DECIZIE Nr.
114 din 19 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 233 din 26 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Ioana Vrănău în Dosarul nr.
2.021/233/2006 al Judecătoriei Galaţi, Ana Lederer în Dosarul nr. 2.254/85/2006
al Tribunalului Sibiu - Secţia civilă, de Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard
Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede Petri şi Melitta Capesius în Dosarul nr.
2.265/102/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, de Victoria Stănescu în
Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de
Veronica Roth în Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secţia
civilă.
La apelul nominal răspund avocaţii autoarei excepţiei
Ioana Vrănău, doamna Paula Iacob şi domnul Ion Iordache, lipsind celelalte
părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării
celor cinci dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul
excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.
Avocaţii prezenţi şi reprezentantul Ministerului Public
apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea dosarelor nr.
1.524D/2007, nr. 1.736D/2007, nr. 1.793D/2007 şi nr. 36D/2008 la Dosarul nr.
1.329D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, avocaţii autoarei
excepţiei Ioana Vrănău solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate,
arătând că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale
ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 21
alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un
proces echitabil şi ale art. 44 privitoare la garantarea dreptului de
proprietate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecătoriei Galaţi, prin Incheierea din 20
noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu -
Secţia civilă, prin Incheierea din 20 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr.
2.265/102/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă, prin Incheierea din 1
octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al Judecătoriei
Sectorului 1 Bucureşti şi prin Incheierea din 7 decembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă, Curtea
Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie
ridicată de Ioana Vrănău, Ana Lederer, Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner,
Gheorghe Rus, Elfriede Petri, Melitta Capesius, Victoria Stănescu şi Veronica
Roth.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prin reglementarea prevăzută de art. 45
alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se aduce atingere liberului acces la justiţie
şi dreptului de proprietate privată, întrucât se dă prevalentă unor acte nule
absolut în defavoarea dreptului de proprietate ce nu a încetat să existe.
Astfel, scopul reparator al Legii nr. 10/2001 se va limita la măsuri
reparatorii prin echivalent, iar actele încheiate cu nerespectarea
dispoziţiilor legale vor produce efecte juridice sub protecţia acestei legi.
Dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în ceea
ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de prescripţie - intrarea
în vigoare a legii, aceasta trebuind să fie data de la care contractele de
vânzare-cumpărare a căror nulitate se invocă au fost întabulate în cartea
funciară şi au ajuns la cunoştinţa persoanelor interesate. Astfel, autorii
apreciază că legea nu poate institui o prezumţie de cunoaştere a cauzei de
nulitate a contractului de vânzare-cumpărare, pe care persoana îndreptăţită
potrivit Legii nr. 10/2001 înţelege să îşi întemeieze acţiunea, care să opereze
de la momentul intrării în vigoare a legii speciale. Termenul de prescripţie nu
poate începe să curgă decât din momentul în care această persoană a cunoscut sau
trebuia să cunoască actul juridic a cărui nulitate o invocă. Reaua-credinţa a
actualilor proprietari, manifestată prin ascunderea contractului faţă de
părţile interesate şi faţă de autorităţi, nu poate constitui temei de
sancţionare a foştilor proprietari, care au depus toate diligentele pentru a-şi
recupera imobilul preluat abuziv de către stat.
Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilă şi Tribunalul Mureş
- Secţia civilă apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este întemeiată, dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea
nr. 10/2001 contravenind principiului liberului acces la justiţie sub aspectul
momentului de la care începe să curgă termenul de invocare a nulităţii
contractului de vânzare-cumpărare.
Tribunalul Satu Mare - Secţia civilă apreciază că textul de lege criticat este în acord cu prevederile
art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie. Cu toate acestea, arată că
termenul prevăzut de dispoziţiile criticate începe să curgă odată cu intrarea
în vigoare a legii, fără ca persoanei îndreptăţite să i se aducă la cunoştinţă,
odată cu depunerea notificării, situaţia juridică a imobilului de către
entitatea învestită cu soluţionarea acesteia în cadrul procedurii
administrative. Aşadar, pe lângă sarcina probei proprietăţii, persoana care
pretinde dreptul are obligaţia să cunoască actul juridic lovit de nulitate
absolută sau relativă, cât şi cauza nulităţii, în termenul prevăzut de lege. Instanţa
mai observă şi faptul că situaţia juridică a persoanei care pretinde dreptul şi
solicită constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare în
temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este similară cu situaţia
persoanelor care se încadrează în ipoteza art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în
domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Pentru primul caz, data de la care începe să
curgă termenul special de prescripţie este data intrării în vigoare a legii,
iar în al doilea caz, termenul începe să curgă alternativ, fie de la data
intrării în vigoare a legii, fie de la data luării la cunoştinţă a încheierii
contractului. Or, în această împrejurare, apare ca evidentă încălcarea principiului
constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 au fost supuse în repetate
rânduri controlului de constituţionalitate, Curtea respingând constant
criticile cu un atare obiect, astfel că şi în această speţă soluţia se impune a
fi menţinută.
Avocatul Poporului consideră
că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o
persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu încalcă
principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecatorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2
septembrie 2005. Textul legal criticat are următorul conţinut: „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data
intrării în vigoare a prezentei legi."
Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a
fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din
13 august 2001, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie
2001.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16
care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1), (2)
şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil, ale art. 44 privitoare la garantarea dreptului de proprietate, ale
art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi şi ale art. 154 alin. (1) referitoare la conflictul temporal
între legi şi Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constată că art. 45 alin.
(5) din Legea nr. 10/2001 a mai fost supus controlului de constituţionalitate
prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cauza de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 372
din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792
din 31 august 2005, şi Decizia nr. 673 din 11 septembrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea
a statuat că acest text este constituţional.
In considerentele acestor decizii, Curtea a reţinut că
exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un
anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora
li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare
valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Art. 45 alin. (5) din
Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în
constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor
preluate în mod abuziv şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în
cadrul unui termen, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor
stări de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice
civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.
Imprejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau
trebuia să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea
nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a
conformat exigenţei legale, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză,
potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Analizând compatibilitatea art. 45 alin. (5) din Legea
nr. 10/2001 cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie,
raportate la art. 20 din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că textul de
lege criticat se armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea
stabilităţii şi securităţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât
au ca obiect dreptul de proprietate.
Soluţiile pronunţate în deciziile anterior menţionate,
precum şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea
şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a
determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie
ridicată de Ioana Vrănău în Dosarul nr. 2.021/233/2006 al Judecătoriei Galaţi,
de Ana Lederer în Dosarul nr. 2.254/85/2006 al Tribunalului Sibiu - Secţia
civilă, de Rosemarie Rus, Hedwig Hildegard Deppner, Gheorghe Rus, Elfriede
Petri şi Melitta Capesius în Dosarul nr. 2.265/102/2007 al Tribunalului Mureş -
Secţia civilă, de Victoria Stănescu în Dosarul nr. 15.359/299/2007 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi de Veronica Roth în Dosarul nr.
2.582/83/2006 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
OPINIE SEPARATA
Consider că excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este întemeiată şi ar fi trebuit
admisă pentru următoarele motive:
Textul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 are
următorul conţinut: „Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de
nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării
în vigoare a prezentei legi." Considerăm că dispoziţia legală contravine
prevederilor art. 21 din Constituţie, referitor la liberul acces la justiţie,
întrucât dispoziţiile art. 45 alin. (5) stabilesc că termenul de prescripţie
începe să curgă de la data intrării în vigoare a legii şi nu la data la care
fostul proprietar sau moştenitorii acestuia au luat la cunoştinţă sau puteau să
ia la cunoştinţă existenţa actului juridic de înstrăinare având ca obiect
imobilele la care se referă Legea nr. 10/2001. Există situaţii, cum este cea
arătată de autorul excepţiei, în care, deşi actul de înstrăinare a fost
încheiat înainte de intrarea în vigoare a legii, acesta nu a fost înscris în
evidenţele de publicitate imobiliară (Cartea Funciară), astfel că fostul
proprietar era în imposibilitatea de a lua cunoştinţă de existenţa actului de
înstrăinare. Nu se poate imputa fostului proprietar necunoaşterea existenţei
actului, pentru că oricâte diligente ar fi depus, nu avea cum să descopere
acest lucru. Sunt nenumărate situaţii în care notificarea depusă în baza Legii
nr. 10/2001 a fost soluţionată de autoritatea implicată în soluţionare mult
după termenul de prescripţie prevăzut în art. 45 alin. (5) din lege, astfel că
autorul notificării, aflând din decizia de soluţionare despre existenţa actului
anterior de înstrăinare, nu mai putea să uzeze de acţiunea în declararea
nulităţii, termenul de prescripţie fiind împlinit.
In situaţii de fapt similare legiuitorul a stabilit ca
moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 12 luni fie data intrării în vigoare a legii, fie
data luării la cunoştinţă a încheierii contractului. Astfel, prin art. III al
titlului I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi
justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente se prevede: „Actele juridice de
înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă, încheiate după
14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 44 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi
stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare,
şi care nu au fost atacate în instanţă în condiţiile art. 46 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului
în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de
la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data
luării la cunoştinţă a încheierii contractului."
In această situaţie apare ca
evidentă încălcarea prevederilor constituţionale. Situaţia juridică a persoanei
care pretinde constatarea nulităţii absolute a contractului de
vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este
similară cu ipoteza cuprinsă în art. III al titlului I din Legea nr. 247/2005
privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, iar soluţia adoptată de legiuitor este diferită. Pentru primul caz,
data de la care începe să curgă termenul special de prescripţie este data
intrării în vigoare a legii, iar în al doilea caz, termenul începe să curgă
alternativ, fie de la data intrării în vigoare a legii, fie de la data luării
la cunoştinţă a încheierii contractului. In această împrejurare apare ca
evidentă încălcarea principiului constituţional al egalităţii persoanelor în
faţa legii (art. 16 din Constituţie). Soluţia corectă din punct de vedere
constituţional ni se pare cea cuprinsă în art. III din Legea nr. 247/2005.
Reaua-credinţă a proprietarilor imobilelor, manifestată
prin ascunderea contractelor de vânzare-cumpărare, nu poate fi acceptată ca
temei de sancţionare a fostului proprietar, care a depus toate diligentele
pentru a-şi recupera imobilele preluate de stat.
Curtea Constituţională, într-o decizie recentă (Decizia
nr. 297 din 27 septembrie 2007), analizând prevederile art. 7 alin. (3) şi (7)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, tot din perspectiva datei
de la care începe să curgă termenul de prescripţie, a reţinut: „Instanţa de
judecată va respinge cererea ca
tardiv introdusă, în condiţiile în care reclamantul a luat cunoştinţă de
existenţa actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii
acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituţie, «Orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime». Este
adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are
competenţa de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor
situaţii deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituţională
menţionată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca
efect încălcarea unui drept."
Judecător,
Augustin Zegrean