Decizia Nr.1156 din 13.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 225 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Olimpia Groza, Geanina Groza şi Laurenţiu Groza în Dosarul nr. 955/233/2005 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 235D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 378/2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 955/233/2005, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 225 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Olimpia Groza, Geanina Groza şi Laurenţiu Groza într-o cauză având ca obiect un partaj judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, în esenţă, că nicio lege nu poate obliga pârâtul să procure probe în favoarea părţii adverse din proces. În aceste condiţii, neînfăţişarea pârâtului la instanţă, în vederea obţinerii interogatoriului, nu poate fi considerată, printr-o prezumţie, o mărturisire deplină sau un început de dovadă, ambele împotriva sa. În opinia autorilor, dreptul la apărare conferă pârâtului posibilitatea să stea în pasivitate în proces, să nu răspundă la întrebările adresate de reclamant şi, uneori, chiar să nu se prezinte la proces. De asemenea, prevederile art. 225 din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, prin aplicarea acestora, se ajunge la administrarea unei probe defavorabile pârâtului, ceea ce determină o stare de inechitate şi o inegalitate de tratament juridic.Judecătoria Galaţi - Secţia civilă îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că aplicarea prezumţiei simple, instituite de prevederile art. 225 din Codul de procedură civilă, nu este obligatorie pentru judecător, ci este lăsată la libera sa apreciere. Instanţa judecătorească constată că aplicarea prezumţiei este interzisă în cazul în care partea face dovada unor motive temeinice care au împiedicat-o să răspundă la interogatoriu sau să se prezinte în faţa instanţei. De asemenea, arată că prezumţia este relativă şi poate fi înlăturată de partea care nu a răspuns la interogatoriu prin proba contrară, fiind asigurată posibilitatea unei aplicări juste a prezumţiei, care să nu contravină obiectivului de aflare a adevărului în proces.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplin acord cu prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 225 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că acest text de lege încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 225 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare.Astfel, prin Decizia nr. 378 din 4 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 7 iunie 2006, Curtea a constatat că textul de lege criticat reglementează situaţia în care partea chemată la interogatoriu nu se prezintă în faţa instanţei sau, înfăţişându-se la termenul stabilit, refuză să răspundă întrebărilor părţii potrivnice. Într-o atare împrejurare, dacă motivele invocate de persoana în cauză nu sunt temeinic justificate, instanţa poate considera această atitudine ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul celeilalte părţi.Aşa fiind, Curtea a constatat că incidenţa reglementării criticate şi deci a sancţiunii aplicate de instanţă sub aspectul probatoriului este subsecventă refuzului nejustificat al părţii chemate la interogatoriu de a se prezenta în faţa instanţei sau de a răspunde întrebărilor.Distinct de cele reţinute în decizia menţionată anterior, Curtea subliniază că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii armelor semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa instanţei judecătoreşti, fără ca una dintre ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces. Acest principiu - una dintre garanţiile desfăşurării unui proces echitabil - presupune ca fiecărei părţi să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-şi susţine cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu „adversarul“ ei. Cu alte cuvinte, exigenţa „egalităţii armelor“ presupune asigurarea unui just echilibru între părţi (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din anul 1996, pronunţată în cauza Ankerl contra Elveţiei, paragraful 38).De asemenea, în Hotărârea pronunţată în anul 1991, în cauza Igrò contra Italiei, paragraful 31, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că admisibilitatea probelor reprezintă o problemă ce ţine de reglementarea prin normele de drept intern, iar aprecierea acestora revine instanţelor naţionale.Aplicând aceste principii în cauza de faţă, Curtea constată că nu există neconcordanţe între prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate şi dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate, de vreme ce, în toate cazurile în care este posibilă administrarea altor probe, instanţa are îndatorirea de a-şi exercita rolul activ, în temeiul art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, şi de a stărui în aflarea adevărului, prin toate mijloacele legale, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Mai mult, părţile dispun de posibilităţi suficiente şi echivalente pentru a-şi apăra poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt, în asemenea manieră încât mărturisirea deplină sau începutul de dovadă în folosul părţii potrivnice să nu aibă înrâurire, în mod exclusiv, asupra hotărârii instanţei judecătoreşti.Pentru aceste motive, Curtea constată că textul de lege criticat nu conţine nicio prevedere care să evidenţieze încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei sale, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin Decizia nr. 378 din 4 mai 2006, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 225 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Olimpia Groza, Geanina Groza şi Laurenţiu Groza în Dosarul nr. 955/233/2005 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent, Simina Gagu