DECIZIE   Nr. 1198 din 30 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 732 din 3 noiembrie 2010

Augustin Zegrean                  - preşedinte

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Mircea Ştefan Minea              -judecător

Iulia Antoanella Motoc           -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Benke Karoly                         - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 2.875/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 4 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.875/2/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Nistor într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei sentinţe.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat încalcă art. 21 şi 24 din Constituţie, întrucât nu permite instanţei de judecată să se pronunţe asupra legalităţii tuturor actelor şi operaţiunilor care au stat la baza emiterii unui act administrativ unilateral prin care autorul excepţiei a fost sancţionat disciplinar.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând   încheierea   de   sesizare,   raportul   întocmit  de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că instanţa constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate în raport cu critici similare. Spre exemplu, prin Decizia nr. 247 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 17 martie 2009, şi Decizia nr. 1.110 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009, Curtea Constituţională a statuat că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, întrucât „revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă. Raţiunea reglementării instituţiei revizuirii se întemeiază tocmai pe recunoaşterea de către legiuitor a situaţiei că şi o hotărâre judecătorească poate fi greşită, nu neapărat din motive imputabile instanţei de judecată, ipoteză în care trebuie să se dea posibilitatea reformării acesteia.

Competenţa instanţei de revizuire de a schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată este dată tocmai de scopul urmărit de legiuitor, şi anume de a se corecta hotărârea respectivă. Astfel, Curtea observă că aceasta nu declanşează un litigiu nou, ci reprezintă o fază procesuală a aceleiaşi cauze şi, în aceste condiţii, instanţa în cauză trebuie să lămurească şi aspectele ce au incidenţă asupra fondului cauzei ca urmare a admiterii revizuirii.

Faptul că legiuitorul a prevăzut în art. 326 alin. 1 din Codul de procedură civilă că cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată (art. 112 din Codul de procedură civilă) nu poate fi înţeles în sensul că ne aflăm din nou într-o fază iniţială proprie cererii de chemare în judecată, această prevedere precizând doar în mod clar cadrul procesual.

Curtea reţine că, în timp ce acţiunea iniţială urmăreşte realizarea unui drept al reclamantului bazat pe motivele de fapt şi de drept, cererea de revizuire urmăreşte reformarea hotărârii definitive şi irevocabile, tocmai pentru motivele prevăzute de art. 322 din Codul de procedură civilă.

De altfel, judecarea revizuirii se desfăşoară numai în cadrul procesual conturat în etapele procesuale anterioare. Astfel, instanţa de revizuire va putea admite cererea de revizuire doar dacă aceasta se întemeiază pe prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă. Cazurile de revizuire sunt redactate în mod clar, sunt previzibile, precise şi neechivoce, astfel încât instanţa de judecată are posibilitatea, în mod obiectiv, de a le interpreta şi aplica; de asemenea, norma legală în cauză, satisfăcând exigenţele mai sus arătate, permite părţilor să îşi regleze comportamentul procesual în funcţie de aceasta".

Considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să impună schimbarea jurisprudenţei.

In fine, considerentele enunţate demonstrează constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate şi în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Nistor în Dosarul nr. 2.875/2/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly