Decizia Nr.1166 din 15.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (3) lit. c) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Hong Qing în Dosarul nr. 362/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, conexat de această instanţă la Dosarul său nr. 361/2/2010, şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.912D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate îndeplinesc criteriile de calitate impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi nu contravin dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul la un proces echitabil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 361/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (3) lit. c) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Hong Qing într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei decizii de returnare de pe teritoriul României.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile de lege criticate sunt lipsite de precizie şi claritate pentru situaţii similare cu cea a autorului excepţiei, întrucât legea nu cuprinde precizări cu privire la emiterea unei decizii de returnare împotriva străinilor cu drept de şedere pentru reîntregirea familiei în concordanţă cu situaţia sponsorului. În aceste condiţii, autorul excepţiei arată că a fost posibil să i se emită o decizie de returnare pentru motivul că sponsorului (soţia sa) i s-a revocat dreptul de şedere anterior expirării termenului de contestaţie şi soluţionării irevocabile, de către instanţa competentă, a litigiului cu privire la legalitatea deciziei de revocare a dreptului de şedere al soţiei sale.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reclamantul având în egală măsură dreptul de a contesta în justiţie propria decizie de returnare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Observă că autorul excepţiei este nemulţumit de modul în care Oficiul Român pentru Imigrări a făcut aplicarea normelor legale criticate, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale întrucât ar presupune o imixtiune în activitatea autorităţilor publice, de natură să aducă atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (3) lit. c) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008.Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 82 alin. (3) lit. c) au fost abrogate expres prin art. I din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011. Din lecturarea actului normativ modificator se observă însă că dispoziţiile pct. (i) al art. 82 alin. (3) lit. c), criticat în prezenta cauză, au fost incluse, prin art. I pct. 115 din legea menţionată, în cuprinsul art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, singura diferenţa constând în lungimea intervalului de timp în care străinul trebuie să părăsească ţara, acesta scurtându-se de la 90 de zile la 30 de zile. În aceste condiţii, obiect al excepţiei îl reprezintă dispoziţiile art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii), alături de prevederile art. 62 alin. (5) şi art. 77 alin. (3) lit. a), asupra cărora legiuitorul nu a intervenit prin Legea nr. 157/2011. Textele de lege criticate au în prezent următorul conţinut:– Art. 62 alin. (5): „(5) Dreptul de şedere temporară se prelungeşte individual, pentru fiecare membru de familie pe aceeaşi perioadă pentru care i s-a acordat dreptul de şedere sponsorului. Soţului/soţiei şi membrilor de familie ai unui cetăţean român sau ai sponsorului titular al unui drept de şedere permanentă li se poate prelungi dreptul de şedere temporară pentru perioade de până la 5 ani.“;

– Art. 77 alin. (3) lit. a): „(3) Oficiul Român pentru Imigrări revocă, prin decizie motivată, dreptul de şedere temporară atunci când:a)în urma verificărilor efectuate de Oficiul Român pentru Imigrări sau a sesizărilor primite de la alte autorităţi competente, potrivit legii, se constată că străinul nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora i-a fost prelungit dreptul de şedere ori nu mai respectă scopul pentru care i-a fost acordat acest drept;“.– Art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii): „(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit, astfel: (...) b)în termen de 30 de zile, pentru: (...)(iii) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum şi membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de şedere pentru reîntregirea familiei.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este, în realitate, nemulţumit de modalitatea de aplicare a legii în situaţia sa particulară, arătând în acest sens că i s-a emis o decizie de returnare - bazată pe faptul că sponsorului său i-a fost revocat dreptul de şedere -, anterior expirării termenului în care soţia sa, în calitate de sponsor al acestuia, putea să conteste propria decizie de returnare, şi înainte ca instanţa să soluţioneze irevocabil eventuala contestaţie. Or, aceasta reprezintă o problemă de fapt, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului fiind competentă să aprecieze cu privire la modalitatea în care Oficiul Român pentru Imigrări a respectat succesiunea logică a desfăşurării în timp a etapelor administrative, mai exact, dacă a emis în mod prematur decizia de returnare în ceea ce îl priveşte pe autorul excepţiei. O asemenea situaţie vizează, aşadar, legalitatea deciziei de returnare ca act administrativ, în cauză nefiind pusă în mod real în discuţie constituţionalitatea textelor de lege criticate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (5), art. 77 alin. (3) lit. a) şi art. 82 alin. (3) lit. b) pct. (iii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Hong Qing în Dosarul nr. 362/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu