea
drepturilor angajatorilor este justificată de necesitatea asigurării protecţiei
drepturilor salariaţilor. In acelaşi timp, angajatorul nu este obligat să facă eforturi care ar depăşi
posibilităţile sale ori ar implica un efort disproporţionat. Astfel, el este
ţinut să ofere un loc de muncă adecvat numai în măsura în care acesta există în
unitatea sa, iar, în caz contrar, să faciliteze obţinerea, prin intermediul
agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, a unui post de muncă într-o
altă unitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 53/2003 - Codul
muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alprom" -S.A. din
Piteşti în Dosarul nr. 4.033/109/2009 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea