DECIZIE Nr.
117 din 16 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (2) propozitia finala din
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
si ale art. 46 alin. (1) si (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 259 din 22 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) propoziţia finală din
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia
şi ale art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, excepţie ridicată de Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din U. C. M.
R. şi alte Instituţii din Reşiţa şi Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din
C. S. R. din Reşiţa în Dosarul nr. 9. 484/2005 al Curţii de Apel Timişoara -
Secţia civilă.
La apelul nominal răspund autorii excepţiei, prin
consilier juridic, precum şi părţile Biserica Reformată Buziaş şi Biserica
Creştină Baptistă „Betezda" Buziaş, constatându-se lipsa celorlalte părţi,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul autorilor excepţiei solicită admiterea
acesteia, arătând, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă accesul
liber la justiţie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu se
mai poate exercita acţiunea în revendicare potrivit dispoziţiilor Codului civil
în ceea ce priveşte imobilele preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Reprezentantul celorlalte două părţi prezente solicită
respingerea excepţiei, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) propoziţia finală din Legea nr. 213/1998, arătând
că aspectele criticate ţin de tehnica legislativă şi excedează competenţei
Curţii. In ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 46 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001, se apreciază că aceasta este
neîntemeiată, invocându-se în acest sens jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 9. 484/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 alin. (2) propoziţia finală din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia şi ale art. 47 alin. (1) şi (3) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de
Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din U. C. M. R. şi alte Instituţii din
Reşiţa şi Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din C. S. R. din Reşiţa
într-un litigiu având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acestea
împotriva unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea în
revendicare formulată de autorii excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 21 alin.
(1), ale art. 44 alin. (1) si (2), ale art. 53 alin. (1) şi (2), ale art. 124
alin. (1), (2) şi (3), ale art. 136 alin. (1) şi (5), ale art. 148 alin. (2) şi
ale art. 154 alin. (1). Totodată, se susţine că sunt încălcate şi prevederile
art. 6 paragraful 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Primul Protocol adiţional
la Convenţie, ale art. 1 teza întâi şi ale art. 7 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, precum şi ale art. 14 pct. 1 teza întâi şi ale art. 26 din
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Autorii excepţiei consideră, în esenţă, că textele
legale criticate încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât după
apariţia Legii nr. 10/2001 persoanele îndreptăţite nu pot formula acţiuni în
revendicare pe calea dreptului comun, în timp ce persoanele care au introdus
asemenea acţiuni anterior apariţiei Legii nr. 10/2001 pot formula, în anumite
condiţii, o nouă acţiune în baza Legii nr. 10/2001. In consecinţă, se apreciază
că s-a consfinţit lipsirea unei categorii de persoane de posibilitatea de a mai
formula acţiuni în revendicare pe calea dreptului comun.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 6 alin. (2) propoziţia finală din Legea nr.
213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, şi
ale art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989, devenite art. 46 alin. (1) şi (3) în urma republicării legii în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie
2005.
Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998: „Bunurile
preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea
consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii
acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie. ";
- Art. 46 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 10/2001:
„(1) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs
de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea aceste legi, renunţând la
judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. [... ]
(3) In cazul în care persoanei îndreptăţite i s-a
respins, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, acţiunea
privind restituirea în natură a bunului solicitat, termenul de notificare
prevăzut la art. 22 alin. (1) curge de la data rămânerii definitive şi
irevocabile a hotărârii judecătoreşti. "
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în
drepturi, ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44
alin. (1) şi (2) teza întâi privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53
privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art.
124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 136 alin. (1) şi (5) privind
proprietatea, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană şi
ale art. 154 alin. (1) privind conflictul temporal de legi.
Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate şi
prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la un proces echitabil şi ale art.
14 privind egalitatea în drepturi din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 privind protecţia dreptului
de proprietate din Primul Protocol adiţional la Convenţie, ale art. 1 teza
întâi şi ale art. 7 privind egalitatea în drepturi din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, precum şi ale art. 14 pct. 1 teza întâi şi ale art. 26
privind egalitatea în drepturi din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, se susţine că dispoziţiile legale criticate
sunt discriminatorii, întrucât după apariţia Legii nr. 10/2001 persoanele
îndreptăţite nu pot formula acţiuni în revendicare pe calea dreptului comun, în
timp ce persoanele care au introdus asemenea acţiuni anterior apariţiei Legii nr.
10/2001 pot formula, în anumite condiţii, o nouă acţiune în baza Legii nr.
10/2001.
Dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al
controlului de constituţionalitate, Curtea, prin mai multe decizii, constatând
constituţionalitatea acestora.
Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 136 din 21 octombrie
1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24
noiembrie 1998, pronunţată în cadrul controlului prealabil de
constituţionalitate, cu privire la o critică generală a dispoziţiilor art. 6
din Legea nr. 213/1998, a reţinut că „stabilirea cuprinsului unei legi, aşadar
alegerea reglementărilor ce o compun, nu este o chestiune de
constituţionalitate, ci, cel mult, una de tehnică legislativă. In acest domeniu
legiuitorul este, desigur, suveran".
In consecinţă, critica autorului excepţiei cu privire
la propoziţia „dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie" nu
are semnificaţia în nici un caz a unei încălcări a textelor constituţionale
invocate, având în vedere că legiuitorul, în virtutea competenţelor sale
constituţionale, este îndreptăţit să impună o reglementare specială într-un anumit domeniu, aplicând astfel principiul specialia generalibus
derogant.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
textului art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că prin
Decizia nr. 308 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 547 din 30 iulie 2003, a respins o excepţie de
neconstituţionalitate similară, reţinând, în esenţă, că persoanele
îndreptăţite la măsuri reparatorii sunt supuse aceluiaşi tratament juridic, în
deplină concordanţă cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, fără a
se impune diferenţe pe planul regimului juridic.
De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 422 din 21
octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92
din 27 ianuarie 2005, a stabilit că dispoziţiile art. 46 alin. (3) din Legea
nr. 10/2001 sunt constituţionale, având în vedere că măsura prevăzută de acest
text legal este justificată de scopul Legii nr. 10/2001, care este acela de a
repara prejudiciile suferite de foştii proprietari prin restituirea în natură a
imobilelor preluate în mod abuziv de către stat sau, în cazul în care
restituirea nu mai este posibilă, prin stabilirea unor măsuri reparatorii prin
echivalent. Totodată, Curtea a stabilit că textul de lege criticat asigură
persoanei îndreptăţite introducerea unei acţiuni în justiţie pentru ca
instanţele judecătoreşti să se pronunţe cu privire la dreptul pretins. In consecinţă,
nu se poate reţine vreo încălcare a accesului liber la justiţie sau a dreptului
de proprietate.
Neexistând elemente noi, de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Curtea constată că textele constituţionale ale art. 53,
124, ale art. 148 alin. (2) şi ale art. 154 alin. (1) nu au incidenţă, întrucât
nu vizează aspecte ce ţin de prevederile legale supuse controlului de
constituţionalitate.
Totodată, Curtea reţine că nu sunt încălcate
prevederile indicate din actele internaţionale invocate, având în vedere că
acestea îşi au corespondent în dispoziţiile constituţionale analizate mai sus.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 alin. (2) propoziţia finală din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia şi ale art. 46 alin. (1) şi (3) din
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Casa
de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din U. C. M. R. şi alte Instituţii din Reşiţa
şi Casa de Ajutor Reciproc a Salariaţilor din C. S. R. din Reşiţa în Dosarul
nr. 9. 484/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly