Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1186 din 15.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 773 din 02 noiembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Moldopan“ - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 6.145/40/2005 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 509D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, în privinţa Legii nr. 64/1995, întrucât aceasta a fost abrogată, iar în privinţa Legii nr. 85/2006, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.145/40/2005, Tribunalul Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Moldopan“ S.A. din Botoşani într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei conform Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că dispoziţiile legilor criticate aduc atingere art. 24 şi 124 din Constituţie, întrucât procedura depunerii şi judecării cererii creditorilor pentru deschiderea procedurii insolvenţei, stabilită de textele de lege mai sus menţionate, creează o gravă inegalitate între poziţia în faţa instanţei a acestor creditori şi poziţia debitorului împotriva căruia se cere deschiderea procedurii insolvenţei. De asemenea, autorul excepţiei arată că aceste acte normative încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 44 şi 45, deoarece declararea automată a stării de insolvenţă duce la o instabilitate a raporturilor comerciale, fiind astfel încălcat dreptul la proprietate şi dreptul la liberă iniţiativă.Mai mult, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că cele două acte normative criticate ar fi trebuit să prevadă cel puţin încă o condiţie pentru ca o societate comercială sau alt operator economic să se găsească în stare de insolvenţă, şi anume imposibilitatea operatorului economic de a-şi continua activitatea în mod profitabil.Tribunalul Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate privind prevederile Legii nr. 64/1995 este inadmisibilă, pe motivul că aceasta este abrogată, iar cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 85/2006, consideră că aceasta este neîntemeiată, întrucât niciun text al acestui act normativ nu îngrădeşte dreptul de apărare al debitorului, nu pune debitorul pentru care se solicită deschiderea procedurii de insolvenţă într-o poziţie inferioară faţă de creditorul solicitant şi nici nu încalcă în vreun fel dreptul la liberă iniţiativă al acestuia. De asemenea, procedurile stabilite de lege nu atrag automat deschiderea procedurii de insolvenţă şi nu încalcă în vreun fel direct dreptul de proprietate al debitorului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004 şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privitor la libertatea economică şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:1. Deşi cererea de deschidere a procedurii a fost introdusă în temeiul Legii nr. 64/1995, reglementare legală care nu mai este în vigoare, fiind abrogată prin Capitolul VI, art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, procedura generală de insolvenţă a fost deschisă în temeiul Legii nr. 85/2006. Prin urmare, Legea nr. 64/1995 nu are legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, prezenta excepţie urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale „care are legătură cu soluţionarea cauzei“.2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, autorul cere, de fapt, completarea prevederilor legale, în sensul că legea „ar trebui să prevadă cel puţin încă o condiţie pentru ca o societate comercială sau alt operator economic să se găsească în stare de insolvenţă, şi anume imposibilitatea operatorului economic de a-şi continua activitatea în mod profitabil“, condiţie care ar trebui dovedită de către creditor în momentul depunerii cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei. Or, Curtea constată că asemenea susţineri, care vizează practic modificarea Legii nr. 85/2006 în sensul dorit de autorul excepţiei, excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului şi ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Moldopan“ - S.A. din Botoşani în Dosarul nr. 6.145/40/2005 al Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1186/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1186 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1186/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu